Uncategorized

Limitless Total Body Makeover: prima oră … pentru alții

Azi am avut recuperare la Limitless și am nimerit fix în prima oră a noilor înscriși în program. M-am bucurat să fiu acolo din mai multe motive, dar mai ales pentru că am avut ocazia să văd cum se poartă un nou venit și să îmi aduc aminte cum am fost eu în aceeași postură în urmă cu opt luni de zile. Recitind posturile de la acea vreme, am fost pusă pe treabă încă de la început, sic! 😀

*

Încă din vestiar m-am uitat la lume să îmi dau seama cine va rezista și cine va abandona. Îți poți da seama destul de ușor de asta după felul în care arată cineva și după felul în care se mișcă și socializează. Apoi am continuat să fac asta în sală, liste mentale în care îi nominalizam pe cei care urmau să renunțe pentru că doare, pentru că ei nu pot mai mult, pentru că lor nu le place să li se vorbească pe un ton răspicat și așa mai departe. Pe scurt, i-am filat pe aceia care la prima oră Limitless aveau să-și verse sacul cu scuze, un sac plin, greu și apăsător.

*

S-a întâmplat ce mă așteptam să se întâmple: oamenii renunțau, oamenii se plângeau, oamenii spuneau că au nevoie de un pahar cu apă și, după ce îl beau, nu mai reveneau la antrenament, ci rămâneau să se odihnească. Este pentru prima dată de când vin la Limitless și nu terminăm circuitul pe care îl avem de făcut pentru că oamenii nu sunt atenți, uită exercițiile, se plâng prea mult. Înțeleg dificultatea primei ore, am fost acolo, dar nu despre corectitudinea și rapiditatea exercițiilor este vorba, nu acum cel puțin, ci despre determinarea cu care tragi să faci, fără să dai atenție nici corpului, nici minții. Concluzia orei la care am participat azi? Mulți oameni sunt realmente prizonieri ai propriei minți și al propriului corp.

*

Lângă mine a stat un tip care a întârziat la antrenament așa că i-am explicat, pe scurt, la ce să fie atent. Știam că nu va rezista pentru că postura corpului și atitudinea speriată l-au dat de gol. Dar omul ăsta a venit la Limitless pentru că vrea să schimbe ceva în el, toți care suntem acolo sau am trecut pe acolo vrem mai mult de la noi și, dacă inițial credem că e doar despre corp, despre slăbire și remodelare, pe parcurs ne dăm seama că barierele care se sparg sunt și la nivel mental, și la nivel emoțional. Azi, mulți din noii veniți au adus cu ei în sală un zid înalt și gros cât cel chinezesc. Evident, este vorba despre un zid simbolic, dar la fel de rezistent ca unul real, zidul interior. Pe măsură ce treceam de la un exercițiu la altul, îl vedeam pe tip că-și pierde concentrarea, i-am spus să respire, să facă repetări puține, dar corecte. A rezistat o vreme, apoi a renunțat. Sigur, a dat vina pe corp, pe durere, însă în mintea lui era într-un punct în care mai fusese: când cineva îl provoacă, fuge. Totul la el spunea că e genul care toată viața a fugit. Sper că citească textul ăsta și, dacă o face, să știe că la Limitless tragi ca să devii un altul, tragi ca să înveți să reziști când doare, să faci față presiunii și confruntării, să încetezi să mai fugi.

*

Și, bineînțeles, mi-a atras atenția tipa care la finalul orei i-a spus lui Vali că nu este în regulă că s-a luat numai de ea, că ea a lucrat cât de cât bine și, practic, a început să expună un lung șir de argumente pentru care a fost nedreptățită și crede că nu merita trasul de urechi. Apoi a plecat și a întors spatele antrenorului, lucru care mi s-a părut inacceptabil și pe care și Vali i l-a subliniat, că nu e politicos să pleci când nu îți convine ceva, când, mai ales, nu-ți convine că propriile slăbiciuni sunt puse sub lupă. Din nou, când vine vremea confruntării, puțini îi pot face față și știu, pe pielea mea, ce dificil este să te uiți în tine și să accepți că ești slab, ești speriat și nu știi deocamdată ce să faci. Apărarea este în continuare arma cea mai puternică și mulți nu vor să renunțe la ea. Sper că și tipa se va da pe brazdă, atât ea, cât și tipul care a stat lângă mine sunt genul de personaje cu care mi-ar plăcea la nebunie să lucrez pentru că provocarea e mare și pentru că rezistența e în ei cât barajul Dunării și pe oamenii ca ei trebuie să-i pocnești în moalele capului și să-i pui la pământ până pierd orice urmă de rezistență pentru ca apoi să înceapă cu adevărat treaba și să crească mai puternici și mai curajoși.

*

Pentru că eu sunt la grupa Performance unde toți suntem disciplinați și știm despre ce e vorba la antrenamente, ce se așteaptă de la noi și ce așteptăm noi de la noi, a fost o experiență interesantă să mă reîntorc la o primă clasă Limitless și să văd ce nu am mai văzut de mult timp: oameni care nu sunt conștienți de corpurile lor, care nu știu ce să facă cu ele, pentru care propriul trup e o carcasă ca și când un extraterestru s-a insinuat cu forța acolo și-i manevrează după bunul plac. Sunt doar unii dintre milioanele de oameni care trec pe lângă noi în fiecare zi, care prețuiesc mintea mai mult decât trebuie, pentru care defensiva e un mod de viață și care cred că puterea argumentului și retorica combativă sunt singurele atribute cu care poți trece prin viață. În realitate, fiecare dintre ei se ascunde, frica îi domină până în cele mai ascunse cotloane din trup și minte și-naintea unui program ca Limitless care îi lasă fără apărare, se simt demolați.

*

Partea bună este că dacă înțeleg cu adevărat despre ce este vorba, că locul în care sunt este o șansă de a se redescoperi, de a descoperi, de fapt, cine sunt cu adevărat, oamenii ăștia nu vor mai fi niciodată la fel. De aceea sunt de atâta vreme în program, pentru că poveștile astea sunt spectaculoase și pe unele le știu de la cap la coadă, știu răsfățul de la început și știu forța din final. Știu că felul în care pleci la drum nu dă măsura felului în care termini. Și, cel mai important, știu că atitudinea corectă înaintea unei astfel de provocări este să FII UMIL, să te lași zdrobit, să renunți la defensivă și pur și simplu să faci, cu mintea goală, tot ce-ți spun Vali, Răzvan și Bianca.

up

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s