Uncategorized

Noi pentru cine înotăm anul ăsta?

Îmi amintesc când anul trecut prietena mea Oana Felipov, acum strămutată în Londra, m-a întrebat dacă nu aș vrea să fac echipă cu ea și alții la Swimathon, un eveniment unde toată lumea înoată pentru o cauză nobilă. Adică își alege un ONG, ONG-ul respectiv are un proiect prin care vrea să facă lumea mai bună, dar, pentru a reuși asta, trebuie să strângă o anumită sumă de bani din donații. Noi, înotătorii, urma să scoatem la bătaie bazinele pe care le făceam contra unor sume de bani și astfel ne împlineam misiunea. Am înotat pentru ALIAT și am reușit să strângem undeva la peste 2000 de lei sumă care, în topul general al donațiilor, a fost printre fruntași. În plus, ne-am distrat și-n timpul competiției, dar și în perioada dinaintea ei pentru că am investit tot timpul în pregătirea pentru ceva ce ne motiva și ne făcea să fim încântați că facem un lucru bun.

swim 2013

Anul trecut, cu prietena mea Oana Felipov, înainte de începerea competiției

În urmă cu două săptămâni echipa de la ALIAT m-a întrebat dacă aș vrea să înot pentru ei și anul acesta în evenimentul care va avea loc pe 12 iulie în bazinul de la Lia Manoliu. Am spus imediat DA pentru că experiența de anul trecut mi-a plăcut mult și dacă atunci am reușit să înot o oră deși condiția mea fizică era una modestă, anul ăsta intuiesc că totul va fi cu mult mai ușor datorită schimbărilor prin care am trecut în ultimele luni. În plus, scopul mi se pare și mai frumos: vom strânge bani astfel încât ALIAT să poată să dea drumul unor ateliere creative pentru copiii care provin din medii în care consumul frecvent de alcool și droguri îi afectează în mod direct. Acest proiect este gândit pentru o durată de 6 luni, iar suma necesară desfășurării lui este de 3000 de euro (pe care împreună cu echipa mea sper să o strângem).

Și apropo de echipă, ea este absolut extraordinară pentru că este formată din doi adulți și … doi copii. Este vorba despre Maria Constantinescu în vârstă de 7 ani, Ștefan Crețu de 15 ani, colega mea și minunata sursă de inspirație de la Limitless, Ileana Schwarz, de 40 de ani și subsemnata, 29 de ani fără 5 zile la momentul evenimentului. Mixul de vârste mi se pare extraordinar și, cu siguranță, va fi deosebit de distractiv să trecem prin asta împreună. Mai menționez înotul puternic al lui Ștefan, sportiv de performanță și al Ilenei, maratonistă și viitoare triatlonistă (va fi terminat competiția de la Oradea până la momentul Swimathon-ului). Însă nici Maria și cu mine nu stăm chiar prost, hehe.

swim

Toate donațiile se vor face pe site-ul SWIMATHON, care va fi activ începând de săptămâna viitoare, spun organizatorii, adică Fundația Comunitară București. Cu două luni înainte de eveniment, avem și aveți tot timpul din lume să faceți o donație cât de mică pentru cauza pentru care echipa mea și cu mine vom înota.

Până atunci însă, pe 10 iunie, voi vorbi la evenimentul care va anunța ediția din acest an în fața reprezentanților companiilor. Este o bucurie că sunt chemată să vorbesc despre experiența mea de anul trecut și sper că puterea exemplului îi va face generoși și deschiși să participe cu bani, oameni și mult entuziasm la competiția asta minunată.

Ca încheiere, mi-am făcut din nou abonament la sală cu bazin de înot, deci cantonamentul poate să înceapă.

Este timpul să mă apuc să fac valuri.

May the best team win!

P.S. Și tu poți înota la eveniment. Găsește-ți sau fă-ți echipă de maxim 5 oameni, ia-ți o cauză sub aripă, înscrie-te pe platforma Swimathon și dă-i drumul cu fundraising-ul!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s