Uncategorized

Oferim: pentru că trebuie sau pentru că vrem?

Mâna întinsă care nu spune o poveste … Rewind! Mâna întinsă începe să mă cam enerveze

Cu două zile în urmă veneam de la o întâlnire cu un prieten. Luasem masa în oraş şi-n urma cinei îmi rămăsese o bucată de pui pe care am luat-o la pachet. Nu las mâncarea la restaurant şi ce iau fie dau de pomană, fie mănânc eu, după starea de spirit pe care o am.

*

Pe Calea Victoriei, vizavi de magazinul Gucci, sunt mereu copii care cerşesc. Pentru că merg aproape mereu pe acolo, aproape mereu dau nas în nas cu ei. Sunt genul acela care se ţine scai, pentru care „nu” trebuie urmat de 362534 de explicaţii pentru care nu ai să le dai ceva sau nu vrei să le dai ceva. Deşi insistenţa asta îmi provoacă disconfort şi nu puţine au fost dăţile în care am vrut să mă răstesc, înţeleg că-s copii, că asta sunt învăţaţi, că în timp ce te privesc în ochi şi-ţi zic „Doamne ajută!”, de pe trotuarul celălalt priviri de maturi îi urmăresc să vadă ce „produc”. Pe maturii ăia mi se pune mie, de fapt, pata şi lor le-aş zice, după zile lungi şi pline, vreo două vorbe de ocară. Dar chiar şi cu gândul ăsta în minte, îmi muşc limba, mă uit la ei şi le spun: Îmi pare rău că nu vă pot ajuta! În realitate, nu-mi pare rău pentru ei în mod particular, e un fel de părere de rău ca o apăsare pe inimă care nu are o cauză precisă, e un amestec de neputinţă, şi ignoranţă, şi milă, şi îndârjire, o stare pasiv-agresivă pentru că cererea de ajutor nu e onorată, deşi simţi c-ar trebui şi totuşi simţi că n-ar trebui.

*

– Te rog, tanti, ceva de mââââncareeeee!, lălăie rugămintea copilul în haine largi care-mi ajunge până la şolduri.

Merg înainte, grăbesc pasul, strâng cutia cu bucata aia de pui la piept de zici că e secret de stat.

– Hai, tanti, că văd că ai mâncare, dă-mi-o mieeee!

Şi atunci mi-am zis: Nu, nu i-o voi da. Mi-a plăcut puiul ăsta, vreau bucata asta pentru mine, sunt obosită şi rugăminţile astea plânse azi, mai mult ca altă dată, mă enervează şi, pur şi simplu, trec mai departe.

– Să-ţi ajute Maica Domnului şi Iisus, şi … continuă cu nume de sfinţi cărora le încredinţează să mă păzească de toate rele.

Nu cred o iotă! Ţin de cutia cu pui ca şi când nu voi mai prinde ziua de mâine. Tânjeli mincinoase, le spune asta tuturor, ştiu asta, doar îi văd mereu, deja nu mai e vorba că un copil cere mâncare, e toată retorica asta mincinoasă şi se simte că-i aşa. Şi ce dacă vine de la un copil sărman care îndrugă verzi şi uscate pentru că aşa l-a învăţat mă-sa care, de pe partea cealaltă, zice una, alta spre alţi copii care-i sunt prin preajmă şi care bâzâie pe urmele altor trecători.

– Nu mă mai urmări. Nu eşti câinele meu. Ai puţină demnitate! Ţi-am zis nu, ai insistat, ţi-am zis nu, las-o moartă, nu am chef azi să fiu bună, să fiu miloasă şi n-ai să mă faci să mă simt prost cu toată atitudinea asta de căţel bătut!

Copilul se opreşte. Deodată nu-l mai văd lângă mine. Dar îl aud în spate:

-Oricum nu îmi era foame, fă!

*

I-am zis un „du-te-n pizda mă-tii” printre dinţi şi-am mers mai departe.

*

Puiul a fost foarte bun a doua zi la micul dejun.

Standard

Un gând despre „Oferim: pentru că trebuie sau pentru că vrem?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s