Uncategorized

Buclă

bucla

Buclă este atunci când îţi promiţi că renunţi la un comportament şi tot la el ajungi

Când a fost ultima dată când ai spus: nu mai fac asta niciodată? Cu siguranţă atunci când ceva a fost al naibii de dureros încât să-ţi promiţi că ajuns într-o situaţie asemănătoare la o dată viitoare nu îţi vei mai da voie să te doară.

Şi e corect când spun „nu îţi vei mai da voie” pentru că bucuria, ca şi suferinţa, este o chestiune de alegere. Din păcate eu nu am ajuns încă la această înţelepciune de a mă ţine deasupra, deşi cunosc teoria foarte bine. Deci ce anume ne face să cădem în această capcană, să ne reîntoarcem în bucla în care ceea ce ne răneşte sunt aceleaşi situaţii prin care am mai trecut odată?

M-am gândit ce m-am gândit şi mi-am dat seama că este vorba despre vulnerabilitate. În viaţa de zi cu zi eu mă feresc să fiu vulnerabilă, ca mai toată lumea, mergem pe vârfuri fiindcă orice este un potenţial pericol şi cel mai potenţial pericol este … omul.

În căutarea noastră pentru acceptare şi afecţiune şi, uite, recunosc acum că cea din urmă este importantă pentru mine şi că mă creşte pe dinăuntru mai mult decât orice – ştiu că nu vă zic vreo noutate, dar să gândeşti cu voce tare, în scris, parcă face lucrurile mai clare. Şi acceptarea şi afecţiunea asta n-au nici o legătură cu faptul că ar trebui să se facă o coadă de oameni care să te îmbrăţişeze şi să-ţi zică de bine, dar are legătură cu faptul că vrei asta de la cei pe care îi alegi şi în faţa cărora păşeşti în toată vulnerabilitatea, deci gol, pentru că ai încredere oarbă şi mai ales pentru că ştii, sau vrei să crezi, că omul ăla nu te va răni. Ştie ce simţi, ştie cum gândeşti, v-aţi mirosit îndelung şi ai certitudinea, sau poate mai mult speranţa, că nimic dureros nu te aşteaptă în prezenţa-i.

Dar se-ntâmplă s-o mai iei, oamenii au slăbiciuni, numai că în contact cu vulnerabilitatea ta, este o mică bombă de la Hiroshima şi o situaţie asemănătoare de la cineva în faţa căruia nu eşti gol nu are nici o importanţă. Însă când eşti gol, mamă, te zdruncină.

Sigur, este naiv poate să întreb şi eu, după mulţi alţii care s-au întrebat, ce ar fi de făcut? Eşti vulnerabil că aşa ai decis că e ok să fii, deci asumi şi durerea aferentă. Dar ţi-ai dori poate să faci ceva, cumva, să spui: băi, sunt eu, aia de s-a arătat deja în faţa ta, de ce mai loveşti?

Ar mai fi o explicaţie, teoria oglinzii: că în faţa celor mai apropiaţi, tu îi reflecţi pe ei şi ei reacţionează la ce văd, adică se văd pe ei, iar agresivitatea e îndreptată spre oglindă pentru că aia e în faţă. Înţeleg asta, mi se pare interesant cum funcţionează, dar aş vrea să găsesc rezolvarea de ambele părţi: cum să nu mai doară, cum să ajuţi pe ăla de se vede în tine ca-n oglindă?

Standard

2 gânduri despre „Buclă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s