Uncategorized

Limitless: debarasarea

Șase pungi mari cu haine care vineri au plecat spre Saschiz, în Mureș (mulțumesc Ada și Ben). Cam asta este cantitatea de îmbrăcăminte pe care am strâns-o în două luni de zile ca să o dau pentru că mi-a rămas mare, adică de când am început Limitless. Sigur, treaba asta este cu dus și întors: scad în greutate, arăt altfel, am nevoie de haine noi, dar aduce cu sine și o gaură în buget pentru că îmi iau haine noi de nevoie. Nu este un protest, nicidecum, ci o realitate că genul ăsta de schimbare se resimte pe toate planurile.

Când am început să pun hainele de dat deoparte – rochii, fuste, pantaloni, tricouri, pulovere – am trecut în revistă pe cele pe care le-aș putea modifica la croitor. Multe dintre ele erau haine bune, haine frumoase, haine pe care, poate, mi le-am cumpărat chiar în acest an. Pe unele dintre ele le-am mai modificat o dată, deci știam că asta ar fi fost o soluție, una mai ieftină decât o sesiune proaspătă de cumpărături. Și, totuși, în timp ce inventariam ce să duc la retușat mi-am dat seama că, de fapt, nu mai vreau să țin nimic care să mă țină legată de cine am fost. Nu mă înțelegeți greșit, mi-a plăcut mereu de mine și m-am privit cu îngăduință și simpatie, însă de data asta este altceva: am trecut la un alt nivel, unul în care vreau să îmi ajustez aspectul, pe de-a-ntregul, cu felul în care mă gândesc.

Fac o paranteză să vă povestesc despre petrecerea la care am fost aseară și unde am primit multe complimente despre noua înfățișare care nu e definitivă, după cum știți, mai am de muncit. Și-am dat peste Miruna acolo cu care am vorbit cel mai mult despre ce fac pentru că mi-a pus cele mai multe întrebări și, la final, mi-a spus că poate am să scriu povestea mea, cine știe pe cine aș putea să inspir. Eu cred că deja fac asta, adică povestesc mult despre mine, prin posturile pe care le tot scriu de două luni, dar am înțeles la ce se referea ea, la o poveste în care caracterul profund al schimbării să fie și mai detaliat, și mai pronunțat. Miruna mi-a pus o întrebare simplă și totuși grea: de ce fac asta? Știam răspunsul, dar nu îl mai spusesem niciodată cu voce tare. Am făcut-o aseară.

Încă de când eram în liceu am știut despre mine că vreau să arăt într-un anume fel și că vreau să gândesc într-un anume fel. Treaba cu gânditul mi-a ieșit destul de bine în sensul că, de la an la an, am observat schimbări în felul în care percep lumea, schimbări de care am fost mulțumită pentru că ele au fost mereu progresiste, deschise spre a înțelege lumea în diversitatea ei, capacitatea de a analiza ce văd cu bucurie și curiozitate, în fine, un fel liber de a percepe existența, fără înverșunare și amar, ci mai degrabă cu umor și-o filosofie de tipul ”fie ce-o fi”. Însă la treaba cu aspectul am rămas mereu în urmă, a fost ca o piatră de moară pe care am cărat-o în tot acest timp și pe care am resimțit-o în diferite contexte în care mintea îmi spunea să îndrăznesc să fac un anumit lucru pentru că am ce îmi trebuie, însă aceeași minte îmi punea și piedica: eram foarte conștientă că aspectul de care nu eram mulțumită mă va trage înapoi și nu mă voi lăsa să mă bucur de treaba respectivă din această cauză. Nu am știut niciodată ce ar trebui să fac cu mine ca să am rezultatele pe care le doresc și-n plan fizic. Înfometarea, dietele sau orice soluție prostească nu au fost niciodată în planurile mele, încercam mereu să găsesc formula care să mi se potrivească și cu care să mă simt confortabil, dar ea n-a venit.

Pentru mine, anii mei 20 (la anul fac 29, deci mă gândesc că pot să consider decada aproape încheiată) au fost despre a ajunge la mine însămi. Nimic nu m-a preocupat mai mult decât să am grijă să nu mă păcălesc, să fiu sigură că ce fac, ce gândesc, pe unde mă învârt, ce descopăr despre mine și cum arăt sunt etape pe care le voi parcurge în deplină conștiență tocmai ca să nu mă trezesc la nu știu câți ani luată prin surprindere de mine însămi, un om străin, despre care nu știu nimic. Asta este perioada în care pentru mine a fost important să aflu, și încă fac asta, cine sunt și ce îmi doresc. Înainte să fac promisiuni, mie și altora, pe care nu le pot ține, am ales să îmi dedic timp ca să mă cunosc. Ceea ce vizualizez încă de când eram în liceu devine încet, încet realitate așa cum, de fapt, au devenit realitate toate lucrurile în care am crezut la un moment dat din toată inima (să scriu la reviste, să fac televiziune, chiar și să locuiesc pe Calea Victoriei, gând pe care îl aveam în liceu pentru că mă uitam des la pozele din interbelic cu acest drum și mi se părea că avea o energie fantastică, că mi-ar sta bine să fiu în buricul târgului, faptul că am ajuns să locuiesc aici a fost deopotrivă o întâmplare fericită care a împlinit un gând ce avea vreo 10 ani cel puțin la momentul la care a devenit realitate).

Din toate aceste motive am ales să dau toate hainele. Cred foarte mult în regenerare, cred că este important să vrei să crești, să fii mai bine și mai bun de la an la an, să nu te blochezi într-o imagine de sine și să crezi că asta ești, asta este tot ce ești, cu tine în cutare formă vei defila până la sfârșitul zilelor. Mi se pare o gândire pierzătoare în sensul că s-ar putea să ratezi aspecte din tine, din ce ai putea fi. Pe mine mă entuziasmează foarte mult perspectiva că în cinci ani, de exemplu, voi fi un om diferit pe care acum nu-l pot imagina, dar despre care știu că-l voi plăcea și pe care abia aștept să-l cunosc, cum va arăta, ce va gândi, ce va face. Bucuria pe care o resimt ca stare aproape permanentă în mine are legătură și cu această creștere a mea pe care o văd ca pe o surpriză, iar și iar.

Hainele care acum sunt la Saschiz vorbesc despre cine am fost acum un an. Îi fac cu mana acelei Andreea, mi-a placut de ea, a fost o companie plăcută, dar sunt într-o altă etapă acum și intenționez să sărbătoresc acest lucru cum se cuvine, să mă sărbătoresc cum se cuvine.

Bine-am venit!

andreea

Te îmbrățișez, fato, aici la vârsta de 27 de ani, mi-ai fost dragă și te privesc cu bucurie, dar eu nu mai sunt tu, sunt alta!

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s