Uncategorized

Iașii, din nou în carnaval

Palatul Culturii în incinta ansamblului Palas din inima orașului

Ultima dată când am mers la Iași a fost în urmă cu patru ani. Asta pentru că aveam un iubit care locuia acolo (mamă, la el mă duceam când îți spuneam că mă duc să-mi văd niște prieteni; totuși, mă vedeam și cu prietenii). Povestea s-a terminat destul de repede așa că nici prin Moldova n-am mai călcat de atunci (nu s-a terminat urât, n-am prins ranchiună pe moldoveni și nici pe oraș). Dar, weekend-ul trecut m-am reîntors, cu treabă, în orașul celor șapte coline.

*

După șase ani de renovare, vinerea trecută s-a redeschis Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Clădirea îți ia respirația și respectă, de-a fir a păr, interiorul pe care îl avea la 1840, atunci când a fost inaugurat. Trebuie să știți că teatrul de la Iași a fost primul teatru românesc din țară. Pe ușa lui au intrat cei mai importanți scriitori, actori, scenografi, scenariști, savanți, adică toată lumea bună românească pe care pământul ăsta a dat-o. Orice nume ți-ar trece prin minte, a fost acolo.

*

Redeschiderea a făcut ca sala să fie plină ochi. Localnici și fețe politice de prin toată țara s-au adunat să vadă ”Iașii în carnaval”, piesa lui Vasile Alecsandri care, și-n 1840, deschidea stagiunea. De data aceasta ea a fost montată în regia lui Alexandru Dabija. A fost cel mai viu spectacol de teatru pe care l-am văzut vreodată: amuzant, actual, cu actori foarte buni și un ritm care timp de aproape 2 ore m-a ținut pe scaun cu un zâmbet larg pe față. Parcă vedeam Iașiul de secol XIX cu oamenii lui și apucăturile aferente care, de altfel, sunt de găsit și azi în figurile din jurul nostru. Căci, în afara anilor care au trecut, nu multe s-au schimbat în felul de-a fi și a gândi.

*

Sâmbătă, de la 20.10, pe Digi 24, emisiunea Conversații esențiale ridică cortina Iașului cultural și-ți spune care e pulsul fostei capitații române. În ani de transformare, Iașiul nu își schimbă doar haina, ci încearcă să recâștige și năravul care odată îl făcea să fie un oraș care dicta nu numai viața politică a țării, ci și pe cea culturală. Ce părere au actorii și regizorii despre ce-are de oferit Iașiul și cum a arătat seara mare a premierei, aflați la finalul acestei săptămâni într-o ediție care dă toate măștile jos.

Promo ediție.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s