Uncategorized

Ospăţul şi ospitalitatea, o prietenie apusă

Bunica verişorilor mei a lucrat, pe vremuri, la fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard-Johnson. Pe atunci, ospătarii aveau pe mâini nu doar comenzile şi tăvile, ci şi bună-dispoziţie a oaspeţilor.

Azi, ospătăria este văzută ca o meserie de sezon. Când eşti tânăr o faci ca job provizoriu, să ai de bere, de vacanţă, de ţoale. Dacă eşti în vârstă înseamnă că n-ai putut mai mult, că n-ai ştiut mai bine.

*

Ospătăria însă nu este despre a servi, ci despre a fi serviabil, adică atent, generos, implicat, dornic să-l faci pe un altul să se simtă bine. E ca atunci când fiecare dintre noi primeşte oaspeţi acasă şi ne dăm peste cap să se simtă cât mai bine: punem pe masă cel mai bun vin, gătim mâncarea cea mai gustoasă, scoatem de la naftalină argintăria. Ce nouă ne place, să-i facem şi altuia! Asta este mantra după care omul binevoitor se ghidează când vrea să fie ţinut minte pentru grija pe care o poartă.

*

Pentru mine ospătăria este o meserie la fel de grea ca oricare altă meserie care e în legătură directă cu oamenii. Degeaba se crede că o poate face oricine, că e vorba despre tăvi care trebuie cărate încolo şi încoace. Ca şi în alte domenii care au legătură cu serviciile, şi-n ospătărie există etichete care trebuie respectate şi, de s-ar scrie un ghid al bunelor maniere pentru restaurante, regulile ar curge şuvoi.

*

Că nu o poate face oricine văd în fiecare zi într-unul dintre cele trei localuri în care merg să iau masa cu colegii, când şi când. Toate sunt în jurul televiziunii şi toate au minusuri importante când vine vorba despre serviabilitatea ospătarilor care de nevoie ori de voie tind să fie preocupaţi de orice altceva numai de grija pentru musafirii locului nu. Vorbesc despre Casa Latină, Hanul Voievozilor şi Crama Pandurilor. Şi ca să nu zic ce-am de zis cu păcat, o să explic care sunt interacţiuniile cu gazdele fiecărui restaurant. Pentru că ăsta este rolul pe care ospătarii ar trebui să îl aibă: de gazde.

*

La Casa Latină experienţa este de două feluri, în funcţie de locul în care stai, înăuntru sau afară. Dacă stai înăuntru, mâncarea este mai bună, deşi bucătăria pentru ambele locuri este aceeaşi. Aproape de fiecare dată însă meniul îţi e adus cu întârziere (3-5 minute de la sosire, poate şi mai mult) cu toate că, cel mai adesea, locul este gol, doar 3-4 mese fiind constant ocupate. Când vine vorba despre a ţi se lua comanda, aproape întotdeauna bărbatul este primul întrebat ce doreşte. Ştiu că eticheta cere ca bărbatul să dea comanda şi pentru femeie în cazul în care se află vreuna la masă, dar în situaţii profesionale sau de prietenie, deci când nu e vorba despre vreo întâlnire amoroasă, femeia e bine să fie prima întrebată. Şi nu pentru că aşa trebuie, ci ca un gest de atenţie. Par poate de modă veche, dar cred în utilitatea purtării ca la carte, chiar dacă, în absenţa ei, nu fac mare caz, chiar deloc. Însă când o găsesc pe undeva, mă bucur de ea.

*

La Hanul Voievozilor mâncarea este cea mai gustoasă, însă vara, experienţa de la terasă este o aventură. Asta din cauza unui ospătar anume despre care ne întrebăm, de fiecare dată când îi prindem tura, de ce face ceea ce face dacă nu îi place. De la figura posacă la replicile acide, este un Uncle Scrooge al ospitalităţii. Acum două zile voiam să ştiu dacă îmi poate prepara ceva anume. Dau să întreb: „Se poate să…?”. „Nu”, vine prompt răspunsul. Sigur, spiritul era unul de glumă, însă tonul impertinent şi vrăjeala de băieţas sunt … ingrediente sigure care să-ţi taie pofta de mâncare. Meniul nu e complet fără alte obişnuinţe de-ale casei: tacâmuri uitate când mâncarea e aburindă pe masă, sare, piper, ulei, oţet uitate pe nu ştiu unde, mici fără muştar şi remedierea tuturor acestor aspecte la 5 – 10 minute de la sesizarea lor. Repet, păcat de mâncarea gustoasă! De obicei toate astea sunt sancţionate cu plata sumei exacte, niciun ban în plus.

*

Crama Pandurilor stă cel mai bine când e vorba de serviabilitate. De menţionat că acolo au avut mereu grijă de noi femei. Poate e asta, poate sunt mai bine instruite, cert este că în acest loc ai parte de o primire personală, un zâmbet, o interacţiune din care să simţi că în faţa ta e o persoană care vrea să te simţi bine. Cu toate acestea, Crama e locul în care am mâncat de cele mai puţine ori pentru că vara la terasă e foarte cald, iar la subsol este foarte umed, drept urmare sauna nu este o opţiune în niciuna dintre cazuri.

*

Nu sunt o consumatoare de mese în oraş şi cel mai des fac asta în cazuri de urgenţă, nicidecum ca obişnuinţă planificată. Nu mă duc deci nici în cele mai titrate locuri, dar nu văd de ce asta ar trebui să conteze. Poate că în locurile cu ştaif e mai bine. Am mâncat de câteva ori în resturante de 5 stele prin bunăvoinţa altora şi, într-adevăr, la nivel de servire, purtarea e impecabilă. Dar cum majoritatea vom ajunge în astfel de medii ocazional, ar fi fain să ne bucurăm cu toţii de experienţa ieşirii în oraş în locuri simple, curate, cu gazde primitoare. Căci, mai mult decât pedigree-ul locaţiei, contează pedigree-ul omului care sfinţeşte locul.

Standard

5 gânduri despre „Ospăţul şi ospitalitatea, o prietenie apusă

  1. Tudor zice:

    Desi imi pare rau sa spun asta, (pentru ca activez in aceasta industrie), la fel se intampla si cu barmanii. Centru Vechi e cel mai bun exemplu unde rar gasesti ospitalitate.

  2. crochis zice:

    de acord cu ideea de ospitalitate, e minunata, dar lipseste cu desavarsire; cam asa e in tot ce tine de serviciile din Romania; o fi pornind si de la ideea ca a fi ospatar/chelner (oricum suna prost) e ceva injositor.

  3. Cristina zice:

    Nu stiu de ce vorbiti aiurea despre Hanul Voievozilor…. am mers acolo weekendul trecut si toate lucrurile au fost foarte bune, si au un personal de o mare calitate

  4. Livia zice:

    Mai si eu am fost la Hanul Voievozilor, si mancarea a fost exceptionala personalul ok.. de muzica nu mai zic!!!

  5. Mihaela zice:

    Stiu acest loc am mers si eu acolo, am mancat sarmalute in foi de vita, cu smantana si ciorbita de burta duamne, au fost minunate! O sa merg acolo mai mult penru ciorba aia de burta!! Pana sa vina ciorba mi s.a adus smantana si painea.. a fost o smantana buna.. nush de unde o cumpara.. e de vis.. am mancat.o pe toata cu paine si sare inainte sa mi se aduca ciorba!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s