Uncategorized

Săpunul ”Păsărica fericită”, o modalitate de destindere a unei femei cu simțul umorului

Loredana Kaschovits nu a știut că, la 5 ani de la producerea pentru prima dată a săpunului pentru igienă intimă ”Păsărica fericită”, internetul va ”înnebuni”. Un articol din ziarul Libertatea, care a apărut la începutul acestui an, a făcut referire la acest săpun fără ca autorul lui să îi fi scris vreodată Loredanei Kaschovits pentru a o întreba care e povestea produsului, unul dintre multele care se regăsesc sub brandul românesc Luthelo. Sigur că și eu am fost printre cei care s-au amuzat datorită numelui, însă mai departe de ingeniozitatea lui am vrut să știu cine este persoana care a avut această idee. Un simplu nume promitea o poveste interesantă mai departe de caterinca de care a avut parte în presa scrisă, la radio și pe internet. Așa că i-am scris Loredanei, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani care locuiește în Sibiu de un an de zile și care a început să creeze săpunuri în anul 2010 dintr-o nevoie imediată: fiul ei suferea de dermatită și orice produs de pe piață îi irita pielea. Un săpun a dus la altul și azi vinde o gamă largă pentru nevoi diferite.

loredana

Loredana Kaschovits este creatoarea săpunului cu nume controversat, ”Păsărica fericită”

Te-a sunat cineva să te întrebe care este povestea acestui produs și a numelui acestui produs?

De intrebat nu m-a intrebat absolut nimeni – nici de la „Libertatea”, nici de la alte organizatii media care au vorbit despre sapun. M-au cautat prietenii si clientii sa imi spuna ca „Pasarica Fericita” zboara libera pe wall-urile Facebook-ului dupa articolul aparut in „Libertatea”. Prima si singura care m-a intrebat ai fost tu. Probabil pentru ca tu nu ai vrut o „stire senzationala”, ci intreaga poveste. Tuturor ne plac povestile, nu-i asa? Mai ales cele cu final fericit.

Articolul a stârnit multe reacții. Care este starea cu care ai rămas după ce ai citit despre ele?

Afirmatiile de genul: „sapun inventat la inceputul anului”; „echipa de marketing care a gandit o pozitionare a produsului”; „nu stiu ce sa mai faca unii ca sa vanda”, si comentariile ca „probabil compania nu vinde nimic si e disperata”; „produs care se gaseste in farmacii”, sau: „pe cand varianta masculina – ce nume ar fi potrivit?” – mi-au starnit sentimente amestecate de amuzament si dezamagire care au mers pana la dezgust in cazul glumelor grosolane facute de unii care se dau drept comedianti.

Am fost consternata de reactiile catorva domnite care au considerat ca acest nume este vulgar si nepotrivit, de vreme ce se adreseaza femeilor. Vreau sa le intreb: parintii lor, care probabil le-au alintat cand erau mititele vorbindu-le despre „pasarica”, iar baieteilor despre „cocosel”, erau vulgari? Slava Domnului ca avem repere diferite vizavi de ce inseamna vulgaritate – dovada sunt sutele de femei care-mi cumpara sapunul, imi spun ca sunt foarte multumite de el si ca le place numele.

„Compania,” cum o numesc unii, este de fapt o intreprindere individuala care functioneaza legal din 2012. La carma ei e un om – eu – care decide, creeaza, executa, vinde, tine relatia cu clientii si multe altele. Nu am nici echipa de marketing, nici o strategie agresiva de vanzare. Nu vind in farmacii – Big Pharma n-o sa faca niciodata bani pe spinarea mea – si nu imi permit sa fac distributie, pentru ca sunt un producator mic care acopera cu greu nevoile propriilor clienti. Dovada e faptul ca dupa sarbatori magazinul meu virtual a fost aproape gol, iar „Pasarica Fericita” – cel mai bine vandut produs – a „zburat” pentru o vreme din  stoc, chiar inainte de a deveni virala. Extrem de virala – ma tem sa nu scoata curand Big Pharma un vaccin cu numele asta.

Cum ți-a vent ideea acestui săpun?

