Uncategorized

Mâncare şi mâncărimi

Povestea mea e despre oameni. Care se bucură ca nişte şobolani

La muncă avem bucătărie şi două frigidere în care lumea depozitează mâncarea. Câteodată, vreunuia dintre noi, îi dispare. Sunt oameni care aduc mâncare şi oameni care o mănâncă. În funcţie de starea de spirit, te poate amuza o întâmplare d-asta sau te poate face să te urci pe pereţi.

***

Ieri a fost rândul meu să rămân cu buza umflată şi stomacul gol.

***

La 10.00 dimineaţa am pus mâncarea – o felie de grătar de pui, un iaurt şi nişte legume – pe uşa unuia dintre frigidere. La 12.00, când am vrut să mănânc, nu mai era. Oarbă de foame şi de nervi, am început să sap printre rafturi, cine ştie, poate că punga fusese pur şi simplu mutată. Am scos tot din frigider, am desfăcut fiecare pungă, am început să strig până şi alimentele pe nume: Fripturicooo! Iaurţeluleeee! Legumeloooor! Dar nimic. Frigiderul, ca o gaură neagră, îmi înghiţise prietenele. Sau vreun stomac străin care apucase să digere toate astea înainte ca micuţele mele să strige după ajutor.

***

M-am descis să scriu un bilet de amor pentru hoţi şi, practic, pe lângă treaba pe care am făcut-o toată ziua, adevărata mea preocupare a fost să compun, în minte, rândurile. Nu am apucat, până seara, să le scriu. Dar tăietura lor adâncă o să facă victime, m-aştept ca vinovatul să transpire nu numai vină, ci şi lacrimile unor cărnuri şi legume care şi-au dat viaţa-n corpuri străine. Ca nişte soldaţi pe fronturile de luptă internaţionale.

***

La ora 12.30 decid să comand o salată împreună cu colgii. Specific la telefon că salata trebuie să aibă doar legumele şi puiul. FĂRĂ SOSURI! La 13.30, vin pachetele, inima îmi bate tare, stomacul e deja pe avarie, deschid punga, scot cutia şi, ca-ntr-un horror în care vreun personaj vede, de la depărtare, sânge pe parbrizul maşinii iubitului ştiind că el e înăuntru, aşa văd eu urme de sos pe capacul transparent. Înainte să urlu, verific dimensiunea tragediei: sosul pare numai la suprafaţă, la fel şi parmezanul. Le scot pe toate şi le mut în salata vecinului de masă (mulţumesc, Iza!), dar când vreau să mănânc îmi dau seama că salata e compromisă total. Sosul a invadat întregul conţinut!

Arunc salata pe tejghea şi mă duc în birou cu flăcări care-mi ies pe urechi şi pe nas.

De ce nu pot să mănânc?

***

Sun unde am dat comanda, explic pe un ton violent pasiv care-i problema şi sunt asigurată că o nouă salată va veni imediat. A sosit o alta aşa cum trebuie în alte 30 de minute. Până atunci ceea ce mi-aş fi dorit era să beau 50 de vodkă, nicidecum să mai mănânc ceva.

***

În jur de ora 17.00, salata cu sos lăsată de izbelişte a ajuns, prin atenţia şi bunăvoinţa unei colege, la un altul care crăpa de foame. Tot răul – dinspre mine înspre bine.

Alte trei ouă fierte, rămase în frigider de la o altă colegă, au fost împachetate şi, la plecare, le-am luat şi dat pomană unei mame cu trei copii care-şi face veacul pe Nicolae Bălcescu.

***

Biletul tot am să îl scriu!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s