Uncategorized

Cum transformi 12 oameni fără nicio legătură cu muzica într-un cor care poate să lanseze un hit

The Choir: Sing While You Work

Gareth Malone este omul care reușește să transforme oamenii fără nicio legătură cu muzica în interpreți în toată regula. Misiunea lui este aceea de a populariza muzica corală.

Acesta a fost pariul pe care televiziunea națională a Marii Britanii, BBC, l-a propus dirijorului Gareth Malone: să antreneze, în numai 6 săptămâni, 12 vedete din Anglia, care să fie în stare să cânte, pe 14 noiembrie 2014, un cover după o melodie cunoscută, cu ocazia lansării strângerii de fonduri pentru organizația Children in Need. În plus, melodia aleasă trebuie să devină hit și astfel, cu ajutorul ei, fundația Children in Need să strângă milioane de lire cu care să finanțeze comunitățile și asociațiile care ajută copiii, oricare ar fi problemele acestora. Un pariu care m-a dus cu gândurl la filmul din 1992, Sister Act, în care actrița Whoopi Golberg se ascunde din cauza unor probleme într-o mănăstire, devine măicuță sub acoperire și, sub argumentul profesoratului, reușește să pregătească o gașcă de copii rebeli dintr-o școală cu profil religios într-un cor de nota 10, care câștigă cel mai mare concurs de muzică corală din Statele Unite ale Americii.

Toată aventura lui Gareth, a celor 12 vedete și-a copiilor dintr-un centru comunitar britanic a devenit subiectul unui documentar marca BBC, cu o durată de două ore, pe care l-am urmărit azi cu mare bucurie și de care am aflat după ce am văzut zilele trecute prestația lui Gareth’s All Star Choir în cadrul evenimentului Children in Need, unde interpreții de ocazie au cântat melodia lui Avicii, Wake me Up.

Gareth’s All Stair Choir, pe 14 noiembrie la Albert Square, în cadrul evenimentului Children in Need.

După ce am ascultat varianta corului antrenat de Gareth, mi-am dat seama, pentru prima dată, ce frumoasă este această melodie și ce versuri pline de semnificație are (în varianta originală nu am avut niciodată răbdare să o ascult). Așa am ajuns la documentarul care surprinde fiecare moment care a construit succesul acestei melodii în varianta propusă de Gareth și de producătorul muzical Steve Lipson și-am înțeles câtă muncă stă în spatele unui astfel de show, care a avut un singur scop: strângerea, în perioada următoare, a milioane de lire sterline care să se ducă la cele 2600 de centre din Marea Britanie cu care Children in Need colaborează.

În plus, documentarul BBC spune povestea acestui cor cu atâta pricepere, că, până la finalul celor două ore, am devenit empatică cu fiecare personaj pe care l-am văzut. Am apreciat în mod special clipele în care unele dintre vedere s-au dus la diferite centre comunitare ca să înțeleagă unde ar ajunge banii pentru care au acceptat să iasă din zona de confort și să depună acest efort. Asta pentru că majoritatea copiilor din documentar au probleme grave de sănătate și, cu toate că situațiile lor sunt prezentate cu multă emoție, ele nu devin lacrimogene, ba, dimpotrivă, sunt arătate cu demnitate, tandrețe și multă înțelegere.

Prima parte a documentarului BBC care prezintă cum a reușit Gareth Malone să transforme 12 vedete fără nicio legătură cu muzica într-un cor capabil să cânte o melodie care să devină hit.

Un alt moment care mi-a plăcut foarte mult este ziua în care corul a înregistrat melodia în celebrul studio londonez Abbey Road, acolo unde, înaintea lor, au muncit la albume celebre trupe ca Beatles, Queen ori Nirvana. Așa cum spune Gareth:

Este o ocazie unică în viață și ne aflăm într-o situație paradoxală: cei mai neexperimentați oameni din lume sunt într-un loc în care, de obicei, doar cei mai buni muzicieni reușesc să ajungă.

În cele 6 săptămâni, Gareth reușește să aibă 5 repetiții cu corul, însă atunci când situația o cere, el merge acasă la cei care au solo-uri în piesă și reușește să fie un adevărat mentor pentru oameni foarte cunoscuți, dar care într-o situație cu care nu sunt obișnuiți, se confruntă cu frica și, implicit, tracul. Dirijorul, care a primit distincția Officer of the Order of the British Empire, în anul 2012, pentru serviciile sale aduse muzicii, reușește să transforme pe fiecare membru al corului într-un star curajos, care, în numele unei cauze, la propriu, de milioane, poate să se ridice la înălțimea așteptărilor și-a unui moment care nu poate fi ratat.

A doua parte a documentarului în care dirijorul britanic Gareth Malone reușește să facă 12 oameni fără nicio legătură cu muzica să cânte melodia Wake me up a lui Avicii și să o transforme într-un hit cu care să strângă miloane de lire pentru organizația Children in Need.

Vă recomand acest documentar pentru că este o călătorie frumoasă în care puteți vedea cum creativitatea, emoția și inteligența puse în slujba binelui pot face minuni. În plus, este o mostră de jurnalism britanic de bună calitate, în care o poveste recentă este spusă cu simplitate, este ușor de înțeles și reușește să miște orice telespectator prin acuratețe și empatie.

cor

Corul lui Gareth Malone în studioul londonez Abbey Road unde au înregistrat trupe ca Beatler, Queen sau Nirvana

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s