Uncategorized

Adolescenţii din cărţile Cristinei Nemerovschi (interviu, partea I)

cn2

Cristina Nemerovschi le dă adolescenţilor din cărţile ei puterea să facă ce vor, când vor, cu cine vor. În opinia Cristinei, adolescenţa este vârsta la care tinerii sunt cei mai sinceri cu ei înşişi.

Sânge satanic, Pervertirea, Ani cu alcool şi sex şi nymphette_dark99 sunt cele patru romane scrise în aproximativ doi ani de Cristina Nemerovschi. Mulţi consideră că romanele Cristinei sunt periculoase, atât din cauza titlurilor, dar mai ales din cauza personajelor, de obicei adolescenţi care trăiesc extrem: beau mult, fumează mult, chiulesc mult, fut mult. Pe scurt, tinerii din cărţile Cristinei Nemerovschi sunt coşmarul oricărui părinte care crede că să ai un copil bun înseamnă să fii obedient, în rând cu lumea, mereu făcând ceea ce trebuie. Cristina însă este hotărâtă să spargă acest mit şi să rostească un adevăr: ca să ştii cine eşti cu adevărat trebuie să faci de toate, ca să ştii ce ai în cap şi cât poţi să duci, trebuie să trăieşti, câteodată, periculos.

Aşa că am vrut să aflu de la Cristina ce anume o atrage la această lume a adolescenţilor, cum îi vede ea pe adolescenţii de azi şi ce fel de adolescentă a fost ea însăşi. Vă las în continuare cu prima parte a acestui interviu. Cea de-a doua parte o voi posta luni.

În toate cele patru cărţi publicate, personajele tale sunt adolescenţi. De ce te atrage lumea lor?

Mă atrage în primul rând sinceritatea aia pe care o avem, din păcate, aproape numai în perioada adolescenței. Mă atrage deschiderea pe care o avem la această vârstă, curiozitatea, setea de a experimenta, de a cunoaște, de a înțelege. Atracția față de nou, față de original, față de tot ce e ieșit din comun. Cu cât trece timpul, îmi dau seama că oamenii maturi pierd multe pe drum: sunt mult mai interesați de concret, de material, de contingent, de ziua de mâine și își pun tot mai puține întrebări despre ce sunt ei cu adevărat.

Adolescenții, în schimb, sunt preocupați să se cunoască și să se înțeleagă pe ei înșiși. La fel, sunt pasionați de felul în care relaționează cu lumea la modul ăla care contează, autentic, profund, sincer. După o vârstă, relațiile pe care le avem cu cei din jur devin circumstanțiale și mai superficiale, din cauza asta.

Iubesc, de asemenea, oamenii care reușesc să treacă de vârsta adolescenței păstrând ceva din acei ani în suflet, în special inocența și curiozitatea față de ceea ce are lumea asta de oferit. Îmi place să cred despre mine că sunt unul dintre ei.

Adolescenţii din cărţile tale au preocupări aparent atipice pentru vârsta lor: beau excesiv, fumează excesiv, se droghează excesiv, fut excesiv. De ce trăiesc aceşti tineri într-un mod extrem?

Sunt genul de adolescenți foarte sensibili, care trăiesc intens tot ceea ce se întâmplă în viața lor. În plus, au o stare de permanentă (și justificată) revoltă față de ceea ce se petrece în jurul lor, față de tendința oamenilor de-a se depersonaliza și de-a se imbeciliza, uneori cu bună știință, pentru că este mai comod să fii un membru al turmei, decât responsabil pentru propriile alegeri. Toată această furie interioară, tot conflictul, se exteriorizează prin trăitul la limită. E starea aia în care intri atunci când te gândești că viitorul nu arată deloc cum ți-ai dori, fiindcă alții au avut grijă să-l strice pentru tine, știi? Și atunci, îți arunci tot ce ai mai bun în trăitul prezentului, în viața dusă la limită azi, pentru că mâinele, fie că va exista, fie că nu, sună plictisitor și lipsit de provocări.

