Uncategorized

The pursuit of happiness: Bogdana Butnar

bogdana

Bogdana Butnar a plecat la Londra ca să-și găsească ceea ce englezul numește ”meaning”, iar românul, ”rost”

Bogdana Butnar are 33 de ani și, până recent, a ocupat funcția de Industry Manager la Google România. Înainte de asta a lucrat prin agenții de publicitate unde a făcut strategie (sper că nu greșesc, Bogdana). Eu o știu pe Bogdana din on-line și din prezentările de la diferite forumuri de publicitate, comunicare, PR, zona asta și de pe la diferite petreceri din București, pe unde ne-am mai intersectat. Este o femeie citită, articulată, cu opinii argumente, genul cu care ”you do not want to mess” când vine vorba despre profesie, pentru că ”she knows her way around”. Recent s-a mutat la Londra așa că am vrut să aflu dacă a plecat acolo în căutarea fericirii. Uite ce-a ieșit!

Ce înseamnă, pentru tine, să fii fericită?

Habar nu am. Pana pe la 25 de ani am cautat cu tot dinadinsul sa fiu fericita, convinsa fiind ca e o treaba extrem de importanta si, practic, scopul vietii, in general. Am cautat sa fiu fericita dupa standardele acceptate de parintii mei, urmarind o cariera „frumoasa”, luandu-mi o casa si o masina faina si incercand sa imi gasesc jumatatea pentru a incepe o familie. Am cautat sa fiu fericita dupa standardele generatiei mele, calatorind destul de mult, interesandu-ma de lucrurile „cool”-e ale momentului, incercand sa gasesc „experiente” [observati numeroasele ghilimele]. Pe la 30 de ani nici varianta 1 si nici varianta 2 nu prea dadusera rezultatele scontate, asa ca m-am dus la un terapeut ca sa il intreb daca nu cumva sunt dusa cu capul. Omul a fost grozav, mi-a spus o multime de chestii foarte interesante si eu am ramas numai cu ceva mic si posibil neesential, anume ca ar trebui sa „respect dinamica vietii”. Asa ca pe la 30-si de ani am incetat sa ma mai intreb ce ma face fericita si am inceput sa caut asiduu ce imi aduce „meaning” (scuze, chiar nu am cum sa traduc asta in romaneste pentru ca nu exista echivalent perfect). Citisem eu undeva ca de fapt oamenii urmaresc mai degraba „meaning” in viata, pentru ca fericirea e un concept dubios si singura lui incarnare reala e o bucurie temporara, si dupa ce m-am gandit cateva luni la asta am decis ca nu e o teorie proasta asa ca am inceput sa ma ghidez dupa ce imi dadea „meaning” si mai putin dupa ce ma facea fericita.

Ce însemna să fii fericită in your 20s şi ce înseamnă să fii fericită in your 30s?

La 20 de ani eram „fericita” cand mergeam la mare, cunoasteam oameni faini si veneam acasa cu un bronz frumos si cateva amintiri. Dar la fel de „valabila” era si fericirea de a obtine un job dorit. Am confundat frecvent implinirea prin cariera cu implinirea reala, aia pe care o obtii cand esti egal cu tine. Si am incurcat frecvent bucuria unui moment cu fericirea aia mare, pe care o cautam cu totii. Acum la 30 de ani cred ca daca ajung la o combinatie de „egalitate cu mine” si „meaning” o sa fiu cum trebuie.

bog

Bogdana crede în fericirea pe care ți-o dau lucrurile simple

Ai plecat de puţină vreme în Marea Britanie. De ce această schimbare cumva bruscă având în vedere că aici erai, cumva, o persoană semi publică într-un post râvnit la Google?

Intrebarea asta porneste de la o presupunere. Schimbarea nu a fost deloc brusca. Eu am facut scoala la Londra si aveam si atunci optiunea sa raman, dar nu am vrut sa raman in orice conditii. Nu voiam sa locuiesc ca in studentie, sa nu am bani de teatru si sa traiesc cu stresul zilei de maine. Planul cu Londra e pe masa de ceva vreme. Intre timp au aparut doua argumente puternice pentru a ma apuca serios de mutare, faptul ca pozitia la Google imi deschide mai usor usi catre cercurile de adv/marketing din Londra si cateva considerente personale. Nu am plecat pentru ca nu-mi era bine in Romania sau pentru ca fugeam de ceva sau in cautarea a ceva, am plecat pentru ca vreau sa incerc sa gasesc „meaning” si intr-un oras pe care il iubesc de cand l-am vazut prima oara, pentru ca e un pas inteligent in cariera mea si pentru ca trebuie sa construiesc in mai multe directii. Mi se mai pare de asemenea ca avem un timp limitat in lumea asta si e ciudat sa ni-l petrecem intr-un singur loc, facand acelasi lucru tot timpul. Poate am plecat putin si pentru ca mi-era frica sa nu ma lenevesc in tara unde, asa cum bine zici, nu-mi mergea musai rau.

Ce te făcea fericită în România?

