Uncategorized

[Guest Post] Ultima noapte de distracţie, întâia noapte de război

Roxana Luca era la Istanbul când au început revoltele. Făcea parte din echipa de organizare a concertului Rihanna. Pe 30 mai, când evenimentul muzical ajungea la final, poliţia arunca primele gaze lacrimogene în parcul Gezi. Am invitat-o pe Roxana să scrie un text despre ce îşi aminteşte din acele zile.

Pe 30 mai, am fost în Istanbul pentru concertul Rihanna. După concert, am rămas în zonă până la 4 dimineaţa, dar nu am observat nimic suspect, deşi eram foarte aproape de Taksim. Noi eram cazaţi în Cihangir, iar un prieten de-al nostru în Beşiktaş. Când ne-am trezit a doua zi, prietenul din Beşiktaş ne anunţa prin SMS că Taksim e închis pentru că s-a dat cu gaz lacrimogen să sperie nişte protestatari.

Am plecat înspre Beşiktaş. Dar, din greşeală, pe GPS bifasem nu cartierul, ci drumul cu acelaşi nume, aşa că ne îndreptam spre centrul oraşului. Am început să întâlnim din ce în ce mai mulţi oameni cu măşti, foarte mulţi tineri. Aerul avea un miros ciudat, pe care nu îl recunoşteam. Am ajuns lângă un parc unde un câine plângea cum nu am mai auzit niciodată. Aveam impresia că am moare de foame sau de sete. Însă mai târziu ne-am dat seama că gazul lacrimogen îi provocase reacţia.

În cele din urmă, am simţit şi noi aerul tare. Aşa ne-am dat seama că am greşit direcţia, aşa că am luat telefericul să scurtăm drumul. Când am coborât, o fată ne-a întrebat ceva în turcă. Era foarte agitată.

 English, please?

         Oh my god, you’re tourists. City center. Don’t go to city center. It’s bad out there. Gas everywhere.

O informaţie pe care o ştiam deja, dar nu înţelegeam de ce oamenii sunt agitaţi pentru atâta lucru.

În cele din urmă, ne-am întâlnit toată gaşca în Beşiktaş, am râs şi povestit ca în orice zi de vacanţă. Ne bucuram că am terminat cu bine şi că mai avem două zile libere. Protestele nu ne erau încă familiare, cu toate că ne întrebam de ce prietena noastra turcă nu ne răspunde la telefon.

Pe seară, eram într-un pub unde tv-urile aratau imagini din centru. Era o televiziune-pirat – cum o numeau ei. În centru, se intrase cu tancul, vedeam agenţi cu puşti îndreptate către mulţime şi panică între oameni. În Beşiktaş, oamenii au început să cânte un fel de imn şi toate mesele scandau acelaşi lucru. L-am rugat pe barman să ne explice ce se întâmplă – am aflat că în noaptea în care Rihanna avea concert, protestele din parcul Gezi, paşnice până atunci, au fost combătute cu gaz lacrimogen. Erau deja 4 morţi, iar numărul răniţilor nu se ştia cu exactitate. Poliţia devenea tot mai violentă. Televiziunile lor nu difuzau nimic, ce vedeam noi erau imagini în loop cu ce au reuşit să prindă din mijlocul confruntărilor.

Barmanul ne-a povestit că oamenii protestau împotriva ridicării unui mall în spaţiul în care, acum, era un parc şi cum de fiecare dată când oamenii au ceva de spus, se vine împotriva lor cu gaz lacrimogen şi water cannons. Că Erdogan este un fel de dictator şi vinde tot ce poate. Că acea înflorire financiară de care se vorbeşte este doar consecinţa transformării Istanbului în mall-uri şi moschei. În cele din urmă, au venit şi veştile din centru. Prietena noastră turcă era acolo. Pusese la punct un centru de prim ajutor într-un apartament din zona de conflict, unde spălau pe faţă oamenii atacaţi cu lacrimogen şi bandajau răniţii. Voiam să ajutăm, dar nu puteam merge să îi căutăm. Ne simşeam inutili.

Înapoi spre casă, am trecut pe lângă stadionul unde avusese loc concertul Rihanna. Ni s-a părut ciudat că erau trei autobuze de poliţişti, în stand-by. Aerul era foarte greu de respirat, ne usturau nările chiar dacă aveam eşarfe.

