Uncategorized

Sunt dependentă emoțional

La sfârșitul lunii mai am hotărât să iau pauză de la Limitless și de la orice fel de antrenament. În plus, profesional avusesem o perioadă plină. M-am resimțit pe toate planurile, fizic și mental. Doctorul a spus că sunt epuizată. Personal, eram dezamăgită de mine că nu reușisem să țin alimentația cu care să îmi ating obiectivul: six pack-ul. În realitate, știam că adevărul din spatele tuturor acestor lucruri era altul: ajunsesem la un blocaj psihic și știam că e momentul să sap și mai în adâncime în mine, însă nu mai aveam puterea. Eram într-un punct în care mai fusesem și altă dată și în care, până acum, recidivasem, acela în care îmi spuneam că nimic din tot ce fac nu are sens, adică la ce o să îmi ajute six pack-ul ăla?

***

Știți povestea: am intrat în Limitless pentru că mi-am imaginat mereu despre mine că o apariție atletică este pe măsura a ceea ce am în cap. Am vorbit și am scris despre asta de zeci de ori. Povestea din spatele poveștii este însă alta: am intrat în Limitless pentru că aveam nevoie de ceva care să mă rupă în bucăți, care să mă zguduie până la lacrimi, ceva la finalul căruia să fiu dărâmată pentru ca apoi să mă pot reconstrui. Ceea ce n-am știut însă este că să faci asta cu mintea este cu mult mai greu decât cu corpul. Am reușit să depășesc barierele fizice și, parțial, pe cele psihice, însă nu este vorba doar despre a urma un program alimentar și unul cu exerciții fizice. Este vorba despre mult mai mult și pentru mine asta înseamnă filosofia Limitless: să tragi de tine, să se înfunde drumul, să cauți o altă cărare, să doară, să îți dai silința, să nu te lași.

***

Sunt dependentă emoțional de oamenii pe care îi iubesc. Nu sunt mulți. Însă experiențele pe care le-am avut s-au terminat, în general, prost. Sunt ceea ce s-ar putea numi un om naiv, deși, știu, este ultimul lucru pe care poate vă așteptați să îl spun despre mine. Însă înaintea oamenilor pe care îi iubesc sunt pe de-a-ntregul vulnerabilă. Orice vorbă sau gest pe care îl resimt ca pe un atac sau ca pe o respingere mă dărâmă până într-acolo încât îmi pierd concentrarea și interesul pentru orice altceva. Gândurile și energia mea sunt în acea zonă a incapacității de a mai relaționa cu aceia la care țin. Știu teoria, o știu prea bine, însă în fața experienței trăite, logica nu mai are niciun fel de câștig de cauză. Am venit la Limitless ca să mă vindec de această dependență și am ales sportul ca să fac asta și un obiectiv ca six pack-ul pentru că problema mea emoțională a fost mereu în relație directă cu numărul de kilograme. Când a fost bine, am slăbit, când nu, m-am îngrășat.

***

Îmi doresc să fiu binevoitoare și veselă în orice situație dar încă nu pot să fac asta. Am nevoie de anumiți oameni să fie alături de mine și când asta nu se întâmplă mă simt demolată. Nu știu dacă este bine sau dacă este rău că este așa, dar încerc să mă autoeduc în acest sens. Știu că poate sunt prea atașată de credința mea și atunci soluția este să schimb perspectiva. Fac tot ce pot. Oglinda mea pentru situația asta este Limitless. De aceea sunt în program de atâta timp, de aceea îl continui, pentru că știu că voi fi reușit să schimb ceva în mine, cu adevărat, atunci când îmi voi fi atins obiectivul. La finalul lui mai am ajuns în punctul acela bine cunoscut de mine în care, în mod obișnuit, aș fi făcut cale inversă înspre punctul din care am plecat. Știu că lumea are așteptări de la mine: am scris mult despre Limitless, despre evoluția mea, am fost văzută drept un model, am fost invitată în campanii și am dat interviuri. Poate i-aș fi dezamăgit pe mulți și, în mod sigur, m-aș fi dezamăgit pe mine, dar n-ar fi fost prima dată, sunt obișnuită cu genul acesta de rezultate rachetă pentru ca apoi să las totul baltă și să mă întorc în zona de confort unde lucrurile sunt așa cum le știu. Anxietatea nu e plăcută, însă cu ce ți-e familiar e întotdeauna mai bine decât cu ce ți-e necunoscut.

