Uncategorized

E din nou vremea marilor întrebări

Beam al nu ştiu câtelea cocktail la o petrecere când m-am întâlnit cu Alice şi Georgiana, fetele care conduc cu mână forte şcoala de meserii creative, Artskul. Şi tot sorbind din pai, Alice a început să îmi povestească despre consultanţa filosofică de parcă mi-ar fi dat reţeta pentru o băutură nemaigustată până atunci: se iau marile întrebări ale omenirii, se pun în contextul actual, se presară un cod personal de valori şi mod de interpretare a lumii şi ce rezultă se oferă unuia mai înţelept care, sub cheie filosofică, poate să descifreze care e treaba cu omul în cauză. Mi-a dat nume de concepte, de autori şi, ca proaspătă studentă la Filosofie, chiar aşa, la 33 de ani, Alice vrea să facă din consultanţa filosofică o practică în toată regula şi în România. Aşa că i-am scris la puţin timp după întâlnirea noastră şi am reluat discuţia din acea seară.

alice 1

La 32 de ani, Alice a renunţat la corporate law şi şi-a făcut şcoală de arte şi meserii. Acum vrea să repună în drepturi marile întrebări filosofice ale omenirii.

Ce este consultanţa filosofică?

Știi cum se spune că, în general, fiecare om are o filosofie de viață? Ei bine, pe zi ce trece constat că foarte puțini oameni au o filosofie de viață, oricât de elementară și că cei mai mulți dintre noi trăiesc oarecum inerțial, într-un trist imediat, fără perspective prea îndepărtate de prezent. La începuturile ei grecești, filosofia era acea preocupare despre cum se trăiește bine, corect, virtuos chiar, însă apoi, cu timpul, ea a devenit o prințesă abstractă, închisă într-un turn de fildeș rezervat exclusiv elitelor intelectuale. Se pare că a venit timpul să eliberăm prințesa, iar Făt Frumosul apt să o facă este chiar consultanța filosofică.

Am putea să spunem că e o formă de terapie care exclude patologia din schemă, e un dialog axat pe idei, pe rațiune, fără a lăsa la o parte sentimentele. Practic, e formă non-medicală a unei terapii clasice, însă diferențele se relevă cel mai bine prin exemple. Consultanța (sau consilierea) filosofică este acel dialog pe care îl poți purta cu un filosof despre acele mari întrebări ale vieții, da, acelea care de regulă sunt luate peste picior de către amicii de bere (gen: Ce faci? Mă gândesc la nemurirea sufletului/ sensul vieții/ de ce există ceva mai degrabă decât nimic...). Aceste mari teme, care sunt tratate, în general, cu dispreț și ironie, văzute ca niște chestiuni lipsite de consecințe practice și, prin urmare, puse la index, sunt, pentru alții, poate mai sensibili, subiecte care le tulbură somnul. Marile angoase vin, de fapt, din mari întrebări rămase fără răspunsuri. Filosofia nu oferă neapărat acele răspunsuri ferme, însă, așa cum scria Lou Marinoff, ne ajută să punem întrebări profitabile.

Cum ai aflat tu de existenţa consultanţei filosofice?

La 32 de ani am luat-o razna, mi-am dat demisia dupa 8 ani de corporate law, mi-am deschis o școală de arte și meserii (Artskul) și m-am înscris la Facultatea de Filosofie, pentru că nu mai puteam dormi noaptea din cauza unor mari întrebări. Da, sunt genul acela de fată… Acolo, la facultate, am aflat despre consilierea filosofică, la cursul de Propedeutică (vezi ce cuvinte mai afli?) și recunosc că reacția mea inițială a fost de uimire și scepticism: alți terapeuți? Ei bine, intrigată de subiect, am început să fac niscai cercetări și m-am îndrăgostit de idee. Da, mai degrabă aș discuta problema nimicului cu un filosof decât cu un psihoterapeut care probabil ar muri de nerăbdare să-mi ștampileze un diagnostic…

De când e consultanţa filosofică o practică obişnuită şi cine sunt cei ce se ocupă cu treaba asta prin lumea întreagă?

Consilierea filosofică e un domeniu relativ nou, apărut in Germania pe la începutul anilor ’80, inventat de domnul Gerd Achenbach. În anii ’90, practica s-a răspândit masiv în America de Nord, iar în prezent se găsesc asociații profesionale de gen cam în toată lumea civilizată. Anul acesta urmează și la noi, cu delay-ul cuvenit.

