Uncategorized

All Hollow, hello, no.6!

all hollow

Winter Issue 2013: Meda Victor şi Tasya van Ree ţin coperta locală şi internaţională al celui mai nou număr din revista All Hollow

Pentru a doua oară consecutiv, echipa All Hollow m-a invitat să fiu partener media, cu blogul, pentru lansarea celui de-al şaselea număr din revista, locală şi internaţională, All Hollow. Am acceptat, din nou, cu bucurie, perspectiva de a intra for free la petrecerea de lansare nu mă putea lăsa rece (intrarea este 25 de lei şi primeşti şi revista) :D. La nivel de imagine, All Hollow este cu siguranţă cea mai creativă revistă din România şi tocmai de aceea îmi place foarte mult şi cred în ceea ce face echipa. În plus, faptul că suntem cu toţii în aceeaşi generaţie îmi dă sentimentul acela de mândrie că sunt contemporană cu ei, cu ideile lor, cu viziunea lor despre lume şi oameni.

meda

Actriţa Meda Victor apare pe coperta locală din All Hollow, Winter Issue 2013

Meda Victor a fost fotografiată de Oltin Dogaru. Ea apare în ipostaza unui exponat într-o galerie. Omul văzut ca obiect mi se pare o idee uşor de înţeles într-o lume despre care mulţi credem că totul este de vânzare şi poate să fie cumpărat.

tasya

Tasya van Ree este artist şi fotograf şi apare pe coperta internaţională a numărului 6 din All Hollow, Winter Issue 2013

De Tasya van Ree nu mai auzisem până la comunicatul de presă al All Hollow. Tocmai de aceea am ales să vă prezint, în exclusivitate, un fragment din interviul cu ea pentru că, şi pentru mine, este o noutate. În plus, pictorialul este făcut de Barna Nemethi, redactorul şef al revistei şi tipul despre care cred că este locomotivă în proiectul ăsta cu revista, adică are şi ideile, şi execuţia lor în minte în egală măsură.

Este numărul la care am muncit cel mai mult până acum. Am pregătit peste 20 de shootinguri, culese atent din cele mai influente părţi ale industriei de fashion, care, împreună, ne arată o viziune alternativă asupra modei, stilului şi designului de astăzi. De asemenea, cred că reuşim să susţinem din ce în ce mai bine faptul că echipele editoriale româneşti sunt cât se poate de competitive cu ce se întâmplă afară. Ambele coperte ating subiecte delicate, despre ce înseamnă să-ţi găseşti vocea în industria creativă de astăzi, o discuţie pe care o găsesc fascinantă, cât şi extrem de importantă de purtat în contextul de azi”, spune Barna. Îmi place foarte mult că Barna a punctat ideea echipelor creative alcătuite ad-hoc şi a perspectivei proaspete pe care o asemenea abordare o poate aduce oricărui proiect. Sigur, o echipă închegată se cunoaşte şi poate să funcţioneze fără rivalităţi şi probleme, însă una care se formează la începutul fiecărui proiect aduce cu sine noutatea, spontaneitatea, creativitatea. Lumea să se îndrepte spre genul acesta de colaborări în care indivizii din diferite zone să fie puşi împreună în forme mereu şi mereu noi, în funcţie de proiect.

tasya 1

Tasya, fotografiată de Barna Nemethi, redactorul şef al revistei All Hollow

Are you interested and intrigued by people’s secrets? What happens behind closed doors?

No. (Laughs) It’s not the secrets that I’m interested in, I’m interested in the undertone of what most people are not even aware of. Rather than the secrets that they hold, whatever those are, I’m much more interested in the depth from where it all kind of derives from. I’m trying to be a part of that. I’m trying to tap into that world that we’re all connected in, which we’re all a part of, but not a lot of people are aware of that. And it’s not like a secret. It’s not like your sexual desires, it’s not your tendencies; but it’s more like your pure, honest beauty. And a lot of women have a lot of insecurities and a lot of walls and boundaries built up around them. And in order for me to break that down, I think the most conceptual way is through the woman’s body. Because you can tell who they are by the way they move and how honest they are with themselves. It’s really hard, I think, for a woman to do that a lot of times.

She has to feel safe. Do they feel safe with you?

Maybe. I don’t know if safe is the right word for it.

Safe to show you how they really are.

I think maybe they can identify and they can connect with me. I don’t know.

Then what would be the right word for it?

Trust?

Trust… that they will not be misread, that they’ll not necessarily be understood, but they’ll be accepted nonetheless? Maybe that’s the word we’re looking for.

Sometimes when you see yourself through someone else’s eyes, you’re like “this is who I am” or “this is who I admit I am”,  you know? I think sometimes when you see yourself through someone else’s eyes, it gives you a sense of clarity and comfort, because it’s hard to see it through your own eyes. I have a way of really processing a person and trying to go deeper, or not necessarily deeper, but just kind of seeing them on a different plane from what they usually see themselves.

That reminds me of Pirandello’s One, No one and A Hundred Thousand and Moscarda’s search for his own identity. He goes through a series of revelations. First he believes himself to be in a certain way, but then his wife perceives him differently. Then his friend perceives him in yet another way. So, of course, he asks himself ‘who am I? Am I the one I believe I am? Am I the one my wife believes I am? Or am I the one the world believes me to be? So I believe your subjects might go through this also, because they perceive themselves in a way and then you uncover gestures and moments and vulnerabilities that maybe they couldn’t imagine they had.

That, and I’m sure it’s also an interaction between the subject and myself. Like, maybe we’re really learning about ourselves through each other.

<interviu de Monica Bârlădeanu>

<interviul complet poate fi citit în numărul 6 al All Hollow, varianta internaţională>

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s