Uncategorized

Paşi

Gabriela Lungu a fost în fruntea agenţiei de PR The Practice. Acum a început o carieră internaţională în Weber Shandwick, numărul 2 în PR-ul mondial. Povestea completă o puteţi citi în articolul scris de Loredana Săndulescu pentru revista Biz.

*

Două lucruri mi-au plăcut foarte mult în acest articol, unul din punct de vedere profesional, iar celălalt din punct de vedere personal.

*

Loredana Săndulescu a întrebat-o pe Gabriela care au fost furcile caudine prin care a trebuit să treacă până să fie angajată. Ideea este că te duci să lucrezi la o companie de top, deci te dai de ceasul morţii să te pui la curent cu tot ce înseamnă această companie: conducere, clienţi, campanii, valori. Vrei să faci impresie bună aşa că ajungi să ştii cu ce se mănâncă treaba în compania respectivă ca pe propriile buzunare. Însă, surprinzător, lucrurile nu sunt deloc aşa cum ţi le imaginezi, nimeni nu te pune la colţ, nimeni nu te interoghează ca la poliţie, nici o clipă nu te simţi ca un infractor pentru că, urmând să fii cât se poate de sus, trebuie să dovedeşti câte-n lună şi-n stele. Gabriela povesteşte că fiecare întâlnire cu top management-ul a fost ca o adunare între prieteni, că n-a fost vorba de nici un test, că în alte părţi, la nivelul ăsta, situaţiile frumoase se leagă pur şi simplu, că atunci când ai 15 ani de experinţă, oamenii care trebuie ştiu deja că eşti bun, au arătat-o munca de până atunci şi reuşitele de tot felul.

M-am pregatit frenetic pentru fiecare intalnire, fie fata in fata, fie la telefon. Am citit despre companie, competitori, clienti, piata, despre oamenii pe care ii intalneam. Ma asteptam sa mi se puna intrebari, sa mi se dea teste. Nu a fost asa. Nimeni nu m-a chestionat cu privire la ce am facut pana atunci sau ce intentionez sa fac in noul rol. Dimpotriva, toata lumea s-a straduit sa-mi “vanda” noua pozitie, sa ma faca sa-mi doresc sa lucrez pentru Weber Shandwick.

Mi se pare foarte mişto ideea asta de a fi atât de bun încât companiile să se bată pe tine, să ajungi la un nivel de profesionalism în care goana după o nouă provocare să nu însemne, după ani de muncă, reevaluare şi testare a competenţelor ca şi când tot ce vei fi făcut până la noul loc de muncă nu contează.

Despre mine îmi imaginez asta cu mult optimism şi încredere, că va veni un moment în care voi fi chemată pur şi simplu pentru că sunt bună în ce fac. Cei care mă cunosc ar putea obiecta: bine, dar şi în job-urile tale de până acum ai fost chemată. Aşa este, mereu am fost chemată, n-am trecut niciodată prin procesul clasic al recrutării cu CV şi interviu şi unde te vezi peste 5 ani. DAR motivele pentru care am fost chemată au ţinut mereu mai degrabă de faptul că am potenţial, nu neapărat pentru că ştiam cu ce se mănâncă jobul respectiv. Sigur că m-a bucurat că apar drept o investiţie cu care nu te păcăleşti, însă îmi doresc să devin cunoscută că fac bine ce fac, nu doar că am potenţialul respectiv.

*

La nivel personal, mi-a plăcut ce a spus Gabriela despre teamă. Da, poate că ne este teamă să facem lucruri noi, să ne apropiem de oameni, să ne aruncăm în chestii pentru care nu avem nici o siguranţă. Însă în nimic nu este siguranţă, de fapt în afara siguranţei este locul în care se nasc cele mai mişto chestii, în afara controlului noul este posibil. Dar mai este ceva.

Daca planurile pe care ti le faci nu te sperie, inseamna ca nu-s destul de mari si indraznete.

Poate că este natural să ne autosabotăm. În definitiv, posibilitatea de a nu reuşi ne sperie la fel de mult ca posibilitatea de a reuşi. În ambele variante trebuie să te schimbi, părăseşti zona de confort, te obligi să gândeşti un pic mai departe, practic atunci când faci lucruri noi trebuie să devii la rându-ţi un om nou. Văd des în oamenii din jurul meu tendinţa de a-şi pune oprelişti. Poţi să-ţi dai seama de gradul de inhibare al cuiva nu doar ascultându-l cu privire la propriul fel de a privi lumea, dar şi la modul în care judecă alegerile celorlalţi. Cu cât cineva este mai reticent la oportunitatea de a se înnoi pe sine, cu atât îi va pune la colţ pe cei din jur cu fiecare ocazie şi cea mai des întâlnită obiecţie va fi în legătură cu felul prea liber de a fi.

Să fii cu adevărat liber este enervant pentru cei care nu sunt liberi.

biz mag

Gabriela Lungu pe coperta revistei BIZ

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s