În anul 2009 a apărut la Editura Trei cartea “Înghite Platon, nu Prozac!” scrisă de domnul Lou Marinoff, un practician al consultanței filosofice din SUA. Cartea, pe lângă faptul ca e foarte accesibilă unui larg segment de public, face lumină în această nouă ocupație filosoficească, explică și popularizează o activitate pe nedrept trecută cu vederea de omul postmodern, aflat mereu în viteză.

Cu ce diferă consultanţa filosofică de psihoterapie?

În primul rând, caracterul non-medical, care evită plasarea celor doi participanți în clasicele posturi medic/ terapeut – pacient, consilierea filosofică nu caută cu tot dinadinsul să pună diagnostice sau să vindece vreo boală, sindrom, etc., ci să rezolve problema aducând în discuție întreg setul de valori care conturează viața unui om, să înțeleagă viziunea unică a clientului asupra vieții și lumii în general, acel Weltanschauung1 de care tot vorbesc filosofii vremii. Așa cum am găsit în cartea lui Marinoff, care îl citează pe Alex Howard, „Marile întrebări filosofice referitoare la viață și la sensul ei nu sunt chestiuni medicale. Ele nu sunt numai – și nici măcar în primul rând – întrebări psihologice. Ele nu încap pe agendele terapeutice ale psihologiei contemporane.” 2

Asta înseamnă că da, am avut dreptate atunci când m-am gândit că ar fi inutil să merg la un psiholog pentru a rezolva problema nimicului… (Personal, nu mă ajută să scap de angoasa nimicului nici vreun diagnostic și nici vreo incursiune în copilăria mică.) Ceea ce poți învăța de la un filosof, este, în primul rând, capacitatea de a te raporta critic la lumea din jur și la lumea interioară, analiza filosofică înseamnă să ajungi să te cunoști punându-te la încercare pe căi raționale. Gândirea critică e un test al rezisteței argumentelor și, pentru oamenii care nu suferă de vreun sindrom rezolvabil pe calea psihoterapiei, e o idee bună să apeleze la filosofie pentru a-și afla răspunsurile.

Însă nu numai chestiunile metafizice sunt pe agendele filosofilor consilieri, ci și dileme sau încurcături mundane, care țin de codul etic intim al fiecăruia, dileme privind locul și responsabilitatea individului în lume sau într-un microunivers familial/ profesional, crize ale diferitelor vârste, felul în care abordăm chestiunea morții (a noastră și a celorlalți), îmbătrânirea, etc., sunt probleme care ne pot face viața un iad dacă nu avem capacitatea de a face puțină introspecție și de a ne distanța rațional.

Care este planul tău în legătură cu aducerea consultanţei filosofice în România?

Am inițiat demersurile pentru constituirea Asociației Române pentru Consultanță Filosofică, împreună cu câțiva filosofi, profesori și colegi. Din toamnă vom demara o campanie de promovare și popularizare a consultanței filosofice ca ocupație, prin organizarea unor conferințe și training-uri cu câteva nume mari în domeniu (Lou Marinoff este unul dintre ele).

De asemenea, încercăm să aducem filosofia pe mesele din cafenele, printre beri și martini-uri, prin întâlniri tematice informale, numite deseori cafenele filosofice (philo-cafe), unde se poate discuta liber despre subiecte (mai mult sau mai puțin) filosofice, cu alți pasionați, amatori, iubitori de înțelepciune.

Nu în ultimul rând, îmi doresc să readucem filosofia în școli, de unde a fost exclusă nemilos și programatic de către cei ce veghează ca educația copiilor noștri să rămână o chestiune de memorare automată de informații și nu să evolueze într-o manieră de (auto-)cunoaștere rațională (și) a lumii.

Ceea ce mă bucură și îmi dă speranță că sunt pe drumul cel bun e succesul pe care l-a avut cursul de filosofie practică ținut la Artskul de către Constantin Vică, doctor în filosofie și asistent universitar la Facultatea de Filosofie. A fost o surpriză pentru mine să constat că înțelepciunea nu e rezervată exclusiv filosofilor profesioniști, ci și oamenilor din agenții de publicitate sau IT, drept, etc. Prin urmare, vom relua cursul din toamnă.

Trăim vremuri în care ni se dă de înţeles că aproape oricine are câte o problemă care trebuie să fie rezolvată. Că e psihoterapie, că sunt cărţi motivaţionale, acum şi consultanţa filosofică. De ce suntem tot mai mult în dezacord cu lumea şi cu noi înşine, ce trebuie să „reparăm” ca să fim iar bine?

