Uncategorized

Jurnalistul Adela Pârvu, despre felul în care casa în care locuim îşi pune amprenta asupra stării de spirit şi gândirii noastre

Şi eu visez la ACEA casă care să vorbească despre mine: despre viziunea mea creativă, despre valorile mele, despre ceea ce înţeleg eu prin intimitate şi sentimentul de „acasă”. Deocamdată însă sunt la prima etapă: chiria. Asta nu înseamnă că urmăresc să am o proprietate a mea în viitor, dar cu siguranţă mă gândesc la un confort sporit şi la faptul că reuşitele mele profesionale şi personale se vor reflecta şi-n casa/casele în care voi locui şi care vor fi, tot mai mult, pe gustul meu până la a mă defini în totalitate. Până atunci mă uit pe internet la casele altora şi mă inspir de acolo şi păstrez în mine energia încăperilor prin care mă plimb deocamdată cu mintea şi, într-o zi, şi fizic.

Unul dintre blogurile pe care le urmăresc cu bucurie pentru inspraţie este al Adelei Pârvu, care din 1997 este jurnalist specializat pe subiecte de casă şi grădină. Adela are o experienţă bogată în acest domeniu, atât editorială, cât şi practică pentru că a creat reviste de amenajări interioare ca Practic idei pentru casă și grădină, Dom Util, Idel Decor, ID Proiect, Casa și grădina, Villa Design şi a lucrat în majoritatea redacţiilor revistelor de specialitate. În decembrie 2012, Adela şi-a dat demisia din funcția de redactor-șef al revistei Casa și grădina, iar de atunci şi-a deschis propriul blog.

adela parvu

Adela Pârvu a lucrat pentru majoritatea revistelor de specialitate din zona designului şi decoraţiunilor de casă şi grădină, iar pe unele le-a şi creat

Am vorbit cu Adela despre ce înseamnă, pentru ea, acasă şi cum ar putea orice om să creeze spaţii personale cât mai confortabile cu un buget minim. Desigur, am ales subiectele acestea pentru că mă interesează şi pe mine soluţiile în aceste zone, dar şi pentru că îi interesează şi pe cei mai mulţi dintre oamenii cu care vorbesc. Sugestiile ei sunt binevenite, uşor de aplicat şi pun, mereu, în centrul discuţiei pe … om.

Ce înseamnă pentru tine., din punctul de vedere al designului şi decorării, (a)casă?

Eu am o „rețetă” proprie care sună așa: ceva nou, ceva vechi, ceva original. În ziua de azi originalitatea constă în combinații, iar acasă înseamnă locul unde te simți bine, unde îți încarci bateriile, dar unde te bucuri și de confort, iar toate acestea le împarți cu cei dragi. Ceva nou se referă la partea de finisaje și dotări (nu poți să trăiești azi fără mașină de spălat sau fără tâmplărie termoizolantă), ceva vechi sigur ai de la mama, bunica și merită să ai așa ceva în casă pentru că-ți aduce aminte de cei dragi, de rădăcinile tale, iar ceva original înseamnă ceva făcut chiar de tine sau de ai tăi, care poate fi de la o poză dragă la desenele copiilor expuse pe perete. Acasă pentru mine înseamnă culoare, poveste, parfum – ceva ce faci pentru sufletul tău și nu pentru vecini sau părinți.

apartament Adela Parvu foto Corneiu David 1

Un colţ din casa Adelei Pârvu. Foto: Corneliu David

Care sunt principiile de decorare şi design în care crezi şi de ce le-ai recomanda?

Cred în bunul simț al proporțiilor, în alegerea coordonată a obiectelor și texturilor, în lumina naturală din plin. Uite, spre exemplu nu cred că e în regulă să-ți iei un candelabru dacă locuiești la bloc. De ce? Pentru că e supradimensionat, te vei lovi de el, te va incomoda. La fel nu cred că e ok să-ți iei cumperi perdele scumpe, dar să alegi pentru ele o șină de plastic (ai șine metalice care rezistă mai bine și arată elegant) care-ți va distruge în final perdelele și care arată ieftin în raport cu ele. Nu cred că e în regulă să-ți acoperi geamurile cu folie metalică și să trăiești în întuneric. Cred că e bine să gândim în etape. La început ai o garsonieră, apoi un apartament de bloc și dacă-ți merge bine urmează să ai casa ta cu grădină. Dar dacă vrei să transformi o garsonieră în apartament și un apartament într-o casă – sigur vei ajunge să pici în ridicol și să fii frustrat.

Cred că dacă nu te pricepi e bine să apelezi la specialiști. De ce? Pentru că vei avea un proiect și vei știi cât te costă amenajarea. Poți să schimbi totul pe calculator și să ajustezi amenajarea conform banilor pe care-i ai. Dacă te apuci singur, de cele mai multe ori ajungi într-un punct în care nu știi ce să mai faci. În plus, n-ai timpul necesar să te ocupi de toate de la documentare la organizarea șantierului. Există oameni care asta fac toată ziua, este meseria lor. E ca la doctor. De geaba te tratezi singur pentru că tot în cabinet vei ajunge. Designerii sunt doctorii de case, dacă vrei.

Cum influenţează mediul în care locuim starea noastră de spirit şi relaţiile cu cel din jurul nostru? Poate spaţiul în care locuim să influenţeze aceste aspecte în funcţie de cum este el împărţit şi decorat?