Pe de altă parte, n-aș spune că au preocupări chiar atipice pentru vârsta lor; adolescența mea a semănat într-o măsură destul de mare cu cea a lui M. din Sânge satanic. Alcoolul, drogurile, sexul sunt foarte prezente în viața multor adolescenți. Cred că, până la urmă, depinde cel mai mult cu ce rămâi din experiențele pe care le ai “la limită”. Poți rămâne cu un ficat distrus și cam atât, sau poți afla lucruri care te definesc, îți poți stabili principii după care să te ghidezi toată viața. Cred că e nevoie și de trăiri extreme la un anumit moment al vieții fiecăruia, pentru că altfel este foarte greu să simți pe propria piele senzația de libertate absolută, certitudinea că propria viață îți aparține și că ești singurul responsabil pentru ceea ce devii. Până la urmă, trăitul extrem înseamnă să te afli destul de aproape de moarte, să o privești, iar asta e o experiență care, dacă ai și ceva minte, te poate trezi într-un mod foarte util pentru viitorul tău.

Adolescenţii din cărţile tale cred că lumea este un loc în care majoritatea sunt proşti şi limitaţi aşa că lor nu le rămâne decât să râdă de tot ce e în jur. Reuşesc să schimbe tinerii ăştia ceva refuzând să se supună normei?

Da, din păcate, conștientizarea faptului că lumea e plină de proști atrage după sine și înțelegerea evidenței că n-o vei putea schimba niciodată cu adevărat. Problema cu proștii zilelor noastre e că ei sunt foarte satisfăcuți așa, se mândresc cu prostia lor și încearcă prin toate mijloacele să îi dea în cap omului care gândește, pentru că se simt amenințați de el. Visul proștilor este să trăiască într-o lume populată exclusiv de proști. Așa cum și șchiopii se simt lezați de oamenii care pot merge în două picioare, și prostul se simte complexat și înfricoșat de omul care gândește, fiindcă i se pare că el nu poate fi controlat – trăiește după alte reguli, pe care prostul nu le înțelege.

Înțelegând lucrurile astea, personajele mele nu-și propun să schimbe lumea cu adevărat. E drept, își doresc de multe ori, cu naivitate, ca lucrul ăsta să poată fi realizat, să fie posibil, dar în momentele de luciditate ei știu că este totuși imposibil. De aici și sarcasmul: nu putem vindeca prostia (bolnavul mândru de boala sa), dar putem râde cu poftă pe seama ei. Din fericire, asta nu ne-a fost încă interzis!

Pe de altă parte, chiar dacă nu poți schimba lumea, n-o poți face să se lepede de prejudecăți, de clișee, de superficialitate și snobism, poți totuși să salvezi și să trezești câteva minți. În romanele mele, personajele principale fac de fiecare dată câteva “victime” – persoane atrase de modul lor de gândire, discipoli fideli. Cred că, dacă și în lumea reală s-ar întâmpla asta, tot ar fi ceva. Chiar am fost întrebată de curând dacă sunt de părere că o carte ar putea schimba lumea și, deși răspunsul a fost negativ, cred că pot fi atinse unele minți și convertite spre gândire, printr-o carte bună. Îi poți influența pe cei care vor să gândească, vor să-și găsească propriul drum, diferit de cel al turmei, dar se tem de libertatea care vine la pachet cu acest fel de alegeri. Le poți da curaj, iar eu cred că asta e mare lucru.

Tu cum erai în adolescenţă?

Mai rebelă decât M. și nymphette la un loc! 😀 Well, glumesc, într-o anumită măsură. Chiar eram foarte rebelă și plină de contradicții – genul ăla de copil zăpăcit care chiulește o lună întreagă de la școală, stă prin baruri cu găști de rockeri și pe urmă vine și ia 10 pe linie. Aveam nonstop probleme cu părinții, intram în belele fără număr, și ieșeam din ele ca prin urechile acului, mereu teafără și gata să o iau de la capăt.

Însă, dacă stau să mă gândesc acum, am avut și noroc să trăiesc într-o altă lume față de cea în care trăiesc adolescenții de azi. Nu era pe atunci așa de multă resemnare, atât de multă prostie și mai ales nu exista intoleranța pe care o vedem astăzi în România. Mi-am petrecut adolescența într-o lume cu mai puțină ură, în care oamenii încă mai făceau eforturi să-l înțeleagă pe cel de lângă ei, nu să-l urască din start fiindcă e diferit. Cred că era o lume mai puțin egoistă… Eu, pe la 15-16 ani, eram foarte, foarte radicală și cred că, dacă pe atunci aș fi văzut în jur atât analfabetism, ignoranță și manelizare mentală, aș fi reacționat foarte violent. Poate acum ți-aș fi răspuns la întrebări dintr-o închisoare de maximă securitate.

