Uncategorized

Mugur Călinescu, curajul unui tânăr uitat

mugur calinescu

Mugur Călinescu este adolescentul care în 1981, pe când avea numai 16 ani, a pus Securitatea pe urmele sale pentru că scria pe pereții din orașul natal, Botoșani, lozinci anticomuniste

Pe 18 septembrie, Ștefan Turcu, prieten, coleg și editor, îmi spunea despre articolul lui Mihail Bumbeș, ”Conștiința unui tânăr uitat”, și mă invita să îl citesc. ”Ar fi mișto de făcut povestea asta”, mi-a sugerat el și cred că imediat după ce am citit textul lui Bumbeș l-am și sunat să văd dacă poate ieși ceva din toată treaba asta.

*

Am aflat imediat că Mihail s-a ocupat de dosar pe când lucra la IICCMER, că are copie după el, că mama lui Mugur este încă în viață, că locuiește tot la Botoșani, în același apartament în care a trăit odată și Mugur și în care ofițerii de Securitate le-au urmărit telefonul și le-au montat microfoane.

*

A doua zi m-am întâlnit cu Mihail să văd dosarul, pe care mi l-a și lăsat ca să-l citesc și am stabilit imediat interviul pe care urma să îl facem. Pe urmă am vorbit cu mama lui Mugur, doamna Rodica Uncescu și dânsa a fost de acord să spună povestea la televizor. Am stabilit și cu dumneai interviul pe care l-a realizat reporterul de la Digi24 Iași, Zica Constantin.

*

Ieri, 27 octombrie, reportajul despre Mugur Călinescu a fost difuzat în exclusivitate în cadrul emisiunii ”Bonton”, de la ora 17.30. În topul celor mai vizionate știri de pe site-ul Digi24, povestea despre Mugur a fost în TOP 3 și numărul vizualizărilor continuă să crească.

*

Reporteri la acest material au fost subsemnata și Zica Constantin, cameramanii au fost Eugen Șimonia și Mihai Boaru, editor de text a fost Ștefan Turcu, iar editor de montaj Filip Crenicean.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s