Uncategorized

Lasă-te să trăiești!

Nu-s genul care se duce și vorbește vrute și nevrute la o bere.

P-asta a zis-o chitaristul de bluess și jazz, AG Weinberger. Poate că nu pare o vorbă mare, una care merită citată, însă felul în care a rostit aceste cuvinte mi-a plăcut și, sigur, mi-a plăcut ideea din spatele lor. Cred, ca și Weinberger, că, tot mai mult, oamenii devin ca niște mori stricate. Discursul despre orice e tot mai anapoda, mai fără sens, în esență, despre nimic. În fiecare zi îmi trec pe la urechi, direct sau indirect, zeci de informații cu care nu am ce să fac, aflu despre oameni care nu mă interesează și despre aspecte diverse din viețile lor care n-au nicio importanță pentru mine. Poate părea ciudat că, prin prisma meseriei, ar trebui să mă atragă orice au alții de împărtășit, dar așa cum în documentarea pentru un subiect intuiești ce e interesant și bun de folosit și ce nu, și-n ceea ce îi privește pe ceilalți fiecare poate să decidă pentru sine dacă persoana ori informațiile care îi vin de la respectiva au vreo noimă la nivel personal.

*

Eu, una, fug cât mă țin picioarele! Chiar și când stau pe loc poți că citești pe fața mea că NU vreau să aud ACUM ce ai de spus. Mulți cred că, pentru că ei au disponibilitatea de a sta la palavre, tu trebuie să ai, dintr-o dată, disponibilitatea de a-i asculta. La mine, dispoziția asta e aproape mereu 0.

*

Scott Fitzgerald începe romanul ”Marele Gatsby” astfel:

Pe vremea când eram mai tânăr și mai influențabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a rămas mereu prezent în minte

– Ori de câte ori ai poftă să critici pe cineva, mi-a spus, ține seama că nu toți oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu.

Atât și nimic mai mult – dar cum totdeauna ne-am înțeles foarte bine din puține cuvinte, mi-am dat seama că voia să spună mai mult. Urmarea este că am tendința de a nu judeca și condamna pe nimeni, obicei datorită căruia am izbutit să pătrund multe caractere ciudate și am căzut pradă multor pisălogi înveterați. O minte sucită descoperă și profită repede de această calitate când se întâmplă s-o întâlnească la un om normal și așa s-a făcut că în anii studenției am fost acuzat , pe nedrept, că sunt o fire interesată și abilă pentru motivul că necunoscuți cu apucături stranii îmi destăinuiau necazurile lor ascunse. Cea mai mare parte a confidențelor ce mi se făceau erau spotane – și adeseori când îmi dădeam seama după anumite semne sigure să o destăinuire de natură intimă se arată la orizont, mă prefăceam că mi-e somn, că sunt absent sau pornit să-i iau peste picior, căci destăinuirile tinerilor poartă de obicei pecetea plagiatului și sunt denature din pricina unor vădite omisiuni. Cine nu judecă și nu condamnă lasă loc unor speranțe nelimitate. La naștere, simțul cuviinței nu este hărăzit tuturor în egală măsură.

*

În același spirit, Ion Cosmovici a scris ”Cum să te detașezi – de stres, de job, de colegi proști. Metoda spionului.

Toată lumea ar vrea să se „detașeze”, fie în situaţii de presiune, fie pe termen lung, într-un job stresant sau plictisitor. Vezi pe la prânz unii sau alţii, cămașă albă, care merg să cumpere un iaurt, în pauză de la un job care nu are să zicem nimic aventuros sau pasionant, cu calculator, clienţi proști sau colegi idioţi. Ce faci?

Răspunsul e simplu: tu ești cel care decide când e IN și când OUT în ceea ce privește situațiile și oamenii. Adică tu selectezi pe cine și ce vrei să asculți la fel cum alegi pe cine și ce nu vrei să asculți. E foarte simplu!

Presupunem că a te detașa în sensul adevărat, a-ţi găsi respiraţia personală, e ceva care se face sau nu se face indiferent de context. Adică e datoria ta să înveţi să faci asta. E o activitate care nu depinde în ea însăși de faptul că ai o zi „de tot rahatul” sau ești la plajă pe malul mării: în miezul ei, e ceva ce trebuie să faci singur, anume să te conectezi la lucrurile bune pentru tine. Iar școala asta rămâne de exersat chiar și la Vama Veche, unde poţi fi liber, fără patron și fără colegi și să te plictisești de moarte: să nu găsești ce ai venit să cauţi.

Cum găsești ce cauţi, cum înveţi să te conectezi la lucrurile frumoase, oriunde te-ai afla pe Google Maps? Să luăm ca model o scenă care îmi place foarte mult, din filmul Spy Game, are 20 de secunde și zice așa:

http://www.youtube.com/watch?v=dlHB9yw3IDQ&feature=player_embedded

*

Jurnalistul Mark Sager spune în interviul acordat Simonei Mistreanu și publicat în Decât o Revistă cam același lucru pe care l-ați ascultat în Spy Game. Chiar dacă sfatul lui e cu trimitere la jurnalism, mie-mi pare că viața e, în general, un mare subiect jurnalistic, deci merge la fix.

I evolved the technique of being like a reality-show camera. A lot of reporters are so hype; they go running in with all their questions prepared. I go in, and I don’t ask anything. I’m just really nice. And if something drops, I pick it up, and I buy lunch. I try to be friendly. I’m just really interested. You know, mothers teach their daughters what to do on dates. I’m just like the greatest date ever. Boy, girl, whatever you are, I’m your great date.

And also, I’m very observant. That’s what I do, I just observe. It’s like I’m watching TV in 3D.

*

Este OK să nu vrei să asculți tot ce au alții de zis, când au ei chef. E OK să vrei să-ți păstrezi energia și, mai ales, să faci cu ea ce dorești TU să faci. De cele mai multe ori, pentru mine, asta înseamnă să fiu singură. Și, în ceea ce mă privește, învăț să pot să fiu cu mine și ATÂT chiar și atunci când în jur e plin de lume.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s