Uncategorized

Căţelul

Lua-v-ar naiba pe toţi, băăăăăăi, să mă ajute careva, tu, căţeao, da, tuuuuu, aia albă de te uiţi la mine ca la urs, eliberează-măăăăă!

Aşa s-ar traduce lătratul canişului negru.

*

Canişul negru face mereu pipi în dreptul unuia dintre cei trei stâlpi din Calea Victoriei 95. Strâns fedeleş cu zgarda, canişul nu poate să colinde, ca un câine ce este, împrejurimile. Canişul nu poate să exploreze pentru că stăpânul lui, un tip pe la vreo 30 de ani în echipament sport, îl trage mereu în dreptul uşii de bloc din care iese. Poate că stăpânului îi este ruşine că el, ditamai bărbatul, stă după puţa unui caniş flocos care latră de parcă l-a văzut pe naiba. Dar ce vină are el, căţelul, că imaginea lui nu este cea pe care şi-o doreşte tipul? Căţelul vrea libertatea lui şi ar vrea mai degrabă să fie vreun vagabond fără siguranţa zilei de mâine decât să mai îndure umilinţa pişatului în public şi a închisorii în care-şi duce existenţa. Decât să mai urineze pentru a suta oară la acelaşi stâlp, ar prefera să moară. Să fie ca un sfânt printre câini, să-i latre celelalte patrupede memoria.

*

Abia au trecut 3 minute când stăpânul îl trage înapoi în casă. L-ar fi tras şi mai repede dacă el n-ar fi învăţat abstinenţa. Deşi face pe el, canişul se abţine să-şi dea drumul imediat ce-a pus laba pe stradă. Îndură valul de căldură care i se strânge în coaie şi latră după ajutor, îţi strigă jalea câinească şi speră să-l audă cineva, să-i dea atenţie. Când eşti câine de oraş cu stăpân, nimeni nu te crede că ai probleme, cei mai mulţi ar putea jura că ai o viaţă dulce, confortabilă, cu trei mese pe zi şi apă potabilă la discreţie.

*

Am să fug, într-o zi o să-l muşc pe nenorocitul ăsta de mână cu lesa lui de rahat cu tot, şi-am s-o tai cât pot de departe. Libertatea este aproape!

*

Aşa îşi zicea canişul negru şi flocos în timp ce era tras înapoi în casă.

Standard

2 gânduri despre „Căţelul

  1. Andreea zice:

    povestea e reala, cainele exista, la fel si tipul, e vecinul meu. imaginatie este ce le-am pus eu in carca pe baza felului in care ii vad.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s