***

Și totuși … Le-am lăsat pe toate și-am plecat în vacanță. Mi-a fost frică de mâncare, mi-a fost frică de kilograme în plus, mi-a fost frică de desert, mi-a fost frică de relaxare. În toate astea m-am văzut pe mine acum 8 luni de zile, la început de Limitless. Am mâncat din toate, dar undeva, în subconștient, ceva era schimbat, am simțit asta, îndoiala făcea front comun cu o întrebare: și dacă sunt totuși puternică să trec peste asta? Dacă pot, până la urmă, să fiu peste ceea ce știu despre mine că pot să fiu? Dacă tot ce trebuie să fac este să am de fapt răbdare cu mine, să am răbdare în general, să am răbdare cu oamenii pe care îi iubesc. Oamenii pe care îi iubesc sunt oameni deștepți, dar dificili. Majoritatea oamenilor deștepți, și când spun asta mă refer la o construcție a sufletului și înțelegerii pe care o au care depășește orice normă socială, sunt oameni care nu se supun regulilor de nici un fel, sunt oameni despre care nu citești niciunde, sunt oameni despre care afli dacă ai norocul să îi întâlnești, căci, în ciuda complexității lor, sunt minunați. Răbdarea nu este deloc un teritoriu pe care să îl stăpânesc, dimpotrivă, o pierd foarte repede și din cauza asta devin insistentă, anxioasă, mă simt lăsată deoparte, părăsită. Nu contează câți alți oameni care vin în loc și-mi spun vorbe frumoase și-mi fac complimente există, dacă nu este cine trebuie să fie, cine înseamnă ceva pentru mine, mi-e egal cu zero. A spus și Simona Halep o chestie asemănătoare,  o redau din minte, că pot fi milioane de oameni care să-ți fie alături în momentele de glorie, dacă nu e cine e în inima ta, dacă nu ești iubit așa cum ai tu nevoie să fii iubit, e degeaba.

***

Am plecat în vacanță cu 51 de kilograme și m-am întors cu 53,5. În weekend am fost în Bootcamp, iar azi la măsurători, de care, firește, mi-a fost teamă. Nu voiam să îl dezamăgesc pe Valentin, deși știu că nu mi-ar spune asta niciodată, însă și el își dorește pentru mine să reușesc să fac ce mi-am propus. Cred că, într-un fel, experiențele noastre, deși diferite, au cumva o morală comună și de aia rezonez cu el, adică îmi dau seama de asta de fiecare dată când vorbim. În fine, m-am urcat pe cântar și aveam 52 de kilograme, deci, în 3 zile de antrenament am reușit să dau jos 1,5 kg (7 antrenamente, dar despre cum a fost la Predeal vă spun într-un post viitor). În plus, în luna de absență, am pus 1 kg de mușchi pe mine și-am mai dat jos un procent de grăsime. Și când am văzut rezultatele astea am fost fericită, e momentul care mi-a dat încredere că pot să reușesc, că pot, poate, să împlinesc și obiectivul cu six pack-ul și, deci, să devin cea care îmi doresc să devin.

Limitless și obiectivul meu înseamnă mai mult decât un program sportiv pentru mine. Este instrumentul pe care l-am ales și cu ajutorul căruia am decis că pot să fiu stăpână pe mintea și pe inima mea, că pot să devin așa. Eu nu spun că experiențele din viitor nu vor mai durea din punct de vedere emoțional, sunt departe de-a fi omul ăla zen din cărțile de self help, dar poate că măcar nu voi mai cădea din cauza lor până într-acolo încât viața mea psihică și fizică să devină un back and forth, o agonie și-un extaz.

***

Am scris lucrurile astea despre mine pentru că cred că fiecare om caută vindecarea  în felul lui. Eu v-am spus despre calea mea. Nu sunt vreun fitness guru, nici vreo wonder woman care a făcut minuni cu corpul ei sau vreo tipă cu mental supraomenesc. Deloc. Pentru fiecare pas am tras cu ambiție și determinare, dar am făcut toate astea pentru că nu vreau să rămân mică cu fricile mele, vreau să trec peste ele și să fiu MARE.

