Uncategorized

Prietenul la nevoie se cunoaşte

Anul trecut am participat pentru prima dată la o competiţie sportivă, Swimathon. Într-un fel, acela a fost startul meu în această lume a mişcării şi a vieţii trăite sănătos şi cu energie. Am acceptat să mă înscriu într-o echipă şi să înot pentru o cauză pentru că nu mai făcusem asta niciodată şi pentru că mă îndoiam că aş putea să înot timp de o oră într-un bazin olimpic. Tocmai această îndoială m-a determinat să-i dau înainte: şi dacă totuşi pot să fac faţă provocării? În plus, faptul că înotam pentru o idee bună, care, îndeplinită, ajuta o comunitate de oameni, m-a făcut să las deoparte orice nelinişte şi să mă implic 100% în misiunea pe care o asumasem.

hepi

Final de Swimathon 2013 când m-am bucurat alături de Oana Felipov, cea care mi-a spus de competiţie, că am obţinut un loc pe podium. Ulterior am aflat că nu suntem, de fapt, pe podium, dar bucuria a fost la fel de mare, făcusem un lucru frumos, distractiv şi aveam şi medalie.

Am înotat pentru ALIAT, organizaţie care îi ajută pe oamenii dependenţi de alcool sau droguri, dar şi pe membrii familiei sau prietenii care sunt afectaţi de comportamentul toxic al celor care nu pot controla această dependenţă, dar care au decis să fac un prim pas spre vindecare. Am crezut în misiunea organizaţiei ALIAT pentru că, la fel ca dependenţa de mâncare, de pildă, cea de alcool şi droguri spune, de fapt, o altă poveste: că omul respectiv are o suferinţă căreia nu ştie cum să îi facă faţă sau pe care nu ştie cum să o depăşească şi atunci o ignoră sau o maschează prin substitute care, pe termen scurt, reuşesc să le aline trăirile negative. Pentru că acest tip de dependenţă este o boală şi e nevoie să fie tratată ca atare, în ciuda credinţei populare că, precum în cazul mâncării, e suficient să ai un pic de voinţă ca să renunţi la ceea ce îţi face rău ţie şi celorlalţi. Păi, dacă ar fi aşa uşor, toată lumea ar putea să ia deciziile corecte pentru sine şi să nu se mai pună în roluri în care se autosabotează, nu?

ALIAT echipa

Swimathon 2014 şi o echipă nouă. De la stânga la dreapta: Ileana, subsemnata, Maria, Ştefan şi Viorica. Vom înota pentru ALIAT.

foto: Vlad Bâscă

În urmă cu o lună de zile, cei de la ALIAT m-au întrebat dacă aş vrea să înot şi anul acesta pentru ei şi pentru o nouă cauză: un proiect în urma căruia specialiştii din organizaţie îi vor ajuta pe copiii care provin din familii în care se consumă alcool şi droguri să facă faţă mediului toxic şi să îşi păstreze, pe cât posibil, mintea limpede şi sufletul curat. Am acceptat imediat propunerea lor pentru că experienţa de anul trecut a fost o bucurie şi pentru că participarea alături de oameni mişto este întotdeauna un prilej pentru noi motivaţii şi noi descoperiri despre tine. În plus, faptul că în echipă am doi oameni foarte tineri mi se pare un lucru tare. Maria are numai 7 ani şi este cel mai tânăr participant la Swimathon, dar şi înotător profesionist cu un an şi jumătate de practică în spate, iar Ştefan, de 15 ani, termină zilele astea şcoala generală şi este în focurile examenului de capacitate şi, cu toate astea, este trup şi suflet în antrenamentele de înot, sport pe care îl practică în mod profesionist de patru ani de zile. Despre Ileana v-am mai povestit cu ocazia interviului pe care l-am făcut cu ea, este o femeie puternică şi determinată care sâmbătă va participa la primul ei Ironman şi care îmi este colegă şi prietenă în programul Limitless. Iar Viorica este un om care s-a depăşit pe sine atunci când în urma unui accident la alergare nu a mai putut face sportul care o pasionează şi care, în acest context, s-a apucat de înot. Face asta de un an şi jumătate şi, cu toate astea, are încredere în forţele ei, so big up!

andreea vasile

Alături de Maria care, la 7 ani, este cea mai tânără participantă la Swimathon

foto: Vlad Bâscă

Pentru ca proiectul ART SWIMS! să poată începe, ALIAT are nevoie de suma de 6000 de lei. Aceasta este misiunea pentru care echipa mea va înota la SWIMATHON în acest an şi aceasta este suma pe care ne-am angajat să o strângem în această competiţie. Este foarte simplu să faceţi o donaţie şi este cel mai frumos ajutor pe care ni-l puteţi oferi, semn că rezonaţi cu misiunea şi cu efortul nostru. Platforma on-line este special creată pentru ca orice tip de donaţie să poată fi uşor de făcut aşa că dacă vă place de noi, vă place cauza noastră şi credeţi că o mână de ajutor oferită înseamnă o şansă pentru ca un om să îşi păstreze speranţa că, în ciuda greutăţilor prin care trece, va izbuti să scoată capul la suprafaţă, arătaţi-ne asta prin contribuţia voastră.

Vă aşteptăm pe platforma on-line, dar şi la bazinul Lia Manoliu, pe 12 iulie, să ne vedeţi cum facem valuri şi să ne susţineţi pentru că puterea unei galerii zgomotoase este cea mai bună motivaţie pentru muşchii obosiţi şi mintea zburdalnică a unui sportiv!

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Prietenul la nevoie se cunoaşte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s