Uncategorized

Dor

Începe să plângă. Îmi scot căștile din urechi și întreb:

– Vă pot ajuta cu ceva?

*

Sunt în autobuzul 386 și pe scaunul din fața mea stă o doamnă îmbrăcată în negru, cu părul alb, tuns scurt și ochi mari, albaștri. Are în jur de 65 de ani și o alură sportivă, îmi imaginez că la vârsta asta aș vrea să fiu ca dânsa. Are chipul unui om bun, un om care a trăit frumos. Însă acum tristețea îi apasă umerii atât de greu încât o simt, într-un fel, și asupra mea.

– Mă uit la dvs. și îmi aduc aminte de mine când eram tânără, stați pe scaun lipsită de griji și cu voioșie și transmiteți poftă de viață, începe doamna. Aveam și eu pofta asta până când, recent, mi-am pierdut soțul. A fost cel mai bun om de pe pământ și cel mai bun prieten al meu. Poate că e un semn că v-am întâlnit azi și mi-ați adus aminte de mine când eram fericită.

*

Îi mulțumesc că mă vede frumoasă. Despre soțul dânsei și durerea prin care trece nu am de făcut niciun comentariu, nu știu cum se simte o asemenea experiență, îmi pot doar imagina și, în gând, fac exercițiul ăsta cu un om de care sunt foarte apropiată. Simt că lacrimile stau să curgă și mă potolesc cu experimentul.

– Cred că doare tare, zic, și îmi pare rău că treceți prin asta, dar nu știu cum v-aș putea consola, îi spun.

Dă din cap că doare, da.

– Nu vă supărați dacă mă uit la dvs. până cobor, nu? Îmi face bine, explică doamna.

– Nu mă supăr, îi răspund.

*

Îmi pun căștile înapoi și mă uit în continuare pe geam.

Nu mai aud și nici nu mai văd nimic clar.

memo

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s