Cihangir, unde stăteam, era la 5 minute de Taksim. D. ne suna şi ne spunea să ne grăbim, să nu o luăm pe străzi principale pentru că orice om este considerat protestatar. Să nu ne lipim de niciun grup şi, dacă prindem un taxi, să urcăm repede în el şi sa venim acasă. În mulţime era panică şi din ce în ce mai mulţi oameni aveau măşti pe faţă şi sticle cu substanţe albe. Mergeam împotriva mulţimii şi tensiunea creştea. Nu pot să explic sentimentul de uşurare pe care l-am avut după ce am închis uşa camerei. Tot ce mai doream acum era să ajungă şi D. acasă.

Fetele au ajuns după miezul nopţii. Cartierul vuia de „pots and cans”. Oamenii care nu ieşeau în stradă, îşi exprimau sprijinul prin zgomote: cântece şi clinchete de linguri şi căni ori tigări de metal.

A doua zi când ne-am trezit era linişte. Am primit vesti că #occupygezi vor merge din Taksim către Beşiktaş. Sâmbătă a fost zi de luptă. Peste noapte, oameni din partea asiatică au trecut pe jos podul pentru a veni în apărarea celor de aici. În mijlocul bătăliei, porţile stadionului Beşiktaş au fost sparte şi confruntarea s-a purtat inclusiv înăuntru – cu scaune din tribune, garduri şi toalete rămase de la eveniment. Ce rămăsese nestrâns, a fost incendiat, în încercarea de a crea baricade. Poliţia continua să tragă în protestatari.

1000 de angajaţi din Poliţia din Istanbul şi-au dat demisia. Alţii însă au fost mobilizaţi din alte zone ale ţării. Au ajuns inclusiv în spitale, unde le-au interzis medicilor să mai trateze oamenii „veniţi de la proteste”. Televiziunile continuau să se comporte ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Duminică, ne-am luat inima în dinţi şi am mers în Taksim, unde era o aglomeraţie tipic new-yorkeză. Pe asfalt şi în vitrinele magazinelor, erau multe mesaje. Ferestre sparte, baricade construite în încercarea de a opri maşinile de zilele trecute, urme de baricade incendiate, bancomate cu geamul crăpat şi urme de sânge, găuri în ferestre făcute de gas cans, pe scurt imaginea unui oraş după revoluţie.

Când am văzut o maşină de poliţie pe o stradă lăturalnică, m-au trecut fiorii. Atunci am conştientizat că, pentru mine, poliţia de aici nu mai înseamnă siguranţă, ci pericol. Mă temeam că ar fi putut primi oricând ordin să tragă. Şi atunci ce?

Am continuat să coborâm un fel de Lipscani al lor până am văzut că oamenii care mergeau în aceeaşi direcţie cu noi se întorc brusc cu faţa către noi şi încep cu toţii să alerge. Nu ne-a mai păsat să aflăm ce e în spatele lor sau care este motivul pentru care fug. Grupul nostru s-a risipit şi fiecare ne-am ascuns pe unde am putut. Ne-am regăsit mai târziu.

Acum, că suntem acasă, la Bucureşti, mai ştim despre situaţia din Istanbul de la prietenii de acolo. Unul dintre mesajele lor spunea astfel:

It’s bad here, last night 3 of our friends took into custody. For the last 2 nights I could not make home in the night time, there is always police in our streets (last night in front of and inside my building) chasing protestors – throwing gas bombs.. Just owning a gas mask is reason enough for prosecution.. The PM gathered a meeting for his allies yesterday-about 200.000 ppl and the finale of the meeting gave a green light to police forces and also his extreme supporters for chasing/attacking us. There are civilian policemen in the streets acting like they are one of us, entering into our houses and then marking you by face/name/address and then coming over with policemen and attacking. It’s not safe or pleasant. The gezi park has been evacuated and also taksim square, it’s under police supervision and no one can enter. On Saturday night they attacked the nearby hotels which turned their lobbies into infirmaries. the lawyers are taken into custody inside the justice house, the doctors are being taken away while they are trying to help the wounded. They throw tear gas bombs inside houses if they think there are protestors inside that house. also the pressured water that they spray from the famous tank kinda vehicles also is now known to contain some sort of acid which burns your skin effective immediately. The unions release a statement for a public strike, I’m off work just like most of my friends. We are now waiting to see about our friends who are in custody, apparently there are around 400ppl taken only from yesterday’s „witch hunt”. Not happy..and also not hopeful. Don’t know if there is any chance of winning this by fighting.

bbc

Sursă: BBC

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s