Uncategorized

Porno. Romantic porno

Când cauți un titlu mai îndrăzneț de carte, te duci la Cărturești. Acolo, oamenii te primesc cu brațele deschise. Atâta vreme cât citești, ești binevenit. În librăriile clasice intri numai dacă te interesează cărțile școlare și, poate din când în când, foarte rar, te duci acolo să cauți vreo carte împins mai degrabă de curiozitatea de a vedea ce se mai întâmplă prin locurile astea din care odată îți cumpărai bloc de desen, acuarele și hârtie creponată.

Cu aceeași curiozitate am intrat eu azi într-o astfel de librărie în căutarea romanului ”Porno” a lui Irvine Welsh, cel care a scris ”Trainspotting”. ”Porno” este o urmare a lui ”Trainspotting” în care ne întâlnim cu personajele după zece ani de zile. Cartea a apărut prin 2002, însă acum i-a venit rândul să ajungă în mâinile mele, după ce mi-a fost recomandată.

– Bună ziua, caut și eu ”Porno” a lui Irvine Welsh, la editura Polirom.

Doamna e trecută de 50 de ani și poartă o cămașă albastră, cu trei numere mai mare, ca o uniformă, pe care de altfel o îmbracă și colegele dumneai.

– Mmm … Începe cu o pauză ca și când încearcă să-și aducă aminte când și unde a auzit titlul ăsta ultima dată sau poate raftul din librărie pe care i-a văzut recent coperta. Cum ați spus că se numește cartea?

– ”Porno”, zic.

– ”Romantic porno?”, întreabă.

– Nu, doamnă, zic, ăsta e doar ”Porno”. Fără romantism.

– Aha, zice … Stați așa … Se duce la calculator să caute titlul. Deci nu ”Romantic porno”, nu?, strigă.

– Nu, doamnă, doar ”Porno”, strig și eu înapoi peste cărți, și rafturi, și oameni în timp ce răsfoiesc ”Davaiștii”, tot de Welsh, abia apărută acum în 2013, la Polirom (și lansată pe piața internațională în 2012). Asta e o continuare la ”Porno”, aș putea să o iau, dar mi s-a pus pata pe ”Porno”, pe ea o vreau.

În librărie este liniște și doar schimbul de replici între mine și doamna mea mai sparge tăcerea.

– Doar ”Romantic porno” avem, nu-l vreți p-ăsta? Seamănă titlurile …

– Doamnă, zic, o să-l citesc pe Florin Piersic Jr. când or dispărea toate cărțile din lume.

Cineva în librărie râde. Mă simt bine că a prins ironia. Caut persoana cu privirea să-i mulțumesc că a jubilat la poanta mea, dar văd că citește dintr-o carte, deci nu datorită mie, în fine, tot cred că replica mea a fost inspirată.

– N-avem ”Porno”, n-apare în sistem, o să dau comandă.

– Mulțumesc, zic, mă duc să caut la alt magazin. Poate au acolo.

– Dacă vă răzgândiți și vreți ceva mai dulce, la noi găsiți ”Romantic porno”.

– Îhim, zic. Dau seară bună, îmi iau gândurile și plecăm împreună pe Magheru. În fața la cinema Studio, el îi întinde ei un trandafir.

– Ce romantic ești! Apoi îl sărută.

porno-welhs

Irvine Welsh este autorul seriei Trainspotting – Porno – Davaiștii

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s