Uncategorized

Limitless Community: Antoaneta Bunea

Antoaneta Bunea a fost şapte luni în programul Limitless, din august 2013 şi până în martie anul acesta, când împlineşte 41 de ani. Are doi copii, pe Francesca de 20 de ani şi pe Matei, de 11 ani. Antoneta e psiholog autonom în psihologie comportamentală şi manager la o societate de transporturi mărfuri periculoase. Psihoterapia e plăcerea, aşa cum spune ea, iar jobul e nevoia pentru traiul de zi cu zi. Am vorbit cu Antoaneta despre experienţa ei la Limitless.

antoaneta 1

Antoaneta Bunea, un Limitless de cursă lungă pentru că ea a stat 7 luni în program

Care era relaţia ta cu sportul înainte să te înscrii la Limitless?

Eu si sportul am avut o relatie destul de stransa, echilibrata. Mica fiind, in liceu, am facut volei, am continuat cu aerobic si tae-bo pe care le-am practicat ani de zile in mod constant. Insarcinata cu al doilea copil, chiar am mers pana la 6 luni la sala pentru ca imi placea, dar nu exageram. Am incercat si sala de fitness, dar nu prea ne-am imprietenit. Asa ca am trecut la varianta personala dupa ani de testare: mi-am achizitionat o banda de alergat, saltea, stepper si greutati mici si mi-am facut propria sala, sa spunem, care acum este la mine la job, in arhiva. Acasa am avut-o ani de zile, dar nu mai incapea. Unde e acum, saptamanal, fac cateva ore bune de miscare, bineinteles, in afara programului Limitless. Marea mea problema, cu care m-am confruntat mereu, a fost lipsa timpului. Pentru ca timpul cel mai pretios pentru mine a fost numai pentru copii si a trebuit sa ma “strecor” mereu sa fac ceva si pentru mine. In plus, am si profesia de psiholog. A fost greu sa-mi mentin echilibrul, dar mereu am reusit si de asta sunt mandra. La mine in familie s-a practicat tot timpul sport: fata mea a facut inot multi ani si are brevet de scufundator, iar cel mic face scrima de performanta. Deci tot timpul am avut “ antrenamente”.

De ce te-ai înscris la Limitless?

M-am inscris la Limitless pentru ca am citit cartea lui Vali. Nu il cunosteam deloc, nu am pus piciorul niciodata la World Class, unde a predat. Am venit din curiozitate si placere! Pentru ca sunt, sa spunem, pasionata de mancare si miscare sanatoasa.

Care ţi s-a părut a fi cea mai mare provocare din program şi cum ai depăşit-o?

Cea mai mare provocare a fost sa invat sa combin alimentele si sa mananc corect! Am renuntat complet la zahar o luna de zile dupa seminarul lui Vali despre dulce si, de atunci, nu mai folosesc decat agave in cafea. Bineinteles ca, fiind o “sweet addict”, imi permit saptamanal o placere culinara dulce. Asta nu am putut sa depasesc si mi-am stabilit ca atata timp cat e rar si in proportii corecte, pot sa o fac.

Care sunt lecţiile pe care le-ai învăţat la Limitless şi despre care crezi că ţi-au dat o viziune nouă asupra sportului şi alimentaţiei?

In primul rand cum sa mananc corect, sanatos ,cum sa fac miscare corect in asa fel incat sa slabesc/mentin si sa fac asta cu placere fara sa simt ca e o constrangere.

Ce ai învăţat despre tine odată cu participarea la Limitless?

Aici am descoperit ca mi-am gasit echilibrul intre ceea ce sunt fizic si ceea ce mananc. Ma simt bine cu mine.

Care au fost cele mai importante praguri pe care le-ai depăşit în acest program?

Primele doua saptamani din program a fost cea mai dura si cumplita perioada din toti anii in care am facut sport. Ma crezi ca nu puteam sa merg si sa ma asez? Cred ca ma durea si cand respiram. Banuiesc ca toti din program am trecut prin asta. Acela pentru mine a fost pragul in care am zis: ce naiba fac ? Am innebunit complet? Unde vreau sa ajung? In fond, eu nu am avut un obiectiv mare de atins, am vrut sa slabesc 5 – 7 kg. Ceea ce am vrut eu mai mult a fost mentinerea de dupa slabire, nu slabitul in sine. Pentru ca in viata mea am avut mereu fluctuatii de greutate, mai mici, mai mari si stiam ce si cum sa fac sa slabesc. De exemplu, la fiecare sarcina am avut cate 30 kg in plus, iar dupa divort o lupta cu 20 kg in plus pentru ca mancam compulsiv. In plus, am facut si o gramada de proceduri de intretinere corporala la saloane de infrumusetare cativa ani, masaje de tot felul. Am ramas doar la masajul japonez YUMEIHO pe care il fac in continuare, deoarece este combinatia perfecta pentru corpul meu- YU=a stimula ,MEI=forta vietii, HO=tehnica.

