Uncategorized

Voci

Bunica a fost o gospodină desăvârşită. Gătea de dimineaţă până seara şi o făcea pentru noi – mama, tata şi cu mine – cu multă dragoste. Mâncarea era felul ei de-a spune că ne iubeşte. Şi alţii se exprimă aşa şi, într-adevăr, în aceste cazuri capacele ascund în oale mai mult decât ingrediente şi condimente, ascund devotament, grijă, protecţie. În timp ce gătea, bunica asculta mereu radioul. De fapt, îl asculta toată ziua. Pe vremea în care dormeam cu ea în cameră îmi amintesc că serile o rugam să îl închidă pentru că Moş Ene nu mă vizita atâta vreme cât Radio România Actualităţi turuia vrute şi nevrute. Dimineaţa, când mă trezeam, şi bunica era deja pusă pe treabă, radioul din bucătărie cânta, povestea sau împărtăşa tot felul de păreri despre te miri ce.

*

Peste toate vocile tronau cele de la teatrul radiofonic. Ţin minte că le ascultam urcările şi coborârile de ton cu mare încântare. Nu înţelegeam mereu despre ce vorbesc, de ce sunt veseli, sau nervoşi, sau miraţi, sau iritaţi. Însă bulgărele ăsta vocal mă impresiona. Cine sunt oamenii ăştia, cine sunt vocile, au chip sau, precum extratereştii, îşi pogoară asupra noastră sunetele, fără să se arate vreodată la faţă, la trup?

*

Teatrul radiofonic în România a apărut la sfârşitul anului 1928. La vremea aceea oameni ca Mircea Eliade sau Constantin Noica citeau discursuri sau piese, iar o copie se păstra la Radiodifuziune. Arhiva cu manuscrise există şi azi. La fel cum s-au păstrat şi înregistrările, după 1944, când clădirea Radiodifuziunii din strada Berthelot a fost reconstruită (fusese bombardată în al Doilea Război Mondial) şi, tehnic, s-a putut face acest lucru. Azi arhiva e atât de mare că, dacă ţi-ai propune să asculţi tot ce e în ea, zi de zi, fără întrerupere, ţi-ar lua cam 15 ani!

*

În seara asta, de la 20.10, pe Digi 24, la Conversaţii esenţiale, Iuliana Ciugulea vă spune povestea teatrului radiofonic românesc de la început şi până azi. Este o emisiune la care am muncit cu drag pentru că avem poveşti frumoase de la oameni care, înainte să spună piesele pentru spectatori, s-au spus pe sine prin intermediul lor. Sunt oameni creativi care, prin sunete, au încercat, mereu, să îi facă pe ascultători să vadă cu ochii minţii, să-i transpună într-o lume în care imaginaţia e principala cale de acces. Dacă pe scenă vezi ce se întâmplă, la radio, piesa de teatru capătă imaginile la care tu, ca spectator, alegi să te gândeşti pe baza sunetelor şi ceea ce îţi transmit ele.

*

Puteţi asculta teatru radiofonic şi on-line.

*

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Voci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s