Uncategorized

Despre motivaţie

Încă din octombrie,  când am început Limitless Total Body Makeover, v-am spus că motivaţia să-mi ating obiectivul a fost la fel de importantă ca antrenamentele lucrate corect şi alimentaţia sportivă urmată ca la carte. Din acel moment, mi-am „hrănit” motivaţia în aceeaşi măsură în care mi-am hrănit organismul cu alimente care să-l ajute să dea rezultatele conforme cu obiectivele pe care le aveam. Cum am făcut asta? Am citit interviuri cu oameni care au reuşit să îşi transforme corpurile, de obicei oameni care odată au fost graşi sau normoponderali şi care acum sunt în competiţii internaţionale de fitness, am citit cărţi despre sportivi şi despre strategiile lor de antrenament, nutriţie, dar, mai ales, mentale, mi-am făcut colecţie cu citate motivaţionale şi, zi de zi, am început să înţeleg tot mai bine sensul lor pentru că, în practică, şi eu începusem să mă lovesc de praguri unde voinţa şi determinarea îmi erau puse la încercare, mă loveam de praguri de durere fizică în care numai gândul că toate astea merită mă ajutau să fac acea mişcare în plus, aia care doare de smulge sufletul din tine, dar care, poate, e singura care contează în tot antrenamentul pentru că o simţi.

În filmul Rocky Balboa (2006), Sylvester Stallone (Rocky) îi spune fiului său, Robert:

The world ain’t all sunshine and rainbows. It’s a very mean and nasty place and I don’t care how tough you are it will beat you to your knees and keep you there permanently if you let it. You, me, or nobody is gonna hit as hard as life. But it ain’t about how hard you’re hit. It’s about how hard you can get hit and keep moving forward. How much you can take and keep moving forward. That’s how winning is done! Now if you know what you’re worth then go out and get what you’re worth. But ya gotta be willing to take the hits, and not pointing fingers saying you ain’t where you wanna be because of him, or her, or anybody! Cowards do that and that ain’t you! You’re better than that! I’m always gonna love you no matter what. No matter what happens. You’re my son and you’re my blood. You’re the best thing in my life. But until you start believing in yourself, ya ain’t gonna have a life. Don’t forget to visit your mother.

ROCKY BALBOA

Sylvester Stallone (Rocky) şi Milo Ventimiglia (Robert, fiul lui) în filmul Rocky Balboa

Toată secvenţa e foarte frumoasă şi o veţi vedea în compilaţia de discursuri motivaţionale pe care o voi posta până la finalul acestui text şi ştiu că acest tip de discurs vă este familiar şi din alte filme, însă pot să vă spun cu mâna pe inimă că ele au un cu totul alt impact când, la rândul tău, treci printr-o experienţă care te provoacă la toate nivelele, trup, minte şi suflet.

Pentru mine experienţa asta este Limitless, program pe care încă nu l-am încheiat şi prin intermediul căruia voi face lucruri cu mine pe care nu credeam că le voi face vreodată. Este pur şi simplu declicul de care aveam nevoie, asta a funcţionat la mine, la fel cum, la tine, poate funcţiona altceva. Să revin însă la discursul lui Rocky. Spune el la un moment dat fiului că „până nu începi să crezi în tine, nu vei avea o viaţă„. Mi-au plăcut aceste cuvinte, dar la vremea la care am văzut filmul nu le-am înţeles foarte bine. Acum însă am făcut-o.

Vedeţi voi, eu, în mintea mea, am ştiut mereu cum îmi doresc să fiu, şi ca mod de gândire, şi ca aspect fizic. Dar de la teorie la practică pasul este mereu mare şi, cu toate că ne dorim lucruri minunate pentru noi înşine, faptul că le gândim nu este mai niciodată suficient. Asta pentru că în spatele schimbării stau multe lucruri care, la suprafaţă, nu se văd sau nu se intuiesc şi care nici nu se pot modifica, în mod conştient, conform voinţei. Da, poate că ne propunem să schimbăm ceva şi ne facem un plan pentru asta, dar dacă la un nivel profund ne îndoim că vom reuşi, ei bine, chiar nu vom reuşi.

De multe ori nici nu ne dăm seama că, în ciuda sentimentului că am făcut o schimbare reală în viaţa noastră, gândurile inconştiente pe care le avem ne ţin în loc pentru că, în realitate, energia noastră nu e alta, doar gândul conştient e altul. Aş vrea să vă explic mai bine la ce mă refer, dar nu am încă la mine cuvintele potrivite, mai trebuie să exersez, în scris, felul în care transmit astfel de mesaje, însă cu exerciţiu, în timp, voi obţine deprinderea necesară.