Pentru mine a fost mai mult ca o educatie nutritionala si sportiva pentru mentinere si tonifiere. Si, nu in ultimul rand, placerea. La un moment dat m-a intrebat Vali ce imi place la program si i-am raspuns simplu: Eu vin aici numai de placere, mi-am gasit ECHILIBRUL, imi place pentru ca atunci cand sunt la ora de Limitless NU GANDESC. Ceea ce pentru mine este atat de rar si este atat de benefic. Imi golesc mintea de tot, toti, toate. Prin prisma profesiei, asta e “mana cereasca”! Pot spune ca am incercat aproape tot pentru corpul meu, dar nicaieri sau nimic nu a fost mai benefic ca Limitless! Vorba ta, unii cauta perfectiunea fizica, unii doar o schimbare pe termen scurt, atata timp cat sunt in program. Eu am cautat PLACEREA si ECHILIBRUL. Poti considera cele doua cuvinte ca fiind cheia acestui interviu. Nu am avut un vis in program pentru ca zilnic eu traiesc intr-o realitate certa si concreta: sunt ceea ce imi doresc sa fiu. Am ramas intr-o zona atat de frumoasa de confort si fac numai ce imi face placere pentru ca angoasele duc la esec. Traiesc in lumea mea asa cum am invatat sa mi-o contruiesc si asta pentru ca am invatat tarziu sa ma accept si sa ma plac.

ant

Antoaneta spune că la Limitless şi-a găsit puterea şi echilibrul

Eşti psiholog, deci din punctul ăsta de vedere cum crezi că poate să ajute un program ca Limitless pe participanţii care vin în el şi din punct de vedere fizic şi din punct de vedere psihic?

In program sunt mai multe tipologii de oameni, caractere, temperamente, fiecare cu un obiectiv. Ii intalnim cei care vor perfectiune, pe cei care vor mentinere, pe cei care vin din placere, pe cei care isi testeaza limitele pentru scurt timp, consecventi sau nu. Stii, eu am invatat ceva din toata experienta mea, nu numai ca psiholog. Atata timp cat jumatate din viata, corpul tau de adult a stat la o anumita greutate si aia este greutatea ta pe care el o recunoaste, poti sa tragi de el si sa il fortezi sa-ti depasesti limitele, dar doar pentru un timp. El va reveni fara doar si poate acolo unde stie el. E nevoie de echilibru fizic, psihic, dar si de foarte multe determinare ca sa-l mentii acolo. In plus, nu poti sa-ti petreci o viata intreaga la sala de fitness pentru ca uiti sa traiesti, sa te bucuri (cand ai familie este cu atat mai greu). Esti tot timpul cu gandul la “obiectivul” tau de slabit si asta nu te va ajuta sa treci pragul decat pentru putin timp. Daca esti mai relaxat, mai pozitiv, mai bucuros gandindu-te cu placere la ceea ce urmeaza, atunci cu siguranta se va implini. Indarjitul, ambitia pe termen lung ajuta, dar constrangerea, nu.

Limitless ajuta mult din punct de vedere fizic, toti antrenorii si chiar ceilalti participanti sunt prezenti acolo sa te indrume, sa te corecteze si sa te sustina fizic. Ai parte de transformari uluitoare pe care nici tu nu ti le imaginezi. La nivelul psihic al participantului, singurul care are putere asupra lui este Vali. Numai el iti poate induce o stare anume de determinare si vointa. Parerea mea este ca multi participanti au nevoie de mai mare sustinere psihica pentru ca ei odata ce intra in acest program duc o adevarata lupta cu ei insisi: frustrari, intrebari, ingrijorari, compulsii. Pot exista si cred ca exista recaderi dupa program. Lupta adevarata se da cand nu mai esti la Limitless. Atunci ar fi frumos sa existe o continuitate a valorii Limitless. Cei care intr-adevar au inteles ce inseamna programul vor continua si fara sprijin.

Eu insa nu voi uita: sunt Limitless!

Standard

2 gânduri despre „Limitless Community: Antoaneta Bunea

  1. Dintre interviurile Limitless, asta imi place cel mai mult – o femeie echilibrata, asezata, hotarata.. chiar inspira incredere si siguranta, loved that! Sper ca si eu sa cresc asa. Merci pentru inspiratie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s