Uncategorized

Limitless: iertarea de sine

da

Majoritatea celor care decid să miște ceva în legătură cu ei sunt motivați de dorința de schimbare, dar mai e ceva: sunt și oleacă supărați pe sine. Cel puțin așa a fost la mine când am început Limitless și ceva îmi spune, intuitiv, că și alții au simțit asta. Eu, de pildă, am fost supărată că nu am determinarea necesară să produc schimbarea aia despre care tot spun în stânga și-n dreapta de nu știu când, că vreau să slăbesc, că vreau să arăt nu știu cum, că ceea ce sunt eu merită un alt înveliș pe care să-l simt al meu cu totul, în care să simt că pot să trăiesc împăcată și fericită cu mine. Este de la sine înțeles că neputința de-a atinge obiectivul ăsta s-a văzut cu vârf și îndesat și-n viața mea de zi cu zi și cred că cel mai evident a fost în faptul că am evitat adesea să flirtez, de pildă, pentru că îmi simțeam corpul o piedică. Sigur, chiar dacă celălalt nu avea nimic de comentat, mi se părea că gândurile mele sunt și-n capul lui, practic anticipam eșecul, deși el nu venea niciodată sau, dacă venea, venea pentru că eu mă feream, fugeam, nu mă legam la cap.

*

Când faci sport, adică atunci când faci sport cum trebuie, te simți energizat, dar și epuizat. E o stare ciudată de gol. Arată cam așa, cum bine a sugerat zilele trecute o co-echipieră de antrenament:

hurt

Și cred că starea asta de gol ne-a ajutat pe mulți să ne gândim la noi și să ne întrebăm: băi, dar eu de ce mă pedepsesc, de fapt? Adică, uite, tocmai am făcut niște exerciții oribile, grele ca naiba, care m-au secat de toate puterile, înseamnă că am ceva voință, am ceva forță, am ceva de arătat, merit să mă iubesc și să cred în mine, în ce pot să fac. La mine starea asta a venit cam după trei săptămâni de antrenament când senzația nou căpătată n-a fost de iubire, că cred că mă iubeam și până la Limitless destul de mult, ci de stimă foarte ridicată de sine că fac antrenamente desprinse parcă din filmele militare americane, că le termin pe picioare, că ajung acasă la 10 seara, că mă apuc de gătit, că mă duc dimineața la birou, că stau acolo și câte 10 – 11 ore, că montez materiale până la 12 noaptea ca apoi, la 8 a doua zi de dimineață să fiu în sală iar.

*

Azi însă am fost supărată pe mine din nou. Am lucrat iar pe perechi și am făcut un exercițiu greu, pentru mine așa a fost că, de fapt, mai mult nu l-am făcut. Imaginați-vă asta: co-echipierul stătea cu spatele la mine și mă ținea ca pe roabă. Din poziția aia, eu trebuia să fac flotări, apoi să stau în flotare, dar cu brațele perfect întinse în timp ce co-echipierul face genuflexiuni cu greutatea corpului meu în timp ce eu mă sprijin numai în brațe. Ceva oribil, așa mi s-a părut, ceva ce arăta cam ca în poza asta, doar că, repet, partenerul ne ținea roabă cu spatele.

flip

Mă durea foarte tare trunchiul, dar asta pentru că nu reușeam să îmi țin imobile picioarele și să-mi încordez abdomenul și fundul suficient ca să mențin rezistența și să lucrez exercițiul. Mi-am rugat colega să mă lase jos de mai multe ori pentru că mă doare și de fiecare dată eram așa dezamăgită că nu pot să susțin mișcarea. La a doua serie de repetări a fost ceva mai bine, adică am lucrat, deși mă durea tare de tot, însă consider că exercițiul a fost, în ansamblu, ratat.

*

La final, Valentin m-a întrebat cum mă simt, i-am spus că bine, dar că mă supără că n-am fost în stare să fac mai bine exercițiul ăla, îmi stă ca o pâclă pe creier. ”Hei, ai încercat, a fost bine, nu uita, you are under construction și asta ia timp. Nu te supăra pe tine”. Și cu asta m-a trezit la realitate și mi-a adus aminte că băi, da, ia stai așa, sunt acolo, dau totul din mine, câteodată poate că nu-mi iese din prima, dar asta nu înseamnă că nu îmi va ieși la următoarele antrenamente, trebuie să mă mobilizez și să încerc din nou. Sunt multe dăți în care ne-am supărat și ne vom mai supăra pe noi, pe ce facem, pe ce spunem, pe reacțiile pe care le avem.

Dar ele sunt tot atâtea prilejuri să ne uităm în oglindă și să ne spunem: Îmi pare rău că mă îndoiesc de tine, încerc să nu mai fac asta pentru că, de fapt, mă iubesc foarte mult!

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Limitless: iertarea de sine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s