Uncategorized

Mai trebuie să așteptăm o generație, nu suntem noi aleșii

Să vă luați o batistă înainte să citiți postul ăsta, mă simt înverșunată și nu știu ce cuvinte îmi vor ieși de sub degete, de râs, de plâns, de tristețe, de speranță că, într-o zi, vom fi mai buni.

*

Când eram în liceu eram convinsă că generația mea e aia tare mișto care va da totul peste cap. Nu gândeam vreo revoluție cu pietre și capete sparte, ci una cu cap. Cu tineri, ca mine, care spun DA tuturor lucrurilor cărora părinților noști le-au spus NU, că doar așa se pot îmbunătăți lucrurile, fiind cu mintea un pic mai primitoare decât au fost părinții noștri. Mulți au picat testul și-mi dau seama acum reîntâlnindu-i după mult timp, pe unii, interacționând constant cu alții care își dau arama pe față, părinții lor trăiesc în ei și-mi vine să dau dreptate Aurorei Liiceanu care spunea ca adolescenții se împotrivesc părinților în perioada pubertății pentru ca, la maturitate, să adopte credințele lor, să le însușească. Se-ntâmplă în continuare azi.

*

Vrem o țară ca afară și, uite, e ciudat, dar poate nu întâmplător că vă vorbesc despre asta azi, în ziua alegerilor. Ne place culoarea altor țări, ne place energia, ne place diversitatea, povestim despre ea când suntem înapoi acasă cu fascinația că am văzut un spectacol, cu convingerea că doar aceste călătorii ne permit să vedem cu ochii noștri un alt fel de a fi, mai larg, mai deschis, care, pe interior, deschid și în noi hăul bun al acceptării și înțelegerii fără de limită și prejudecată.

*

În urmă cu ceva vreme, o mână de tipi pasionați de modă s-au întâlnit în centrul Bucureștiului.

Povestea a fost inspirată de The Sartorialist. Scott Schuman a pus o astfel de întâlnire la cale cu bărbați care se îmbracă bine, undeva la Milano, cred, dacă găsiți voi videoul să mi-l semnalați că eu nu mai reușesc să dau de el.

Ideea era simplă: și bărbații sunt interesați de cum arată, sunt pedanți, sunt eleganți.

Știind despre povestea lui Schuman, ce au făcut băieții de la Sarto mi s-a părut mișto.

*

Au apărut însă texte, ca cel scris de Pitici Gratis, în care tipii ăștia sunt făcuți cu ou și cu oțet, catalogați drept o adunătură de rahitici care se îmbracă în haine mai mulate decât prezervativele pe scula unei mâțe. Nu mă voi lega de ce-a scris omul acolo, e opinia lui și n-are decât s-o împărtășească, însă în afară de 2, 3 tipi care-s slabi și mulați (și chiar și-așa, ce dacă?), restul, e suficient să vă uitați la filmuleț, sunt bărbați la peste 30 de ani, unii și mai în vârstă, care au STIL. Ce e așa rău să te preocupe, ca bărbat, cum arăți? S-a format un curent d-ăsta de gândire că bărbatul adevărat trebuie să mai fie încă, măcar puțin, rudă cu gorila: să aibă păr pe corp, să-și lase cumpărăturile pe mâna femeii, să aibă punctele negre ciorchine pe nas pentru că nu se cade, ca tip, să mergi la cosmetică pentru un nenorocit de tratament de curățare și altele asemenea.

*

Mie îmi plac bărbații care au grijă de ei, care se uită la hainele lor, care merg la manichiură să-și taie unghiile și care nu se rușinează să meargă la cosmetică ca să-și curețe fața. Nu, în 2012, când ai la dispoziție nenumărate variante de igienă și de stil, nu mi se pare romantică imaginea femeii care îi pigulește fața iubitului, nici unghiera care împrăștie unghii în sufragerie.

*

Vizual, Bucureștiul e un oraș destul de plictisitor, unde oamenii arată îmbătrâniți și terni înainte de vreme și unde bărbații, în majoritatea lor, sunt suficient de primitivi și ca purtare, și ca prezență. Așa că tipii ăștia, foarte puțini la număr, pe care unii îi arată cu degetul fac o binevenită notă discordantă.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Mai trebuie să așteptăm o generație, nu suntem noi aleșii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s