Filosofia mea de viață, fiindcă, nu-i așa, trebuia să am și eu una, e de părere că am o datorie față de mine însămi și față de ceilalți, de a căuta fericirea, într-un sens epicurean (o formă de hedonism cu față umană), dacă vrei. Cred că trăim într-un timp în care acest lucru este pus la urmă pe lista de priorități, din varii motive pe care sunt sigură că fiecare le are in buzunar când vine vorba de un subiect atât de sensibil. Cred ca oamenii nu caută să fie fericiți, ci caută doar să le fie bine, bine-le ăla de toată ziua. Cred că nu-și pun întrebări, nu se distanțează de ei înșiși și (cred că pe asta o am de la domnul Andrei Pleșu) nu-și mai fac timp pentru contemplație. Adică pentru stat degeaba în fața unei ferestre prin care vezi cum au înflorit copacii primăvara sau pentru ascultat cum se ceartă niște vrăbiuțe afară. Cred că ține de ceea ce am văzut și învățat de la părinții noștri, că statul degeaba e rău, că munca adevărată e numai aia cu mâinile sau, în varianta contemporană, aia din fața computer-ului, că, în general, nu mai e timp de citit sau de vorbit sau de ascultat, pur și simplu, muzică. Cred că suntem obsedați de acțiune și de informație nu mereu relevantă. Asta cred ca e în neregulă cu noi, luați la grămadă.3

Vezi câți de “Cred”? Nu știu nimic sigur și asta e foarte bine, am o mie de lucruri la care să mă gândesc, un milion de întrebări cu multiple variante de răspuns. În curând voi putea să dezbat toate aceste probleme într-un cadru organizat, prietenos și relaxat și sper că vom reuși să transformăm discuția liberă, dragostea de înțelepciune și gândirea critică în ceea ce ar trebui să fie: prezențe zilnice în agendele noastre de oameni ocupați.

 

1 Weltanschauung (literal „privire înspre lume”) este un termen consacrat din filosofia germană și desemnează modul sistematic în care individul înțelege și interpretează sensul lumii și al vieții. Termenul este utilizat ca sinonim pentru „părere despre lume și viață”, „convingere metafizică” sau „concepție metafizică”. Noțiunea de „Weltanschauung” se remarcă prin neutralitatea cu care desemnează opiniile despre lume și viață ale individului, ea incluzând atât convingerile religioase, cât și pe cele nereligioase, deci toate reflecțiile sistematice privind rostul sau lipsa de rost a existenței lumii și a omului în lume. (via http://ro.wikipedia.org/wiki/Weltanschauung)

2 (Alex Howard, Philosophy for Counselling and Psychotherapy, Basinstoke, Palgrave, 2000).

3 Românii, ca popor, nu par a avea o vocație a fericirii, suntem gri, încruntați preventiv (ca să nu părem neserioși) și prost îmbrăcați. Prin educație nu ni se încurajeaza simțul estetic, nu prețuim frumosul îndeajuns, nu avem respect pentru lucrurile imateriale. Suntem plini de prejudecăți și de superstiții (creștinismul nostru “ancestral” și generalizat la 99% din populație e o superstiție întemeiată exclusiv pe tradiții, rușine și frică).

Anunțuri
Standard

8 gânduri despre „E din nou vremea marilor întrebări

  1. foarte interesant conceptul – si parcursul profesional al consultantei. dupa ce profesezi o vreme dreptul – avind ceva principii morale – nu prea ai multe posibilitati. ori iesi din domeniu, ori iti modifici sistemul de valori.
    pe de alta parte, consultanta filosofica vazuta ca inlocuind terapia psihologica suna si mai interesant.

  2. Mihaela zice:

    doamna respectiva ar trebui sa mai citeasca. psihoterapeutul nu pune nici un diagnostic. are o perceptie falsa despre psihoterapeut, perceptie probabil romaneasca.

  3. Adriana zice:

    Interesanta idee! Si mie mi se agita tot felul de intrebari in minte la care nu reusesc sa formulez un raspuns sau o pista pentru ca ma ratacesc de fiecare data in increngaturi de alte idei, probleme, intrebari si nimicuri, toate schimbatoare sau neclare.
    Vezi si ma mai oboseste realitatea care a ajuns sa fie modesta sau decenta in cel mai bun caz insa nu am cu cine sa discut astfel de probleme existentiale 🙂 Nu ma tenteaza sa merg la un psihoterapeut pentru ca, pe langa problema banilor, nu ma simt bolnava sau defecta. Cred doar ca am nevoie sa inteleg ce se intampla cu mine si cu lumea si, inevitabil, cu cat incerc sa inteleg mai mult cu atat mai mult realizez ca inteleg prea putin 🙂

    Asa ca niste consiliere filosofica poate ca nu ar strica 🙂 atata timp cat nu e mai scumpa decat resursele mele curente de inspiratie.

