Uncategorized

Furia

Hei, Andreea!

Mă uit în jur, nu văd pe nimeni.

Andreea, aici, jos!

Jos sunt doar perechile de pantofi.

Au trecut trei săptămâni, Andreea … Perechea de balerini negri cu ținte aurii îmi vorbește. Au trecut trei săptămâni de când nu te-ai mai uitat la noi. Și vorbesc aici în numele tuturor: a pantofilor albaști din piele întoarsă, a cizmelor de cauciuc, a sandalelor roșii cu toc, a adidașilor negri de care ai uitat complet de când cu noua pereche mov. Am stat la geam o iarnă întreagă, ne-a bătut curentul, n-am spus nimic, însă praful ăsta … Cât să mai înghițim?

Delirez. Este de la berea Harghita. Am băut două sau trei. Eram foarte obosită și-n jurul meu cupluri de același sex se sărutau de zor în timp ce o negresă de peste 100 de kilograme învârtea un platan cu muzică bună, englezească sau americană. Acasă am adormit cu gustul puternic de drojdie pulsându-mi în carnea obrajilor și m-am zbătut o vreme să mă las pradă somnului pentru că atinsesem o limită a oboselii de care nu mai puteam să trec.

Cobor din pat să îmi iau un pahar cu apă și simt măsuța de lângă ușă cum își încordează picioarele de lemn. Dacă mă apropii de ea sigur mă bate. Așteaptă să-i spun cuvintele alea ca un om căruia i-ai greșit atât de mult încât nu are nici o importanță cum încerci să argumentezi fapta și tot ce mai vrea să audă de la tine este un simplu: Îmi pare rău că te-am rănit!

Dulapul cu haine mă privește amenințător. Este clar că dacă nu-i spun nici lui cuvintele pe care măsuța vrea să le audă, nu-și va mai deschide niciodată ușile pentru mine, va trebui să umblu în pijamale de acum înainte, ca un om căruia nu îi mai pasă de nimic, care, fără nici o problemă, renunță la sine pentru că nu mai are nimic de pierdut.

Pe etajera din spatele patului, cărțile se foiesc ca oamenii care, vara, la mare, nu au loc unii de alții pe plaja îngustă.

Ce, mă? V-a intrat nisip în fund? Mă răstesc la ele ca să mă impun. Și cărțile vor să mă audă spunând ACELE cuvinte.

Mă simt încolțită și, în gând, caut să enumăr lucrurile alea importante pe care le am azi de făcut și care mă vor ține în afara casei, departe de grupul ăsta care, deși este mut, poate să fie atât de agresiv și de plin de tot felul de nevoi. Îmi încordez mintea, dar nu am nici o idee. Vinovăția îmi face obrajii roșii. Îmi mușc limba puternic, atât de puternic că simt un pic de sânge cum curge pe buza de jos. Capitulez!

Bineeeeeee, ați câștigaaaaat, o să fac curat, o să vă șterg, o să vă aspir, acum lăsați-mă naibii să-mi beau cafeaua!

dust

 

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s