In ultima vreme mai ales sa coc prajituri cu ciocolata si sa imi chem prietenele sa le manance. Dupa-amiezile de sambata, cand batea soarele prin geamul de la living si beam un ceai si citeam o carte, asteptand sa ma aud cu Baiatul pe hangout. Lucruri foarte mici. Probabil si asta m-a facut sa iau decizia mai usor. Mi-am dat seama ca multumirea nu depinde de faptul ca am sau nu masina, ultimul racnet in materie de telefoane, bani sa-mi iau cele mai recente rochite de la Zara sau H&M. Stiu ca suna absolut cliseu ce zic, pentru ca in teorie toti oamenii din generatia noastra vorbesc despre asta, despre dorinta de a iesi din tiparul de succes setat de lumea in care traim, numai ca mie, si am impresia ca nu numai mie, mi-a fost greu pana sa ajung la intelegerea corecta a lucrurilor. Imi vine uneori sa ma bat singura pe umar zicandu-mi ca am reusit sa ies din tipar.

Este fericirea o trăire interioară sau ea depinde de factori exteriori, care este experienţa ta din acest punct de vedere?

Cred ca am raspuns mai sus. Nu stiu ce inseamna fericirea. Stiu ce caut eu, o combinatie de comfort care vine din eglitatea cu sine si apropierea de un om cu care te simti bine, si acel „meaning” pe care-l definesc drept ceea ce simti cand ce faci are rost si pentru altcineva decat pentru tine.

bboooooa

Ce te făcea nefericită în România?

Oamenii si lipsurile. Si o sa explic pentru ca pare ca ma contrazic. Ma suparau si ma supara oamenii care isi petrec timpul evitand propria goliciune sufleteasca prin atacuri si magarii la adresa altora. La noi primul loc unde vezi asta e la televizor. Ce oameni cu sufletul frumos si multumiti cu sine si-ar petrece atata timp analizand necazurile altora cum o fac analistii si talk-showistii nostri? Genul asta de oameni se gaseste apoi peste tot si eu m-am tot lovit de ei. Si ma suparau toti. Toata lumea imi zice ca nu ar trebui sa imi pese, dar imi pasa.

Si cand zic lipsuri ma gandesc la accesul limitat si limitativ la lucruri faine de peste tot in lume. Nu vin filmele bune la noi, n-avem unde sa vedem cele mai recente seriale, muzica buna se obtine numai ilegal, concertele faine sunt o data pe an, legaturi directe cu toate capitalele lumii costa mult, la mare e mizerie. Toate astea mi se par lipsuri.

Povesteşte-mi cel mai fericit moment pe care l-ai trăit în ultimele 6 luni.

Cand am plecat si prietena mea, Andreea, mi-a dat un cadou foarte frumos pe care il port de atunci la gat.

Ce ai de gând să faci la Londra în următoarele 6 luni?

Sa caut lucruri interesante de vazut, ascultat, facut, mancat.

Standard

7 gânduri despre „The pursuit of happiness: Bogdana Butnar

  1. Excelent articol! O ador pe Bogdana (suna cam stalkerish!)! Imi place mult felul sincer in care vorbeste. Ce-i drept eu am auzit-o doar pe la conferinte ca lucrez si eu in online si imi place cum zice lucrurilor pe nume. O percep ca un om foarte sincer, nu prefacut si cu ifose (cum sunt prea multi care ne inconjoara).

    Si eu am un moment de asta in viata mea, de cautare a fericirii si implinirii. Acum vreo 2 ani, criza economica m-a lasat fara job, asa ca o situatie ca asta nu putea decat sa dea peste cap toate reperele vietii cu care suntem toti obisnuiti. O perioada am incercat sa ma angajez, dar nu am reusit. Asa ca am trecut prin toate fazele de atunci, dar am inceput sa ma gandesc tot mai mult la viata.

    De vreo cateva luni am realizat cat mi-a schimbat viata: am inceput sa citesc mai mult si divers (m-a prins SF-ul; si o carte buna pe care am citit-o apropo tot despre viata e „Replay” de Ken Grimwood), am inceput sa ma bucur de lucruri simple pe bani mai putin si activitati care sa ne aduca un fel de ROI, gatim impreuna mai des si mai sanatos. Si cu toate lucrurile astea (unele considerate lipsuri de societatea in care traim), suntem fericiti.

    S-a dus de tot sensul de a detine lucruri materiale si mai ales inutile (dezbatem serios daca merita rate la banca pt un apartament care ne-ar taia putin din libertate). Si, daca tot lucrez in online, idei de proiecte si site-uri care sa ajute oameni – articole, informatii, idei, tool-uri. (ne-a venit o idee de site, dar nu avem finantare asa ca acuma tot cautam solutii sa lansam siteul).

    Am scris mult si sper sa nu obosesc pe nimeni 🙂 Dar intr-un fel ma linisteste sa aflu ca mai sunt si alti oameni care au iesit din tiparele clasice de fericire care se transmit de la o generatie la alta.

    Andreea, ca sa nu te las nici pe tine deoparte, you rock! Te citesc (si pe Fb si pe blog) de ceva timp si esti extraordinara! Esti o inspiratie!

  2. Andreea zice:

    multumesc foarte mult, Cristina. si pentru ce ai povestit, si pentru complimente, they mean much to me, imi dau energie sa fac lucruri la fel de frumoase!;)

  3. Ma regasesc incredibil de mult in drumul pentru cautarea unui „meaning”. Si eu am ajuns la un terapeut ca sa il intreb daca nu cumva sunt dusa cu capul… Si iata ca nu-s 🙂

  4. Pingback: Omul in cautarea sensului pierdut, poate | The Happy Job :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s