Ca să fii fericit ai nevoie să-ți asiguri lucrurile de bază, să ai finisaje și dotări care să-ți facă viața mai ușoară (să gătești cu plăcere, să te speli într-o baie pusă la punct, să poți face curat repede și bine, să ai suficiente prize ca să nu te încurci în cabluri, să ai o saltea bună pentru un somn confortabil etc), să ai lumină naturală și artificială din plin (ca să te simți încarcat și să fii pozitiv) și să ai locul tău (unde să te poți simți bine tu cu tine).

Fără îndoială că spațiile în care locuim ne influențează. Și nu doar cele în care locuim, ci și cele în care muncim. Cum ne influențează? Păi ne atacă la timp și la nervi. O casă dezorganizată sau în care lucrurile sunt defecte sau depășite tehnologic ne face agitați, nervoși. Dacă te lovești de colțul mesei, dacă ușa de la dulap este într-o rână vei bombăni mereu, vei fi nefericit și vei ajunge să fii frustrat. Dacă îți ia mult timp să faci curat și după ce ai terminat tot nu ești mulțimit ai impresia că ai muncit degeaba. Este ceea ce trăiesc toți cei care locuiesc cu chirie și care nu sunt lăsați de către proprietari să-și amenajeze spațiul cum și-ar dori. La fel, dacă nu ai intimitate într-un birou, dacă ești expus curenților de aer nu vei fi productiv, te vei plânge mereu.

Este interesant faptul că modul în care ne împărțim casa și modul în care ne-o colorăm își pune amprenta nu doar a supra stării de spirit, ci și asupra modului în care gândim. O casă cu multe coltoloane și încăperi ne va face mai chițibușari, mai cârcotași, ne imprimă o gândire segmentată, mai rigidă, pe când o casă deschisă ne face mai lipsiți de prejudecăți, mai luminoși și atenți la oportunități.

apartament Adela Parvu foto Corneiu David2

Casa Adelei Pârvu este compartimentată cu cap şi fiecare spaţiu este funcţional. Mi-a plăcut foarte mult că are un TV cu tub şi asta îmi sugerează că în familia ei fiecare membru are hobby-uri şi ocupaţii, altele decât televizorul

Cum ai descrie casa ta şi cum te-ai gândit la acest spaţiu când ai început să îl amenajezi?

Eu am o casă artistică, o locuință atelier. Este plină de culoare și lumină. Pentru că știam ce înseamnă un șantier și pentru că mi-am apreciat corect forțele financiare, dar am anticipat și viitorul, mi-am ales o locuință care avea deja finisajele și dotările în regulă. Zic de viitor și am ales o locuință de două camere pentru că știu că băieții mei vor pleca la un moment dat de acasă (preconizez asta peste vreo 5 ani) așa că dacă e să rămân aici în locuință mie îmi este suficient. În privința finisajelor nu e vorba de lux, ci de ceva obișnuit, dar care să nu mă incomodeze, să pot face ușor curat. Pe lângă acest criteriul am avut în vedere ca locuința să fie foarte luminoasă. N-aș putea trăi fără lumină. În rest, totul e simplu, mă refer la mobilă. Am încercat să folosesc cât de mult posibil spațiile pe verticală (mai ales pentru cărți) și să creeze locuri pentru fiecare membru al familiei. Gemenii mei au o singură cameră, iar acolo i-am lăsat pe ei să decoreze cum vor.

Care sunt recomandările tale când vrem să ne decorăm casa, dar nu avem mulţi bani de investit?

Să ai un plan clar, ca să știi în ce să investești în etape. Cele mai importante lucruri sunt cele care nu se văd – instalațiile electrice, termice, sanitare. Apoi urmează bucătăria și baia să fie puse la punct, inclusiv la capitolul electrocasnice. Iar după asta contează să ai o saltea bună și o canapea confortabilă. Dacă lucrezi acasă, să ai un scaun de birou confortabil. În rest, e la latitudinea imaginației și bugetului fiecăruia. Soluțiile simple sunt cele mai bune și mai ieftine.

farm

Spaţiu dintr-o casă pe gustul Adelei Pârvu, decorată de designerul Larissa van Seumeren

Care sunt sursele tale de inspiraţie când vine vorba despre reamenajare şi decorare?

Cel mai mult mă inspiră artiștii plastici. Ei sunt cei mai creativi oameni pe care-i cunosc. De fiecare dată când merg într-un atelier sau într-o casă de artist găsesc soluții ingenioase cu bani puțini. De asemenea și la Universitatea Națională de Arte din București găsesc mereu inspirație în sălile și ateliere de lucru.

Care este casa care ți-a plăcut cel mai mult în ultima vreme şi de ce este una dintre preferatele tale?

Oh, asta e o întrebarea foarte grea. Mie îmi plac în primul rând oamenii și n-aș putea spune că am o singură casă preferată. Mi-au plăcut casele de la Sângeorz-Băi realizate de artișii plastici sub îndrumarea sculptorului Maxim Dumitraș, mi-a plăcut casa Soleta care este concepută de echipa Fundației Justin Capră, mi-au plăcut locuințele amenajate de designerii Alia Bakutajan și Daniel Tufiș sau apartamentul designerilui Cristina Bordoiu și îmi plac toate casele rustice care spun o poveste.

 

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Jurnalistul Adela Pârvu, despre felul în care casa în care locuim îşi pune amprenta asupra stării de spirit şi gândirii noastre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s