Pe scurt: eu mi-am dorit de ani de zile să arăt aşa cum simt că merit să arăt şi câteodată am făcut eforturi reale pentru asta, dar fără succes pe termen lung şi m-am întrebat mereu: de ce nu îmi iese? Păi nu îmi ieşea pentru că, mental, nu eram ajustată, voiam să arăt mişto, dar nu gândeam ca omul ăla mişto, adică nu munceam cu mine ca şi când sunt deja mişto, ci munceam cu mine să devin mişto. Dacă sunteţi în ceaţă, probabil că explicaţia asta alambicată a reuşit să facă asta. 🙂

eric simmons

Tipa asta e Erin Simmons şi are corpul pe care mi-l doresc, pentru asta trag

Odată cu Limitless am pornit însă cu un alt fel de a gândi: eu m-am văzut în permanenţă la finalul programului. Deci nu mă mai vedeam pe mine în momentul prezent gândindu-mă la cum voi deveni, ci mă vedeam direct devenită, iar ceea ce lucram la sală şi-n bucătărie era pentru cea care eu în mintea mea devenisem deja şi pentru care, acum, în practică, lucrez. Mi-am dat seama că, după mulţi ani, în octombrie 2013 am crezut, din punctul ăsta de vedere, pentru prima dată în mine şi de aici s-a schimbat totul şi am început să am o viaţă, adică viaţa care este pentru mine, cu care rezonez şi despre care simţeam, de ani de zile, că mă aşteaptă să o găsesc.

Discursuri motivaţionale de la oameni mişto, o să găsiţi şi scena din Rocky Bilboa, de care vă spuneam

Azi, la seminarul pe care l-am avut la Limitless, Vali ne-a vorbit despre faptul că un procent foarte mic de oameni este dedicat propriei schimbări cu adevărat. Cât de dedicaţi suntem? Cât de serioşi cu ceea ce avem de făcut? Acestea sunt întrebări pe care ne-a provocat să ni le punem şi să ne evaluăm corect în raport cu ele ca să ne dăm seama cât de mult ne dorim schimbarea. El ne-a explicat că mulţi vin în program că văd poze BEFORE şi AFTER cu alţi participanţi şi că asta le dă boost-ul că şi ei pot face ceea ce fac alţii, însă odată ajunşi în program apar şi pretextele care să motiveze lipsa lor de dedicare. Pe propria-mi piele ştiu că nu este uşor să îţi schimbi viaţa: e nevoie de reorganizare pe aproape toate planurile şi trebuie să vrei al naibii de mult ceva, MAI MULT DECÂT ORICE ŢI-AI DORIT VREODATĂ, ca să reuşeşti. Majoritatea, când dă de greu, renunţă şi, în ceea ce priveşte sportul, „foarte puţini trag cu adevărat, se luptă cu ultimele repetări, alea care dor şi care contează ca să ai rezultate”.

La Limitless, abia când începe să doară, înseamnă că exerciţiul începe să funcţioneze. Şi cui naibii îi place durerea? Nimănui. Însă eu am înţeles că acest fel de durere te ridică la un alt nivel, că nu mai e vorba doar de corp, ci de minte, de cât de puternică o faci să fie şi, pe cuvânt de onoare, odată ce depăşeşti pragul ăsta, care va veni, iar şi iar, te simţi un om nou, omul ăla pe care-l visezi de spune-mi tu cât timp, ăla care nu se mai împiedică de nimic şi, against all odds, trage tare pentru ce-i al lui, adică pentru viaţa aia în care să se simtă, în sfârşit, pe aceeaşi lungime de undă cu sine.

 

 

Standard

3 gânduri despre „Despre motivaţie

  1. „nu munceam cu mine ca şi când sunt deja mişto, ci munceam cu mine să devin mişto” – excellent point.
    mai andreea, dupa primele 2 saptamani mi-am dat seama care e faza de fapt: vv e misto :)). serios, parca nu-ti vine deloc sa-l dezamagesti cand el e asaaaa, pe motivare ff pozitiva si atat de implicat.

  2. Horia zice:

    40% din deciziile pe care le luam zi de zi sunt din obisnuinta, nu pentru ca asa am vrut noi sau ne-am gandit noi.
    Un stil de viata si un mod de a gandi ne poate influenta majoritatea deciziilor pe care le luam si toate actiunile noastre.
    Ceea ce poate duce la indeplinirea obiectivelor este schimmbarea obiceiurilor. O data ce-ti schimbi obiceiurile (which is very hard) deja 50% din obiectiv este indeplinit, restul tine de munca, care practic la un moment dat devine rutina / obisnuinta 🙂

    Recomand cu caldura cartea „The Power of Habbit” – Charels Duhigg

    Mult respect pt Valentin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s