Uncategorized

Festivalul Sziget, în direct pe Youtube

Desemnat cel mai bun festival european, Sziget e-n plină desfăşurare. Şi-a ridicat cortina şi-o ţine aşa până pe 13 august. La a 20-a ediţie vine şi cu o surpriză. Dacă n-aţi aflat până acum cele 5 zile de festival sunt transmise, live, pe Youtube.

 

*

În materie de line-up, trupele nu-s wow, dar dacă îţi place să revezi, sunt numai bune. Pe Korn i-am văzut şi noi la Peninsula în 2010, Placebo tocmai ce-a cântat pentru a 3-a oară în România, iar Hurts vine la Summer Well weekendul ăsta. Sum 41 mi se pare o amintire din copilărie, m-a mirat că băieţii mai cântă. Sigura noutate, care merită şi atenţie, este The XX, deşi muzica lor e cam bleagă pentru gusturile mele. Şi, mă rog, dEUS, pe care îi ascultam acum vreo 10 ani, pe când eram în liceu (văleu, cât timp a trecut!)

*

Azi, la scena principală, cântă Korn de la 21.30. Pe la celelalte scene se mai perindă în zilele ce vin nume care au fost şi la noi cu ocazia B’estfest ori altele. Vedeţi aici programul complet.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s