Uncategorized

Sometimes you need some time … OFF

Există viață după sport? Aceasta este întrebarea. Răspunsul nu îl știu nici eu deocamdată, dar îl aflu în aceste zile și-n zilele care vin. Asta pentru că am obosit și am luat pauză de mișcare. După 7 luni de Limitless și multe ore de sport pe cont propriu plus o viață profesională atât de plină că acum, când mă uit în urmă, mă mir că am făcut atâtea, a venit timpul să … stau. Decizia nu a fost ușoară, ba chiar săptămâna asta am avut o stare de vinovăție că nu sunt suficient de puternică să îmi urmăresc obiectivul dintr-un foc. În mintea mea trebuia să am energia să împlinesc ce am de împlinit fără ezitare. M-am întrebat: să n-am oare câtă determinare credeam că am, să nu am rezistența pe care credeam că o am, să nu fiu, de fapt, pe cât de pasionată îmi închipuiam că sunt? Dar, cu toate aceste întrebări în minte, răspunsul practic dat de corpul meu a șters toate dilemele: oboseală, stare de rău, palpitații. Toate astea mi-au arătat că vine o vreme când trebuie să te oprești și să tragi aer în piept. Hei, toate rămân unde le-ai lăsat, nu e nicio problemă!

rest

Duminică, după ce am terminat ultima oră din cursul de la școala de instructori de fitness, m-am simțit de parcă m-ar fi călcat trenul. Atunci am luat hotărârea că e timpul să-mi pun adidașii în cui pentru următoarele patru săptămâni și să văd cum arată viața fără mișcare. Nu-i ușor. Ieri, de pildă, mi-am făcut geanta de antrenament ca s-o iau cu mine și să merg la sală. Aș fi avut energia să lucrez. Însă mi-am înfrânat-o: dacă am spus că mă odihnesc, mă odihnesc. Îmi impun asta pentru că știu că după pauză voi reveni ca Arnold, acel ”I will be back” nu e doar promisiunea unei reîntoarceri, ci și a uneia unde TOTUL va fi dublu: energia, forța, determinarea, dorința de a face mai mult și mai bine.

sunt-aici-pentru-a-castiga

Mi-am dat seama că am luat decizia bună azi, pe când eram în 226 și citeam din autobiografia lui McCormack, triatlonist excepțional de (ne)bun, ”Sunt aici pentru a câștiga”. Și-am dat peste capitolul în care sportivul vorbește despre nevoia de odihnă, despre faptul că toată lumea are nevoie de asta într-o cultură în care oamenii au senzația că atunci când dormi puțin ești excepțional, că orele reduse de somn te fac cumva un supraom demn de admirație, că mulți par să propovăduiască valorile astea că oamenii determinați și extraordinari sunt cei care fac ceva măreț în vreme ce alții dorm.

Aceasta este monstruozitatea naturii umane. Ne antrenăm pentru a da bine, pentru a ne simți bine cu noi înșine, pentru a justifica banii plătiți unui antrenor sau vreo altă inoculație contra temerii că nu vom avea acel ceva în ziua competiției. Însă rareori ne antrenăm pentru singurul motiv care contează cu adevărat: pentru a fi în cea mai bună formă fizică și mentală și pentru a obține cele mai bune performanțe posibile în ziua cursei, indiferent de rezultat.

Odihna este bună. Dar în lumea modernă, ideea aceasta nu este prea bine primită. În afara lumii sportive, în afaceri, oamenii se laudă că nu apucă să doarmă decât două ore și apoi merg din nou la serviciu. Sunt stresați, nu dorm suficient și se întreabă de ce se simt rău tot timpul. E ca și când cu cât dormi mai puțin, cu atât ești mai tare.

Dorm în medie 7-8 ore pe noapte. De când am luat pauză, dorm și 10-11. Cam atât de somn îmi e. Mă culc la 9 jumate – 10 seara și mă mai trezesc la 7 jumate – 8 dimineața. Dorm ca un prunc, dorm de parcă n-aș mai fi dormit de când lumea și pământul. Și se mai întâmplă ceva cu corpul meu: nu mai pot să mănânc carne. Am mai gustat pește, dar atât. Nu știu de ce se întâmplă asta, dar asta simt. În schimb am dat iama în legume. Dimineața, la prânz, seara, la gustări, sunt un aprozar ambulant. Pe locul al doilea vin iaurtul și brânza de capră, pe trei mixurile de semințe, pe patru fructele. Cam ăsta e meniul. E o surpriză și pentru minte că am toate aceste nevoi, însă le dau curs, bănuiesc că există o explicație, dar nu mai pun nicio întrebare, le iau pe toate cum vin.

La antrenamente voi reveni într-o lună, poate două, să văd cum mă simt. Oricum, time is on my side!

Până atunci, the madness is still on, I have some legs and arms to take care of and I will do that in the privacy of my own home (flotările sunt o provocare extraordinară, mai ales odată ce numărul lor crește, voi vedea dacă le pot face ca lumea ori dacă le voi combina cu abdomenele).

may madness

Standard

4 gânduri despre „Sometimes you need some time … OFF

  1. Ce interesant suna… mi-ar place si mie, dar momentan e complicat (2 copii mici, nu pot sa lipsesc atata in weekend). Dar la un moment dat… 🙂 Cum a fost, ti-a placut, recomanzi mai departe?

  2. Andreea zice:

    a fost o experienta interesanta, dar nu acest curs iti da calitatea de instructor, ci practica, interesul personal, flerul, intelegerea omului pe care il antrenezi, corp si suflet si multe alte detalii pe care le intelegi cand esti in teren. e o meserie grea, care se construieste in timp, pentru mine a fost ca si cand, pentru scurt timp, am fost studenta la medicina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s