Uncategorized

Planul

saci

Imaginați-vă că sacii doamnei din Cambodgia sunt plase pline cu de toate. În regulă, acum citiți textul următor.

Planul era clar: pentru că toarnă cu găleata de peste 24 de ore, voi merge acasă cu taxiul. Dar, mai întâi, mă voi opri la supermarket-ul de lângă birou să mă aprovizionez. Iau de toate, dacă tot sunt aici, măcar să fiu sigură că săptămâna asta nu mai calc încă o dată pragul magazinului. Intru în spațiul cu nesfârșite rafturi și bunătăți și ca o Scufiță flutur un coș roșu și mare pe care, pe măsură ce înaintez, îl umplu cu diferite: cafea, lapte, fixativ, cremă de pantofi, șuncă de curcan, brânză ș.a.m.d. Când ajung la casă, durează circa 5 minute să scot produsele din coș și alte 5 să le pun în pungi. Ura! Acum este timpul ca taxiul să mă ducă acasă.

*

9477. Ocupat. 9444. Ocupat. 9494. Ocupat. Combinații aleatorii de cifre. Ocupat, ocupat, ocupat! Stau în ușa magazinului, cu telefonul în mână, iar, la picioare, se înșiră, ca niște soldați la apel geanta (cea mai mare geantă pe care o am și pe care, Dumnezeu știe de ce, am ales să o iau taman azi), umbrela (cu dimensiuni așa ample că lejer ar putea fi considerată potrivită pentru vară, la terasă) și două pungi mari în care atârnă orice, de la mezeluri, la brânzeturi, la cosmetice, la sticle cu apă. Mizez pe spontaneitate și decid să ies la șosea, sigur va trece un taxi, îl voi opri și gata. Doar norocul și-l mai face și omul cu mâna lui. Zis și făcut! Înhaț toate catrafusele și mă postez în buza trotuarului. Taxiurile trec, mâna-mi flutură, degeaba, degeaba, degeaba. Am senzația chiar că a început să plouă și mai tare între timp. Ei, n-o fi foc dacă merg cu autobuzul acasă, ce dacă pungile au multe kilograme și, pe lângă asta, am de sărit băltoace cât China și de fentat șoferi care conduc ca la Formula 1 și udă pietonii de parcă în oraș s-ar fi montat, dintr-o dată, dușuri?

*

În stația de autobuz, 386 apare repede, așa repede că încep să alerg spre el. În fața ușilor deschise, cu bagajele și umbrela desfăcută, îmi fixez privirea în ochii unui băiat blond, cu barbă, tânăr și foarte simpatic. Care mă privește galeș înapoi. Și atât. Mă văd nevoită să joc cartea femeii independente până la capăt, deși strigătul meu mut de ajutor era cât se poate de evident, dar n-am avut cu cine. Așa că fac un pas mare, sigur, peste o apă și urc în mașină cu pungile amețite deja de atâta zbucium și cu umbrela deschisă pe care am grijă să o lipesc de corpul blondului: Îmi pare rău că te-am atins cu umbrela asta UDĂ, dar am multe bagaje, uite, VEZI?! El spune un ”nu face nimic” printre dinți și se dă la dreapta și la stânga să se ferească de mine. În cele din urmă, închid umbrela, îmi recuperez plasele de pe jos și mă trântesc cu toate, ca un om al străzii care cară după el o viață întreagă, pe un scaun liber.

*

Drumul a durat o eternitate și, undeva pe la Casa Radio, când am văzut numărul mare de mașini din trafic care stau una lângă alta ca niște bocitoare la mort, căci claxoanele țipau fără oprire, mi-am zis că tot acest chin se transformă într-o binecuvântată și gratuită odihnă. Să stau la fel de mult într-un taxi și pentru toată aglomerația să mai și plătesc, asta ar fi fost o jumătate de pahar goală.

*

Am ajuns la Piața Romană și, de acolo, am mers cu pungile mele spre casă. Le țineam așa țanțoșă de parcă erau copiii mei, proaspăt ridicați de la grădiniță. La trecerea de pietoni de la Calea Victoriei, am văzut oameni uscați în mașinile lor cu aer cald și muzică. Dar stăteau pe loc. Și-am zâmbit, mulțumită, că sunt iberă și în mișcare.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s