Uncategorized

La mulţi ani, Ana!

Poţi să o întrebi pe oricare dintre noi, îţi vom spune aceeaşi poveste despre cum ne-am cunoscut. Este, poate, singurul om cu care împart o memorie comună precisă până la detaliu despre cum am devenit prietene. Asta în condiţiile în care, de obicei, aceiaşi doi sau mai mulţi oameni vor pune accente diferite când îşi aduc aminte ce i-a adus împreună.

*

Povestea noastră, pe care am spus-o de zeci de ori, a început în prima zi de facultate, atunci când treburile administrative ne-au făcut pe fiecare dintre noi, studenţi la început de drum, să regretăm noul rol în care birocraţia îşi făcea simţită prezenţa vrând parcă să îşi ia revanşa pentru tot timpul copilăriei şi adolescenţei petrecute fără prea mari griji. Dacă ne-ai fi pus una lângă alta nu ai fi găsit prea multe puncte comune: Ana, mereu politicoasă, mereu amabilă şi precaută să aibă maniere impecabile, eu, fără prea multă răbdare, cu verbul la mine, gata să spun vreo două oricui credeam eu că merită. Despre lungul drum spre secretariat din prima zi de facultate, Ana poate povesti pe larg pentru că stătea în spatele meu la coadă, ea, o tipă înaltă, cu părul lung, pusă la punct din toate punctele de vedere, eu, mică, cu păr roşu şi energie vitală ţinută-n frâu de hârţogăria ce se cerea împlinită. Mai târziu Ana îmi mărturisea că replicile mele au amuzat-o deşi, în retrospectivă, erau mai degrabă sarcastic-răutăcioase. Eu îi spuneam că mi-a atras atenţia, atunci şi, în continuare, la cursuri, datorită bunelor maniere, exagerate după gustul meu, care mă enervau nu pentru că nu le-ar fi folosit cu sinceritate ci pentru că, în general, bunătatea ei nu merita să fie împărţită pentru că nu era apreciată.

*

Contrastele însă se atrag şi chimic oamenii ajung unii cu alţii ca să înveţe chestii unii de la alţii şi sunt multe lucruri pe care le-am învăţat de la Ana şi cred că, dacă mi-ar pune cineva o oglindă în faţă, dintre toţi prietenii mei, ca reflecţie emoţională, ar apărea ea. Ana este omul cu care am avut cele mai multe coincidenţe telepatice şi în multe rânduri discuţiile cu ea s-au încheiat cu sentimentul că nu sunt acolo, cu o stare de puternică detaşare ca şi când ce discutam reuşea să mă poarte într-o altă lume, în care un alt eu lămurea probleme sau clarifica dileme pentru ca, mai apoi, să se întoarcă în corpul său, în lumea asta.

*

Ana este un om plin cu iubire şi, zilele acestea, îmi este foarte dor de ea. Câteodată, oamenii pe care îi iubim sunt în locuri care îi transformă şi-n această perioadă de schimbare, deşi vă lipsiţi unii altora, nu aveţi acces unii la ceilalţi. Nu ştiu unde se va termina drumul ăsta la capătul căruia Ana va fi iar fata din inima căreia lumina va orbi tot ce este în jur, însă eu o aştept.

La mulţi ani, Ana!

ana

În 2009 ne pupam cu foc în nopţile lungi de weekend

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s