Uncategorized

Ultima pagină în zbor

Mic dejun la bordul avionului Lufthansa în 1928. Ca la restaurant!

Acum se dă numai un sandviș și ceva de băut. Cred că era imediat după masă (a celorlalți, că eu nu mâncasem) când citeam ultima pagină din ”Memoriile lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar. Erau notele ei care povesteau cum a scris romanul (în 15 ani, cu multe întreruperi, cu multă documentare, în definitiv ceea ce scriitoarea și-a propus a fost să reconstruiască profilul împăratului roman Hadrian la persoana I, adică personajul își spune propria poveste de viață).

*

A face cât poți mai bine. A reface. A mai retușa imperceptibil retușa însăși. Pe mine însumi mă corectez, spunea Yeats, corectându-mi operele.

*

Așa se încheie romanul.

*

Mi-au plăcut foarte mult aceste cuvinte simple care sugerează că să fii mare este, ei bine, mare lucru. Asta nu înseamnă că este ușor și, în ansamblu, este o muncă pe care fiecare o duce cu sine. Da, poate că le datorăm părinților cei șapte ani de acasă și profesorilor pe următorii șapte, să zicem, dar treaba fiecăruia se termină la un moment dat. Asta nu înseamnă că trebuie să rămânem pe loc, să aplaudăm ori să condamnăm cei șapte ani ca fiind responsabili pentru ce am devenit. Treaba nu s-a terminat!

*

Treaba serioasă începe cu discernământul personal. După ce părinții ori profesorii au pus în noi ce-au avut și ce-au știut mai bine, e rândul ca noi pe noi înșine să ne scriem, să ne rescriem de câte ori este nevoie, pentru ca să ne îmbunătățim, să fim mai frumoși, mai deștepți, mai puternici, mai înțelepți. Pentru că altfel timpul trece degeaba, pentru că mă uit în jur și văd oameni care nu știu ce să facă cu ei de la un moment dat încolo. Și nu, nu vorbesc despre profesie sau situația de acasă, ci despre interesul vizavi de sine în sensul construcției permanente a omului ăla mișto de care să fii tu mândru că ai devenit.

*

În ceea ce mă privește, indiferent de ce se va întâmpla cu mine profesional și personal, dacă voi rămâne în jurnalism sau nu, dacă voi mai fi în țară sau nu, dacă voi fi măritată sau nu, dacă voi avea copii sau nu, există un gând mai înalt decât toate astea, o misiune pe care cred că trebuie să o urmăresc pentru că trăiesc, pentru că pot, pentru că mă interesează: aceea de a mă scrie și rescrie de câte ori este nevoie ca și când aș fi o carte. Peste ani, când mă voi răsfoi, să îmi dau seama că, indiferent de cum a evoluat acțiunea romanului în care sunt personaj, am crescut, ”am retușat retușa însăși”.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s