Uncategorized

Logan LaPlante, puştiul care vrea să creştem fericiţi

logan

Logan LaPlante este puştiul care ieri a ţinut prima pagină a Facebook-ului în România cu discursul său despre fericire

Un tânăr de 13 ani a urcat pe scena de la Ted Talks din cadrul Universităţii din Nevada şi le-a vorbit oamenilor mari despre fericire. Logan LaPlante, căci acesta este numele său, este un tip care crede în hackschooling: combini felul de a gândi al unui hacker, deci afli informaţia care te interesează din cele mai ascunse surse cu reţeaua de oameni pe care o ai în jurul tău – părinţi, prieteni, comunitate – şi astfel construieşti propriul univers în funcţie de interesele şi obiectivele pe care le ai. Povestea asta a început când Logan avea 9 ani şi părinţii lui au hotărât să-l retragă din sistemul educaţional de stat. Nici măcar nu a făcut şcoala acasă, ci, cumva, şi-a organizat propriul sistem de învăţare care să-i satisfacă curiozităţile şi nevoile. Un copil cu părinţi deştepţi care au înţeles că trăim într-o lume în care nu suntem toţi la fel şi-n care un sistem la comun pur şi simplu nu mai satisface nişte cerinţe ale unei societăţi despre care înţelegem tot mai puţin, d-apoi să mai reuşim să-i anticipăm direcţia de dezvoltare. Ceea ce însă putem face este să ne dezvoltăm pe noi înşine drept persoane responsabile, conştiente, capabile să jongleze cu schimbarea ca un cascador priceput.

Discutam aseară cu Andra despre acest video şi ea îmi spunea că ea n-ar avea curajul ăsta, de a nu-şi da copilul la şcoală pentru că crede că astfel el n-ar mai avea un limbaj comun cu ceilalţi copii, că asta l-ar priva, cumva, de socializare. M-am gândit puţin la ce spune şi i-am spus opinia mea: eu, dacă voi avea copil, aş risca să nu îl dau la şcoală. Nu ştiu ce soluţie aş avea în loc de şcoala tradiţională, dar dacă ar fi cazul, aş găsi o variantă prin care copilul meu să fie în ritmul lui, cu nevoile lui, pur şi simplu un om aşa cum vreau eu însămi să devin şi cum am încpeut să devin după vârsta de 25 de ani, ce târziu!, când, tot mai stăpână pe mine, am înţeles că pot să fac ORICE îmi trece prin cap, în felul meu, chiar dacă nu este un drum uşor. Însă este o satisfacţie garantată, una pe care nu o poţi avea când urmezi direcţii care nu-s pentru tine şi când eşti YES MAN doar pentru că îţi este prea frică, prea lene, prea urât să vezi ce este în tine cu adevărat. În plus, m-am gândit la mine pe când eram copil şi nu mi-am adus aminte nici măcar un moment în care să fi discutat cu copiii, în parc, despre cum ne-a mers în cutare zi la şcoală. Copiii nu sunt ca oamenii mari, atunci când sunt împreună pentru ei socializarea nu înseamnă să despice firul în patru despre cum a fost ziua respectivă la munca lor aka şcoală, cum a fost cu colegii, ce le-au făcut profesorii etc. Nu, când sunt împreună, imaginaţia este motorul care îi ţine laolaltă şi lumea pe care o construiesc este una a fanteziei. Este adevărat, oamenii mari, după ce stau 8 ore la muncă, mai vorbesc alte patru despre cum a fost la muncă, la naiba, şi eu fac asta de cele mai multe ori. Nu şi copiii!

hackschooling

Sistemul hackschooling al lui Logan LaPlante

Hackschooling este un sistem de educare personalizat, flexibil, cu oportunităţi de învăţare care pot veni de ORIUNDE (cărţi, plimbări în aer liber, tabere, Internet, filme, ORICE). Obiectivul lui Logan este să fie un om fericit şi sănătos şi-n obiceiurile lui încroporează sistemul dezvoltat de Dr. Roger Walsh, Therapeutic Lifestyle Changes (TLC).

  1. Exercise
  2. Diet & Nutrition
  3. Relationships
  4. Time in Nature
  5. Contribution & Service
  6. Recreation
  7. Relaxing & Stress Management
  8. Religious & Spiritual

*

Cred că viitorul arată bine pentru acei oameni care vor avea puterea să îşi ţină mintea sănătoasă, să aibă parte de un mediu şi oameni creativi şi inspiraţionali şi de încurajări pentru a-şi împlini obiectivele şi potenţialul. Cred că viitorul va fi despre lupta omului cu propria lui minte şi numai aceia a căror minte creşte sănătoasă pot fi stăpâni pe ei şi pot trăi în această lume. Să crezi că azi mai poţi îndoctrina sau controla este o naivitate, da, cu siguranţă sunt oameni încă trăiesc astfel, dar tinerii pe care eu îi văd în jurul meu, îi simt din alt aluat, unul care nu mai poate fi modelat după bunul plac, unul în care părinţii nu mai pot îngloba, conştient sau nu, credinţele pe care le au.

Dacă eu voi avea un copil, voi şti ce să fac cu el. Nu o spun cu infatuarea omului care habar nu are cu ce se mănâncă povestea asta pentru că nu o trăieşte, o spun cu fantezia unui părinte care, odată copil, ştie cum şi-ar fi dorit să fie lumea în care creşte şi oamenii pe lângă care creşte. Am foarte clară imaginea, aproape ca o viziune, tipului de creştere pe care aş vrea să îl ofer copilului meu, o creştere care să-l satisfacă şi să-l bucure, o creştere care să fie despre el, nu despre mine. Instinctul meu matern este undeva la piciorul broaştei, aproape zero, nu am fantezii despre cum o să mi se spună „mami” şi „sărut mâna pentru masă”, ci despre cum voi şti să dau aripi unui tânăr care trebuie să descopere lumea cu propria minte, liberă şi neîngrădită.

Standard

3 gânduri despre „Logan LaPlante, puştiul care vrea să creştem fericiţi

  1. Pingback: Un discurs interesant pentru vorbitorii de limba engleză | blogdescoala

  2. Pingback: Publicitatea, fericirea si slabitul | Slabesc pentru Inima Copiilor

  3. eu ma uit lung la sistemul homeschooling, ca se adapteaza biorimului copilului, e maleabil, se reduce timpul pierdut cu transportul in iernile grele, si mai ales poate da o importanta mult mai mare laturii practice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s