Imaginati-va o viata la tara dupa una traita la oras. Eu la tara, cu doi copilasi si foarte putine optiuni de socializare. Aveam multe de facut in casa, dar ma plictiseam de moarte din cauza rutinei. Aveam nevoie de un produs cu adevarat natural pentru baietelul meu cu dermatita atopica. Am inceput sa torn eu sapun, pentru ca numai asa puteam avea garantia unui produs natural, iar costurile erau net inferioare. In felul asta nici nu dadeam bani pe ambalaj, pe reclame sau pe vreun  produs cu o eticheta bio indoielnica. Am turnat prima data un sapun de rufe, ca sa-i spal hainutele fiului meu cu un detergent natural, care sa nu-i irite pielea. Am facut instantaneu o pasiune pentru sapunuri: toata ziua ma gandeam cum pot sa combin unturile si uleiurile cu plantele si aromele potrivite. Pluteam de fericire!

Al doilea a fost un sapun de corp, hidratant si cicatrizant, tot pentru baietel. Nu m-am oprit – abia mi s-a deschis mai tare pofta. Noaptea, cand dormeau copilasii, ascultam Radio Romania Cultural, turnam sapunuri si ma bucuram de timp doar pentru mine. In cazul “Pasaricii”, s-a intamplat ca in acel moment aveam la indemana ingrediente care se calificau foarte bine pentru un sapun de igiena intima. Si l-am turnat. Am raspuns in felul asta la mai multe nevoi personale: am facut un sapun care se potrivea viziunii mele asupra igienei intime, mi-am urmat pasiunea si mi-am ajutat familia.

pasa

”Păsărica fericită” e un săpun natural care poate fi comandat pe site-ul Luthelo la prețul de 12.50 lei

Păsărica fericită, un nume controversat, care pe unii i-a amuzat și pe alții i-a făcut să vorbească negativ despre asta. Cum ti-a venit ideea acestui nume?

A doua zi dupa ce l-am turnat am impartasit experienta cu mai multe prietene din breasla. Am cautat un nume pentru noua mea creatie.  Brainstorming-ul nu a durat mai mult de zece minute, in care ne-am distrat copios. Eram toate in concediu de maternitate si aveam un hobby comun. Ne-am gandit la tot felul de nume sofisticate, in toate limbile pamantului, si am ramas la varianta mea – i-am zis pe romaneste “Pasarica Fericita”, de vreme ce s-a nascut intr-un cuib romanesc. Marturisesc ca am vrut sa fiu  putin ironica la adresa sapunului “Dove” (“Porumbita”, in romaneste), pe care toata lumea il considera grozav. Va asigur ca sapunul meu de rufe il bate de departe.

Cu alte cuvinte, numele nevinovatei pasarici nu a fost o strategie vicleana de marketing sau rezultatul unui plan malefic pus la cale de o intreaga echipa pentru o pozitionare cum n-a mai vazut Facebook-ul. Putini stiu ca a fost doar o modalitate de destindere a unei mamici cu simtul umorului care era preocupata de sanatatea familiei. A fost turnat cu aproape cinci ani in urma, mai exact in 2010, nicidecum inventat la inceputul anului 2015, cum a vuit presa.
Ce parere au avut oamenii din jur cu care te-ai consultat in privinta numelui, inainte de lansarea pe piata a produsului?
Lansare este impropriu spus. Sapunurile mele au devenit cunoscute celor care imi urmareau blogul. Produsele au ajuns intai pe mana prietenilor, apoi a cunostintelor prietenilor si a amicilor cunostintelor prietenilor. La inceput nu aveau eticheta, pentru ca nu era vorba de un business in adevaratul sens al cuvantului – le ofeream gratuit.  Aceasta „cadoriseala” a fost cea mai buna consultare de piata pe care am facut-o.

