Uncategorized

Jumătate

Când dormi în pat de-o persoană, te gândeşti mereu cum ar fi să dormi în pat pentru doi. Dar când ajungi în pat pentru doi se întâmplă ceva.

*

Ai tot spaţiul din lume să te întinzi: poţi să dormi pe mijlocul patului, pe diagonală, de-a latul, încovoiat, cu picioarele în locul capului ori invers. Şi totuşi n-o faci. Dormi ordonat, pe o jumătate de pat, cu grijă să nu o şifonezi pe cealaltă. Te porţi ca şi când acolo e cineva. Aproape niciodată nu-ţi întorci faţa spre jumătatea goală ca să nu vezi că, de fapt, nu e nimeni.

*

În pat de o persoană, absenţele celuilalt nu contează. Oricum nu ar avea unde să stea lângă tine. Însă nu puţine sunt nopţile când adormi şi-n minte îţi trec imagini că lângă tine e cineva, că te-ar putea lua în braţe, că-i simţi respiraţia în ceafă, că e căldură şi umezeală, că-n vara asta toridă ai putea simţi corpul cuiva lipindu-se de al tău fără să-i spui Dă-te mai încolo fiindcă transpiraţia dintre voi începe să miroasă.

*

Jumătatea goală a patului dublu e în aşteptare! În somn, din când în când, întinzi braţul şi te-aştepţi să atingi un picior, o mână, un piept. Atingi perna, cearceaful sau pătura de lână, suspini şi-ţi retragi braţul sub cap. Mormăi ceva – o nemulţumire sau poate invoci prezenţa cuiva în viaţa şi-n patul tău – şi cazi înapoi în beznă şi aşteptare – că, într-o zi, o să revii acasă şi, aşa cum găseşti bomboane şi săpunuri pe pernele din hotelurile de 5 stele, vei găsi şi pe perna ta un bărbat care să-ţi fie drag şi care să umple jumătăţi de tot felul.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s