Uncategorized

Proiecţii

În casa părinţilor mei sunt multe din gândurile mele. Notate pe agende sau pe hârtii de tot felul, ele sunt peste tot în camera în care am crescut. Le lăsam aiurea pentru că indiferent cât de intim era ceea ce aşezam pe foi, aveam mereu certitudinea că nimeni nu se va uita prin ele. Ai mei erau, şi sunt, firi discrete, care nu-şi bagă nasul, care respectă individualitatea şi dreptul oricui de-a avea o lume personală, de neîmpărtăşit. Datorită acestui lucru, niciodată nu le-am ascuns lucruri.

*

Aşa se face că acum camera mea din casa părinţilor mei este un soi de barometru a ceea ce am gândit şi a ceea ce mi-am dorit de-a lungul anilor şi, de fiecare dată când vin aici, recitesc notiţele respective ca să văd câte s-au împlinit, câte mai sunt de actualitate şi cu ce anume simt nevoia să completez. Da, câteodată, la lungile liste adaug puncte noi, dorinţe noi.

*

Am găsit o listă de 15 puncte pe care am scris-o la începutul lui ianuarie 2008. Unele dintre ele s-au împlinit: am atins cele 55 de kg la care îmi imaginam că o să mă simt bine, şi mă simt, fac o meserie care îmi place şi de pe urma căreia trăiesc bine, învăţ să mă cunosc şi să mă ascult din ce în ce mai bine şi tot aşa. Tot pe lista respectivă notasem: vreau să îndrept şi să îndrum. Nu mi-am adus aminte la ce mă refeream atunci şi am încercat să dau filmul înapoi, să-mi pice fisa, oare despre ce vorbeam?

*

Mi-am adus acum, înspre seară, aminte. Prin perioada respectivă citeam „What Should I Do With My Life?”, o carte de Po Bronson, un scriitor care umblase prin lume şi-i întrebase pe oameni ce vor să facă cu viaţa lor. Fie că aveau 20 de ani sau 60, ideea era că unii îşi dau seama mai devreme, iar alţii mai târziu, despre ceea ce doresc să facă cu ei înşişi. Ştiu că acea carte m-a făcut să vreau să umblu aiurea şi să pun întrebări esenţiale oamenilor, iar apoi să le traduc pentru restul în texte simplu de citit, care să ofere un fel de lumină şi, implicit, linişte. Aşa că punctele „vreau să îndrept şi să îndrum” la asta se refereau, la a reda oamenilor un drum care le aparţine, dar pe care, din cauza a varii motive, nu au apucat-o niciodată.

*

În inima mea, dorinţa respectivă există încă, aceea de a colinda, de a aduna poveşti şi de a le ordona astfel încât alţii să prindă curaj. Sigur, cred că, deocamdată, eu însămi nu am acest curaj de a face pasul înspre genul de storytelling pe care mi-l imaginez, ba, mai mult, pentru că a trecut ceva vreme de când nu am mai scris ca lumea, cu teren, cu documentare, amplu, şi cu sens, am senzaţia că îmi pierd exerciţiul şi asta, câteodată, îmi dă o stare de teamă că mă îndepărtez de la ceea ce ar putea să conteze, de fapt, pentru mine, mai ales că, aşa cum spuneam, car asta in the back of my mind şi încă nu a plecat de acolo de atâţia ani.

*

Dar aşa cum şi alte lucruri bune au venit, chiar dacă a durat ceva, am încredere că se vor aranja situaţiile mai ales că sunt o tipă proactivă. Şi chiar dacă, în unele momente, aşteptarea este grea, momentele nu sunt mereu potrivite, iar noi, cum spuneam, nu suntem pe atât de curajoşi pe cât ne credem.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s