Pe scurt, am avut o adolescență frumoasă, pentru că pe atunci îți puteai lua un răgaz în care să reflectezi, să descoperi exact cine ești, ce îți place, ce vrei să faci cu viața ta. Nu știu dacă astăzi un adolescent mai poate face chestia asta. Ritmul e mai rapid și există mai multă presiune, adolescentul e obligat să înceapă “viața matură” mai devreme – nu mă refer numai la găsirea unui job, ci la tot felul de decizii “serioase” care sunt așteptate din partea lui.

Este adolescenţa o perioadă definitorie în care, în funcţie de alegerile pe care le facem, fie intrăm în rândul lumii, fie refuzăm să fim parte din ea?

Într-o anumită măsură, da, mulți își formează în adolescență un sistem propriu de valori care îi va ghida mai târziu spre una din cele două direcții – omul asimilat de mulțime, care nu pune nimănui probleme, își vede de ceea ce i-a desemnat societatea ca rol, omul “în banca lui” care renunță, la un anumit moment al existenței lui, la ceea ce-l individualizează în favoarea unei încadrări fără bătăi de cap în sistem și, la polul opus, “rebelul”, cel care își caută propriul drum, ignorând grila pe care societatea a stabilit-o pentru el. Dar asta nu înseamnă că, odată încheiată adolescența, lucrurile sunt bătute în cuie pentru totdeauna. Cunosc multe persoane care și-au definit valorile ceva mai târziu, după vârsta de 20-25 de ani. De fapt, dacă mă uit în jur, văd că foarte mulți dintre cei rebeli și individualiști în adolescență ajung pe la 30 de ani corporatiști cuminți, asimilați de sistem, crezând cu tărie în toate lucrurile pe care le negau vehement ca adolescenți. Cred că, în realitate, omul se poate schimba la orice vârstă. Se poate „trezi” și la 50 de ani, să înceapă atunci să-și caute propriul drum, așa cum se poate depersonaliza și de pe la 14 ani.

Din ce am spus mai sus, s-ar putea concluziona greșit că am ceva cu oamenii aflați “în rândul lumii”. Nu este așa, am ceva doar cu oamenii care renunță să se mai gândească la ceea ce sunt și, în general, renunță să-și pună întrebări incomode. Am tot respectul pentru o persoană care se simte bine ca o piesă dintr-o mașinărie uriașă, cât timp s-a întrebat serios dacă asta e ceea ce-l reprezintă și a găsit un răspuns afirmativ, fără ipocrizie: da, să fiu rotiță este ceea ce mi se potrivește.

Care sunt semnalele de alarmă pe care le trag adolescenţii din cărţile tale? La o primă vedere ei par pur şi simplu rebeli, nesupuşi, dar, până la urmă, aşa sunt toţi tinerii. Sau sunt ei mai mult?

Sunt mai mult, pentru că ei sunt simboluri. Doar un cititor neatent și superficial ar putea concluziona că romanele mele sunt doar despre droguri, beții și sex în grup – cum, de altfel, o demonstrează și experiența: cei care au citit integral cărțile, cu mintea deschisă, au înțeles că este acolo mai mult decât atât. Romanele mele au o componentă socială foarte puternică. Aici este acel semnal de alarmă, pe care bine l-ai remarcat – personajele, prin revolta lor, prin furia împotriva prostiei, practic trec în revistă toate “relele” în care se scaldă România zilelor noastre, de la pițipoance la jurnaliștii agramați, de la corporatismul maimuțărit după modelul țărilor civilizate la oamenii spălați pe creier de talk show-urile cretine de la televizor, de la protestatarii din piețe care nu știu pentru ce luptă la profesorii care nu sunt în stare să dezvolte personalitatea unui adolescent. Revolta acestor personaje îi pune societății de azi o oglindă în față, o oglindă care îi arată defectele fără înfrumusețări politicoase. Cred că literatura a operat mereu cu simboluri, și practic asta e ceea ce rămâne în general din personaje, asta este ceea ce le face valabile în timp. Lupta cu prostia, cu prejudecățile, cu superficialitatea, cu lucrurile pe care le facem pentru că așa fac și cei din jur, cu spiritul de turmă, va fi actuală și peste 100, și peste 200 de ani, pentru că tarele sociale de acest gen nu dispar niciodată. Sunt slăbiciuni umane, iar omul le poartă cu el peste tot pe unde merge.

Citeşte a II-a parte a interviului luni, 22 iulie.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s