  4. Imi place cum gasesti tu oameni care fac lucruri deosebite. Nu cred ca Alice a luat-o razna, ci doar ca e curajoasa. Ii doresc succes!
    O carte frumoasa despre consiliere filosofica vs. psihoterapie este „Solutia Schopenhauer” a lui Irvin Yalom. Potrivit acestui psihoterapeut american, cele doua nu se exclud reciproc pentru ca se adreseaza unor categorii cu totul diferite de oameni si de probleme.

  5. Pingback: Pune-i copilului tău o carte în mână

  6. cocunus zice:

    O treaba interesanta. Will look into it. Din pacate, in interviu (foarte misto de altfel), psihoterapia este tratata si inteleasa gresit. Exista forme de psihoterapie foarte asemanatoare cu aceasta consultanta filosofica doar ca nu sunt popularizate in Romania. Scuze pt off topic dar the psycho in me needed to point that out.

  7. Paul zice:

    Mda, ce sa spun, doamna sau domnisoara Alice are o vocatie a superficialitatii in general. Dincolo de parerile preconcepute despre psihoterapie – hai sa-i acordam prezumtia ca n-a prea citit si-si da si ea cu parerea din filmele de la televizor -, treaba cu consilierea filozofica este destul de controversata. Nu spun ca in sine nu este o initiativa de bun augur, numai ca cei care ar trebui sa o practice necesita pe langa cunostinte foarte temeinice, capacitate de analiza, empatie si flexibilitate. De obicei, aceia care isi bat ani la randul capul cu problemele grele ale filozofiei si care chiar ar putea oferi o serie de sfaturi extrem de utile, nu o fac, pentru ca:
    1. nu sunt interesati de astfel de preocupari mundane si de asemenea surse de castig populare (de altfel Lou Marinoff chiar a fost numit ironic „filozoful pop”).
    2. am impresia ca li se pare ca o astfel de activitate dezonoreaza cumva scopul mai inalt al filozofiei.
    Revenind la doamna/domnisoara Alice, remarc cu tristete parerile preconcepute cu privire la natura preocuparilor „celorlalti”, a celor multi din jur, care potrivit ei, nu au apetenta fericirii, mai mult, nici nu „cauta” sa fie fericiti (sa nu mai vorbim ca problema fericirii in filozofie este extrem de sensibila), nu-si pun probleme adanci (cum isi pune domnia sa, probabil) iar cand si le pun, sunt luati peste picior de colegii de pahar (ma rog, depinde de anturaj – unii au colegi de pahar mai culti, altii mai mistocari). Acum vin insa si o intreb pe doamna/domnisoara Alice, cand bei o bere intre prieteni, de ce sa simti nevoia sa dezabti marile probleme existentiale? Este oare locul sau momentul? Pentru unii ironia e o forma de aparare, pentru altii o lipsa de aderenta la subiect – treaba cu aducerea filozofiei in cafenele mi se pare cea mai proasta idee – pai asa este cea mai sigura cale de a aduce filozofia in derizoriu. Un fel de „Philosophy for dummies”.
    In final, cred ca raspunsurile la intrebarile grele, de genul „care e sensul, unde ma situez in lumea asta, impacarea cu propria moarte, cu propriile neputinte, etc.” raman de cele mai multe ori fara raspuns, inclusiv pe teren filozofic, fara o imersiune pe terenul spiritualitatii, al credintei (ca tot l-ati citat pe Andrei Plesu). Inteleg din interviu ca doamna/domnisoara Alice are o parere cam proasta despre crestinism, vazut ca „o superstiție întemeiată exclusiv pe tradiții, rușine și frică” (iar o opinie preconceputa, venita din carente culturale serioase). Cred ca „domnul Andrei Plesu” ar considera definitia de mai sus cel putin bizara. O invit deci pe doamna/domnisoara Alice la mai multa toleranta, mai ales ca si cel la care se raporteaza cu admiratie, Lou Marinoff, este un cunoscator destul de fin al traditiilor hinduiste, taoiste si budiste (mai „ancestrale” decat crestinismul) si a fost puternic influentat de acestea in doctrina sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s