Uncategorized

Porumbelul

porumbel

Deschid uşa de la baie şi, înainte să intru, mă uit la piciorul meu drept, mă asigur că este cu adevărat cel drept, şi păşesc ca o mireasă în casă nouă. Aşa sunt sigură că am făcut, încă de dimineaţă, tot ce ţine de mine să am o zi bună.

Dau drumul la duş şi pe urmă mă întorc la chiuvetă unde îmi pun pasta de dinţi pe periuţă, bag periuţa în gură, mă aşez pe wc şi, în timp ce fac pipi, încep să mişc periuţa dreapta-stânga, dreapta-stânga. Când gura îmi este plină cu pastă de dinţi, mă opresc. Mă ridic de pe wc, mă duc înapoi la chiuvetă, scuip, îmi clătesc gura, spăl periuţa, o pun în pahar alături de celelalte două care, ca nişte beţivi, se sprijină una pe alta. Sunt gata să intru în duş.

Îmi plec ochii în cadă şi, iată-l, din nou, acolo, caca de porumbel, biluţe albe-gri, întărite, împrăştiate de parcă cineva a aruncat cu guma de mestecat făcută mingiuţe pe fereastra băii.

Porumbelul, îmi zic. Pe pervazul geamului de la baie, porumbelul stă cuibărit în fiecare seară ca un bulgăre din zaţ de cafea. Mă aplec să-i adun rahatul şi, în timp ce îl culeg, două imagini îmi vin în minte: vara, la ţară, la verii mei, când culegeam roşii şi moarte iminentă, am auzit că caca de porumbel este toxic, că nu trebuie să îl manevrezi cu mâna goală, dar, la naiba, sunt gata să risc, viaţa este atât de puţin palpitantă că gândul riscului de-a crăpa din cauza unui rahat mă încântă de-a dreptul.

Când am căluşul palmei plin cu bobiţe de zburătoare, încep să le frec ca pe nişte bile chinezeşti anti stres, în timp ce mă îndrept cu ele spre wc. Le arunc, iar rahatul face un zgomot puternic când se loveşte de fontă şi se adună ca un ciorchine de struguri peste care au trecut şi veri, şi ierni şi care, în tot timpul ăsta, nu şi-a părăsit viţa de vie.

Intru în sfârşit în duş. În timp ce apa se desparte în două în creştetul meu şi mă simt ca un Iisus peste mări nesfârşite, îi aud aripile din ce în ce mai aproape. Deschid un ochi şi, printre perdele de şampon, îi văd coada deasupra căzii şi-l simt cum se pregăteşte să-şi golească maţul, să se cace, de-a dreptul, pe mine.

Nu, nu ai să faci asta, nenorocitule! Îi strig cuvintele aşa tare că mă aştept să se sperie într-atât de puternic încât să se transforme, pe loc, în ciulama. Apoi îmi flutur palma peste coada lui şi, cu tot cu rahatul care îi umple măruntaiele, porumbelul zboară cât colo.

Să-şi facă wc într-altă cadă.

Standard

Un gând despre „Porumbelul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s