Uncategorized

De la oaia bolnavă la sacul bulgăresc

Joi, în cea de-a doua oră de Limitless Total Body Makeover din luna februarie, ne-am antrenat, timp de 60 de minute, cu sacii bulgărești. Mai experimentasem antrenamentul cu ei, parțial, la circuitul din ziua de luni când am avut două exerciții cu ei. Mie exercițiile alea mi-au plăcut mult: la unul dintre ele trebuia să rotești sacul după cap și-n dreptul pieptului, iar după cap și tot așa (încep să mă simt tot mai bine și-n privința exercițiilor pentru brațe pentru că prind putere-n ele), la celălalt trebuia să ții sacul după gât, pe umeri și să faci squats (genuflexiuni), apoi să aduci sacul în dreptul pieptului, iar pe spate, iar squats și tot așa.

bag

Sacul de 5 kilograme se lasă pe spate, după cap în timp ce picioarele se lasă în jos, fără să atingă podeaua. Abdomenul se încordează pentru echilibru și, practic, arde 😀

Sacul bulgăresc a fost inventat în 2005 de Ivan Ivanov Ivanov (născut pe 27 august, în aceeași zi cu maică-mea :D), fost atlet olimpic de lupte greco-romane. Sacii au între 5 și 23 de kilograme (nu vreau să știu cum se simte un sac d-ăla) și bulgarul s-a inspirat în crearea lor din tradițiile locale când ciobanii, pentru a-și dovedi puterea, ridicau, la propriu, oi și capre. Asta se întâmpla la festivaluri, dar și-n cazurile de zi cu zi când ciobanul căra pe umeri vreo oaie bolnavă din turmă dacă aceasta nu mai putea să înainteze pe picioarele ei. Sweet!

bag 2

Alt exercițiu, tot abdomentul este star, arde în continuare 😀

Exercițiile pe care le-am făcut au antrenat tot corpul. Din nou, eu am simțit cel mai tare intensitatea în brațe, e și firesc, doar te ții de sacul ăla vreo oră. Ca întotdeauna am fost avertizați că ora a fost ușoară, evident, când vine vorba de creativitatea antrenamentelor, Valentin și Răzvan nu duc lipsă de imaginație care să-ți scoată peri albi. Dar și corpul ăla mișto pe care fiecare dintre noi îl are și pentru care nu trebuie decât să muncești un pic ca să-l scoți la suprafață.

forma

Final de oră, toată lumea e în formă maximă 😀

Anunțuri
Standard

Un gând despre „De la oaia bolnavă la sacul bulgăresc

  1. Pingback: Despre diete si kilograme in plus | Alina Alexandra Ghenciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s