Uncategorized

Jurnalul de ora 19.00 şi prima ştire

Fiecare post de televiziune are un buletin de ştiri principal. Este binecunoscutul jurnal al zilei care, în majoritatea cazurilor, începe la ora 19.00 (excepţiile care îmi vin în minte sunt PRIMA TV, unde jurnalul începe la ora 18.00 şi TVR 1, unde jurnalul începe la ora 20.00). Fiecare jurnal deschide seara cu ŞTIREA, adică evenimentul sau informaţia pe care echipa jurnalului respectiv a considerat-o HIT-ul zilei. Şi cum multe buletine de ştiri deschid cu crime, furturi, violuri şi altele asemenea, v-aţi putea întreba, pe bună dreptate, dacă astea sunt HIT-urile zilei, dacă acestea sunt informaţiile care, pe mine, ca telespectator, mă ajută în vreun fel. Şi când spun ajutor mă refer la probabilitatea ca ştirea respectivă să mă determine să iau vreo decizie cu privire la felul în care trăiesc. De pildă o ştire în care aflu că a crescut preţul la gaze mă va face să iau o decizie în privinţa bugetului familiei şi anume cum îl reorganizez astfel încât să nu resimt creşterea la un mod care să îmi dăuneze.

stire

Asta este o redacţie de ştiri de altădată şi am ales poza asta tocmai ca să nu pun una cu vreo redacţie de la noi şi să pară că mă refer la un post anume. Postările mele sunt, de cele mai multe ori, teoretice, de tipul: cum ar fi dacă … ? Chiar dacă, în unele cazuri, nu mă feresc să dau nume atunci când fac referire la cazuri de bună sau rea practică. Foto: Innovationinnewspapers.com

Ieri a fost unul dintre momentele în care pe scena publică din România au avut loc două evenimente, cumva, în egală măsură de importante, măcar din punct de vedere al notorietăţii: condamnarea lui Gigi Becali în cazul „Valiza” şi discuţiile privind revizuirea Constituţiei. Aşa că s-a lansat întrebarea: care dintre cele două este ştirea zilei şi cu care ar trebui să înceapă un buletin de ştiri de ora 19.00? Care dintre ele are mai mare relevanţă pentru cetăţeni şi care sunt, în acest sens, argumentele PRO şi CONTRA?

GIGI

Pe 20 mai, fostul deputat PNL şi finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a fost arestat în dosarul schimbului de terenuri cu MapN. Ulterior, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Ieri, el a fost condamnat şi în dosarul „Valiza”.

*

Dacă ar fi să ne luăm după spaţiile alocate de televiziuni evenimentelor, Gigi Becali s-ar detaşa cu lejeritate pe scena media. Într-un fel este de înţeles, căci în ordinea intrării în teren, arestarea lui, în data de 20 mai, a venit înaintea primelor decizii concrete cu privire la revizuirea Constituţiei. În plus, oamenii au părut mai degrabă interesaţi de situaţia lui Gigi Becali şi putem vedea asta dacă ne gândim la faptul că imediat a apărut pagina de Facebook prin care se cere eliberarea lui sau melodii în care interpreţii cântă injustiţia din spatele arestării unui om care a făcut, în opinia lor, mult bine pentru că a dat bani la săraci şi a ridicat biserici. Trăim încă într-o ţară în care majoritatea crede că o faptă bună poate să şteargă cu buretele o fărădelege, deşi cele două nu au nici o legătură. Este foarte bine că un om face lucruri considerate bune, însă încălcarea legii atrage după sine o pedeapsă. Sigur, cei care sunt pro Gigi, mai spun că alţii au făcut lucruri şi mai rele, argument care este cu siguranţă adevărat. însă, din nou, faptul că alţii au scăpat nepedepsiţi, deocamdată, nu reprezintă o justificare pentru care ce i se întâmplă lui Gigi Becali este nedrept.

În economia interesului personal, adică a ceea ce înseamnă viaţă profesională, socială şi privată, un eveniment ca modificarea Constituţiei este, fără îndoială, cu mult mai important. Constituţia stă la baza vieţii în societate a oricărei ţări şi, în funcţie de ceea ce scrie acolo, avem mai multe sau mai puţine drepturi cetăţeneşti. În privinţa Constituţiei, ieri, deciziile care s-au luat au fost mai degrabă caraghioase şi neînsemnate. De pildă reintroducerea stemei pe drapelul naţional, iar asta, la nivel individual, nu prea are mare importanţă. Însă, în acelaşi timp, avem o chestie cu steagurile (vezi recordul recent pentru Guiness Book, de cel mai mare drapel naţional, hi, hi). O modificare care însă ne va interesa este cea privitoare la viaţa de familie. Dacă până acum la articolul 48 privind familia, alineatul 1 se menţiona că…

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

… se pare că acum grupurile care sunt împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex doresc menţionarea precisă a faptului că „soţi” înseamnă un bărbat şi o femeie, precizare care, în momentul de faţă, nu există. Sunt curioasă dacă atunci ştirea asta va deschide buletinul de 19.00.

*

Din lipsă de educaţie, legătura cetăţenilor români cu Constituţia este ca cea dintre două jumătăţi perfecte care însă, aruncate în lumea largă, nu au reuşit încă să se găsească. Aşa că, până când uniunea aceasta dintre cetăţean şi ţara lui va fi dragoste adevărată, Gigi Becali rămâne ştirea care va deschide jurnalele de ora 19.00. Deşi, ca să nu fiu nedreaptă, repet că, în cazul de ieri, ştirea despre condamnarea fostului deputat a fost mai importantă pentru că în legătura cu Constituţia nu a fost nici o decizie care să conteze.

Dar oare ce se va întâmpla data viitoare?

Later edit: ora 16:59 Articol adoptat Art.48.- (1) Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s