Uncategorized

Limitless Total Body Makeover: cum se simte durerea

Joi voi avea ultima oră de Limitless din ianuarie, cea de-a trei lună în care urmez programul, dar nu ultima pentru că planul meu este să merg la acest antrenament tot anul 2014. Am mai multe motive: 1. să ating al doilea obiectiv pe care mi l-am propus, anume să am un corp fit și-un abdomen cu pătrățele, iar asta nu știu când se va întâmpla pentru că am un corp deja bine antrenat, deci rezultatele apar din ce în ce mai greu (obiectivul principal cu care m-am înscris la Limitless, de a slăbi 10 kg, s-a împlinit); 2. îmi place foarte mult ce lucrez acolo, îmi plac diversitatea și intensitatea antrenamentelor 3. îmi place comunitatea și oamenii pe care i-am cunoscut și cu care vreau să stau în legătură; 4. nu văd, momentan, niciun alt antrenament care să mă satisfacă așa cum o face Limitless, despre antrenamentele de grup de la alte săli nu cred că mai poate fi vorba decât dacă am chef de niște diversitate, să văd ce mai fac alții, iar pe cont propriu nu mă antrenez niciodată atât de hardcore pe cât sunt împinsă și motivată să o fac la Limitless. Așa că posturile despre ce fac la programul ăsta vor mai ține, cel puțin, până obțin abdomenul pe care mi-am propus să-l obțin.

eu6

La antrenamentul de luni, în echilibru perfect pe farfuriuța mișcătoare, cum îmi place s-o numesc

Ianuarie a fost luna în care Limitless s-a mutat în casă nouă. Adică noi, cei care suntem parte din comunitate, avem acum locul nostru și doar al nostru, studioul Limitless. De cum l-am văzut, m-am gândit la un fitness boutique, nu știu dacă există așa ceva în lumea asta, dar pe mine mă duce cu gândul la așa ceva: un loc amenajat cu gust, minimalist, cu tablouri mișto pe pereți, pe care mi le-aș pune și eu acasă, un spațiu în care știi că te vezi cu prieteni, cu oameni cu misiuni asemănătoare cu a ta și, nu în ultimul rând, pătrunși de spiritul Limitless și cu înțelegere asupra filosofiei programului.

eu8

Ianuarie a fost luna în care am simțit în mod diferit efortul

În ianuarie am trecut la un alt nivel și n-am înțeles decât până zilele trecute ce s-a întâmplat. Faza e următoarea: când vii în program, ești nepregătit. Majoritatea nu fac față unui efort atât de intens de antrenament așa că primele ore sunt despre a ieși din zona de confort, despre a renunța să te simți caraghios, despre a face mișcări ciudate pe care mintea le sancționează imediat pentru că se-aruncă la înaintare cu sabotajul, am simțit-o și eu de multe ori când mă întreba: și ce nevoie ai tu de toată maimuțăreala asta? Începutul este despre a ignora tot ce-ți spune mintea și despre a nu uita de ce ai apucat-o pe drumul ăsta, despre a vizualiza obiectivul, iar și iar, despre a nu renunța la efortul pe care îl faci și la disciplina pe care începi, cu greu, dar sigur, să o construiești și să o aduci în viața ta ca bună practică.

eu9

Sunt peste zona de disconfort când fac exerciții grele, acum simt că ceea ce construiesc este rezistență și putere

Luna asta m-am confruntat cu o stare nouă: nu am mai avut niciuna dintre problemele de la început, deci ce naiba mai am acum de depășit? Este foarte ușor să te obișnuiești cu ce faci și să-ți spui că ce-a fost greu a trecut, deci acum poți lucra cu relaxare. Eu nu am vrut să fac asta și-am căutat în mine resurse noi pe care să le investesc în antrenament și să obțin în continuare cele mai bune rezultate. Mi-am dat seama că am început să muncesc diferit la ore, adică starea de spirit e alta: trag pentru rezistență și putere. Ce înseamnă asta? Senzația e că știi că ai forță, dar că dacă tragi un pic mai dedicat și mai concentrat, o să ai și mai multă. De pildă, în poza de mai sus, când trag cu toată forța de mânere, am sentimentul că rup tavanul. Este o trăire nouă, dar foarte palpabilă, câteodată, este ca o aură pe care îți imaginezi, la început de tot, că într-o zi o vei avea, fără să știi cum se simte, dar pe care o simți foarte clar când depășești pragul ăsta de care zic eu, de durere obișnuită, de văicăreli mentale.

eu7

Mai departe de durere, e un nou prag de rezistență

Sigur că mă doare în continuare corpul când fac exercițiile, e firesc, însă durerea este diferită și dacă înainte ea mă făcea mai degrabă să scad ritmul, să mă opresc poate, acum îmi vine să bag cărbune, să-i dau mai tare și, adesea, să înjur, să țip, să zic ceva. Manifestarea asta verbală este nouă, dar tot mai proeminentă și cred că e modalitatea prin care dau afară efortul depus, despre care, uneori, nu-mi dau seama. E o durere care depășește ideea de durere, e o durere motivantă care mă face să accelerez pentru că știu că rezist și pentru că știu că acum pragul meu limită devine …  aproape inexistent. Este o durere pe care, oricât ar fi de intensă, o pot suporta, căci m-am educat să-i fac față.

IMG_1224

În urmă cu 3 luni de zile habar n-aveam că sunt în stare de atâtea din punct de vedere fizic

Sunt foarte curioasă cum va continua evoluția mea și care este punctul final când vine vorba de intensitatea unui antrenament, unde voi spune: gata, ăsta e capătul, de acum toate antrenamentele se vor simți la fel, ăsta e pragul meu de durere, îl pot controla, îmi pot face exercițiile fără să mă mai gândesc la aspectul ăsta al negocierii cu efortul, totul e o chestiune de concentrare și corectitudine în ce fac.

Până atunci însă mai am de lucru, deși, câteodată, simt că momentul ăsta vine. Dar poate anticipez în mod eronat bazându-mă pe ceea ce am acumulat până acum când, de fapt, pragul este mult mai departe.

Vă las, în final, cu un video foarte mișto postat azi pe pagina comunității Limitless de colega Justina Voineag. Arnold Schwarzenegger vorbește despre determinare și regulile care te ajută să fii un om care își depășește limitele.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s