Uncategorized

Scrisoare către mama

Dragă Mamă,

Aveam 7 și tu erai internată la spital. Mi-e era atât de greu fără tine! Îți mai amintești? Tata se străduia în felul lui să atenueze lipsa ta.  Eu mă gândeam la tine și-l întrebam, poate prea des, ce faci?, cum te simți?, dar mai ales când vii acasă? Apoi, într-un weekend, tata m-a „echipat”, credea el frumos, și am venit să te vizităm. Salonul acela urât, cu femei care așteptau parcă izbăvirea, mi-a rămas în cap. Când m-ai văzut, ai început să plângi. Eu, emoționat, nu știam cum să reacționez. Tata nu înțelegea prea bine ce se întâmplă, până când l-ai întrebat: TU ai văzut cum l-ai îmbrăcat pe copil? Cu paltonul ăla, care-i atârnă?

Era un palton tare călduros, ce-i drept arătam caraghios în el, știam că așa vei reacționa, dar gândul că am să te văd după o săptămână m-a făcut să nu protestez. Poate era mai bine s-o fac. Te scuteam de niște lacrimi. Nu am făcut-o. Îmi pare rău.

*

E seară.  Vin lângă tine, te întreb dacă te simți rău, îmi răspunzi „nu mă simt grozav”. Știam replica asta! Hai să-ți iau tensiunea, am insistat. Mâinile îmi tremurau de fiecare dată când luam tensiometrul. Uram aparatul ăla, dar mă rugam să aud rapid bătăile inimii. Tensiunea era mare, nu-ți spuneam niciodată adevărul. Să nu te sperii, deși știai cel mai bine prin ce treci. Apoi, continua să crească pentru că medicamentele nu acționau în câteva minute. Mie mi se păreau ani, secole. Să nu sun la taxi? Să nu-l sun pe tata? Să nu vorbesc cu un vecin? Să nu..? Iar tu îmi spuneai: Ștefan, o să mă liniștesc. Du-te în camera ta. O să fie bine. 

*

A doua zi, n-ai venit să mă trezești, așa cum obișnuiai. M-am ridicat din pat. Ușa la camera ta, întredeschisă. Te-am pândit câteva câteva minute să mă asigur că respiri. Eram terorizat numai când mă gândeam că puteai face puseuri de tensiune în somn.

*

Mamă, dacă prin absurd ne-ar asculta SRI-ul, jumătate din înregistrări ar fi goale. Pentru că noi doi n-avem nevoie de cuvinte. Ne privim în ochi. Știm. Ne gândim unul la altul. Simțim. Acolo unde e dezordine, faci ordine, acolo unde e gălăgie, aduci liniște, acolo unde e urât, transformi totul în ceva frumos.

*

Mamă, astăzi era ziua ta. Suntem departe unul de altul, dar tu mă aduci aproape. Ești în bucătărie, spui că „nu fac multe”, dar te cunosc. Știu că bucătăria e plină de roboți, cuptorul e obosit deja de cât l-ai pus la treabă, vasele nu mai vor să facă baie în chiuvetă, s-au săturat, spun că te vor da în judecată pentru că nu respecți contractul colectiv de muncă.

*

Azi mă gândesc mai mult ca de obicei la ce mi-ai spus cândva: trăiește în așa fel încât să nu regreți nimic.

*

Un sfânt, nu-i mai rețin numele, spunea: „Există ființe prin care Dumnezeu mă iubește”. În cazul meu, știu sigur că există cel puțin una, iar aceea ești chiar tu, Mamă! Chiar dacă acum mă privești undeva de sus. Știu că ești acolo. Simt. Te simt.

Text scris de Ștefan Turcu

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s