Și-atunci n-aveți decât să mă admirați, poate că atunci o voi merita măcar un pic!

we need

Standard

19 gânduri despre „Sunt dependentă emoțional

  1. Sunt Oana si sunt dependenta emotional. Ma tratez altfel. Merg la psiholog, ma caut pe mine. Te admir Andreea Vasile! Sa ne auzim independente si voioase. O imbratisare mare. Oana

  2. Andreea zice:

    😉 iti urez succes! la mine psihologul n-ar fi functionat, aveam nevoie de un resort motivational si de intelegere cu mult mai puternic, adica sa rezolv problema prin mine.

  3. numele alta data zice:

    asa spun toti cei care fug de mersul la terapie…ca la ei n-ar functiona. de ce fugi, de fapt?

  4. Andreea zice:

    nu fug de terapie, cred ca forma de terapie care mi se potriveste arata altfel, cum tocmai am descris-o.

  5. Dana zice:

    Mda, poate cineva te va admira… Eu nu. Oamenii care ajung la o varsta fara sa fie stapani pe ce gandesc, pe ce simt, care traiesc cu temeri, mie mi se par, pur si simplu, lenesi si imi trezesc, in cel mai bun caz, compasiune si dorinta de a nu ma intersecta cu ei.

  6. Andriana zice:

    pentru Dana: daca nu ai ceva bun de spus, nu spune nimic, treci pe alaturi…. Cand cineva isi expune sufletul in felul in care a facut-o Andreea, merita sa calcam usor pe langa ea, nu apasat, dand si 2 palme stanga-dreapta…Un om care nu-si pune intrebari, indiferent ce varsta are, are sufletul in moarte clinica….

  7. Lali zice:

    Bravoooooooooooooo! Eu te urmaresc si te stiu de vreo 6 ani -progresele pe toate planurile sunt uluitoare, si erai foarte bine de pe atunci. Bravo! The force is inside us.

  8. oana zice:

    Felicitari Andreea! Eu te consider deja o invingatoare! Cred ca obiectivul tau este deja implinit de acum pt ca programul Limitless schimba vietii intr-adevar:) Ai incredere in tine si in ceea ce simti si in oamenii pe care ii iubesti!:)

  9. Draga Andreea,

    N-am mai fost de mult pe la tine pentru ca simteam nevoia sa ma regasesc un pic, sa imi concentrez energiile (si) spre alte zari – aka nunta mea in 2 luni si sa citesc mai putine despre motivatie, slabit, sport, etc. Ofc, asta a insemnat o ingrasare, cum lasi fraiele, cum se duc – deci you’re not the only one. Dar e normal sa mai lasi fraiele, nu suntem de fier (decat uneori, deseori) si nici nu trebuie sa ne bagam frici si anxietati in fata – yeah, si eu stiu teoria si traiesc practica 🙂 Dar o mai zic o data, poate o cred si eu (mama invataturii style).

    Eu am mare incredere in tine si in ceea ce ai facut, gandeste-te la the big picture si the little failures will fade in comparatie. Ai deja o rutina, ai deja niste cunostinte a ceea ce-ti place si ce nu, iti dozezi cum stii si corpul will follow the mind.

    Eu simt nevoia in perioada asta de me time, de timp pentru us (aka me and the future hubby), in rest Suits si relaxare, I’ve earned it! Ok, si am un nou challenge care ma ajuta muuult, dar nu ma laud, ci sunt grateful. La mine asta e lupta cea mai grea si culmea, tot in perioada asta e, vezi postarea mea cu Jon Gabriel.

    Multumesc ca ma inspiri si multumesc ca scrii si cand iti e greu – si eu o fac ca sa inspir lumea si sa vada ca nu-s toate roze, dar hell if we’re gonna give up. E viata noastra and we’re gonna enjoy it!

    Hai, rock on! te incurajez cu o donatie 😉 Kisses (scuze ca m-am lungit)

  10. Adriana zice:

    Tte-am descoperit ieri si de atunci citesc fiecare articol. Ma regasesc in atat de multe din trairile tale incat ma sperii. Acelasi motiv l-am avut si eu:sa simt o durere atat de intensa incat care sa acopere „zgomotele” din capul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s