Cand am hotarat sa le incarc pe o platforma romaneasca online care promoveaza tinerii artizani romani m-am gandit serios sa schimb numele „Pasaricii Fericite”. Ma gandeam la alt nume mai putin sugestiv, insa prietenii si clientii (atatia cati aveam atunci) m-au amenintat cu un boicot. M-au incurajat sa pastrez numele pentru ca il considerau foarte amuzant si autentic. Floriana Barbu, artistul la care am apelat pentru fotografiile de produs – o doamna pe care o admir pentru franchete si pentru excelentul simt al umorului – m-a sunat cand a vazut prima data eticheta sapunului si mi-a spus: „Rad cu lacrimi. E genial!”

Atunci când dai nume produselor, care este felul în care gândești abordarea lor, cum vrei să le privească publicul?

Eu nu ma gandesc la felul in care imi doresc sa fie privite. Ma gandesc la ce vreau sa obtin de la ele: vreau un sapun hidratant, detoxifiant sau abraziv? Cum ar trebui sa miroasa astfel incat uleiul esential (aroma naturala) sa intre in sinergie cu nevoia careia vreau sa-i raspund? Cum vreau sa arate? Ce coloranti naturali se potrivesc cu cele de mai sus? Care ar fi numele potrivit, astfel incat sa le imbratiseze pe toate? Niciodata nu am turnat un sapun fara nume. In mintea mea, ele au nevoie de o identitate, pentru ca au o viata proprie, nu sunt niste simple produse de igiena.

Lumea s-a oprit la denumire. Ce ne poți spune însă despre săpun, de ce face el păsărica … fericită?

Cred ca orice femeie e de acord ca o „pasarica fericita” presupune ingrijire cu produse naturale si sanatoase. Igiena acestei zone delicate cere un sapun bland, fara parfumuri si fara coloranti (nici macar naturali), care protejeaza bariera naturala a pielii si e facut din ingrediente cu un indice de conditionare si hidratare potrivit. Sapunurile naturale handmade, cum e „Pasarica Fericita”, au un Ph alcalin, recomandat pentru o igiena atat de delicata, deoarece fungii (ciupercile) care le dau atatea batai de cap femeilor nu se pot dezvolta intr-un mediu alcalin.

Eu am creat sapunul acesta ca sa raspunda la toate cerintele de mai sus si va asigur ca folosesc numai ingrediente naturale. Cititi etichetele sapunurilor mele si o sa vedeti ca niciunul nu contine parabeni, chelatori, silicon, uleiuri minerale, parfumuri, coloranti sau agenti de spumare sintetici, cum e ingrozitorul si omniprezentul Sodium Lauryl / Laureate Sulfate, care se foloseste in mod normal pentru degresarea motoarelor de camioane si la curatarea rezervoarelor de petrol.

pasarica-fericita

Numele săpunului a stârnit mare tam tam în presă. Nimeni însă nu a fost interesat să meargă mai departe și să spună povestea acestui produs.

Într-o piață a produselor handmade, ce le face pe ale tale unice, în ce constă amprenta personală?

Produsele mele sunt unice pentru ca sunt intr-adevar naturale, sanatoase si facute sa raspunda la nevoi specifice si bine definite. Prima dintre ele e aceea a mamelor de copii cu dermatita, care – dupa ce constata ca dermato-cosmeticele scumpe si pline de chimicale recomandate de medicii dermatologi nu au efectul asteptat – vor sa amelioreze starea celor mici cu ajutorul unei alternative naturale. Amprenta mea personala asupra sapunurilor si cosmeticelor mele se simte in cele mai mici detalii, de la selectia ingredientelor pana la gandirea retetelor si la alegerea numelor. Ea vine din faptul ca sunt sincera, directa, atenta si autentica, in primul rand cu mine si cu familia mea, apoi cu toti prietenii si clientii mei.

Standard

5 gânduri despre „Săpunul ”Păsărica fericită”, o modalitate de destindere a unei femei cu simțul umorului

  1. Imi place articolul si imi place si mai mult numele sapunului :))) Admir Luthelo de foarte mult timp, ma bucur ca exista oameni atat de talentati si dedicati in lumea handmade 🙂

  2. Amalia zice:

    Felicitari,Loredana!Imi place spiritul tau luptator ,initiativa si consecventa in lucrarea ta pentru noi ,toti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s