Uncategorized

We Tour: patru tineri pasionați de sporturile extreme colindă România-n lung și-n lat

we tour 1

Patru tineri români și-au propus să facă din România o Mecca a sporturilor extreme și de 6 ani de zile organizează We Tour, o excursie de-o lună prin țară, în care tineri pasionați de skate, role, BMX sau breakdance își fac cunoscută pasiunea în orașele în care se opresc și, la rândul lor, cunosc România.

Valentin Moise, Cristina Macovei, Mihai Bivol și Sorin Ciocârlan sunt patru prieteni care în urmă cu șase ani și-au propus să împărtășească și cu alții pasiunea lor pentru sporturile extreme: role, skateboarding, BMX, trotinete, breakdance și, mai nou, snowboarding. Așa că au pus la cale un tur de forță prin România cunoscut sub numele We Tour. Despre ce este vorba? Cei patru, care și-au asumat rolul de organizatori, pun la cale un itinerariu, fac rost de un autobuz și sponsori care să plătească transportul și șoferul, apoi alții ca ei, care vor să li se alăture, sunt bineveniți atâta vreme cât știu un sport extrem și sunt dispuși să plătească masa și cazarea, obținute la prețuri avantajoase. Astfel, o gașcă de prieteni pleacă, timp de o lună, să colinde țara și în fiecare oraș în care se opresc, fac demonstrații sportive și vizitează atracțiile locale.

we tour 3

În fiecare an, tineri rideri din România și din afară bat țara în lung și-n lat, leagă prietenii și se distrează împreună. Totul a pornit de la pasiunea unor tineri pentru sporturile extreme.

Valentin Moise își aduce aminte că în anul 2009, pe când avea numai 19 ani, a început alături de alți nouă prieteni să facă tururi internaționale în perioada iernii când prin Europa aveau loc competiții de role în skatepark-uri indoor. Închiriau mașini și plecau în orașele unde se-ntâmplau concursurile. ”Ideea era simplă: vacanță, distracție, prieteni”, explică Valentin, în două cuvinte, conceptul din spatele We Tour. ”Ne simțeam așa mișto și cunoșteam atât de multă lume, că am zis să facem și noi o ediție d-asta”, spune el.

we tour 5

În anul 2009, când au organizat primul tur, Valentin, Cristina, Mihai și Sorin au închiriat un autobuz cu ajutorul unor sponsori. Așa a început totul.

Este o șansă pentru tineri să experimenteze vara o serie de concursuri care au loc prin țară, să se cunoască cu membrii comunității de sporturi extreme din alte orașe, să devină prieteni și, nu în ultimul rând, să concureze unii împotriva celorlalți. Spiritul de competiție este nelipsit în sporturile extreme unde, fără comunitate, nu ar exista progres. Sportivii vor mereu să fie mai buni, mai pricepuți și fiecare are pe cineva pe care vrea să-l depășească. ”De fiecare dată când ajungem în câte un oraș, vin în jurul autocarului foarte mulți copii, e o energie extraordinară”, povestește Cristina.

we tour 6

În orice oraș se opresc în turul lor, riderii fac mereu senzație. Copiii sunt, în general, cei mai receptivi și vor să le fie prin preajmă, să învețe de la ei și să vorbească cu ei.

Într-un fel, aceste călătorii sunt și o ocazie pe care cei patru o creează pentru ca tinerii să vadă ce se întâmplă în alte părți din punctul de vedere al sporturilor extreme. Mihai este de părere că azi lumea nu mai călătorește atât de mult pentru că există Internetul și astfel, printr-un simplu click, poți afla ce face oricine, fără să-ți mai dai cu adevărat silința să cunoști o persoană. ”Facebook-ul ne-a apropiat, e drept, dar într-un fel ne-a și distanțat că nu mai simțim nevoia de a călători, de-a ne duce în altă parte, să vedem ce fac alții. Înainte doar așa puteai să vezi cum se dă pe skate unul și altul, trebuia să te duci la el în oraș, așa că făceam asta, apoi ei veneau la noi, ăsta era mersul lucrurilor”, explică el.

Fiecare dintre cei patru are povestea sa distinctă cu sporturile extreme. Valentin Moise, azi în vârstă de 28 de ani, își amintește că avea 14 ani când și-a luat prima pereche de role agresive. ”Eram la finalul clasei a 8-a, abia luasem Capacitatea și am văzut rolele la reduceri. Mi le-am cumpărat și când am ajuns în Herăstrău, în skatepark, am zis că acolo e raiul”, râde el. Cristina, de 25 de ani, a avut prima pereche de role agresive la 13 ani. ”Stăteam mult cu băieții, îmi plăceau mediul și stilul de viață. Dar pentru că eram la liceul de arte, nu voiam să mă accidentez, așa că drumul meu pe role s-a încheiat destul de repede. Cu toate astea, am continuat să le rămân alături și să îi ajut cum pot”, spune Cristina, care azi e responsabilă cu flyere-le, afișele, promovarea, excel-urile. ”Așa îmi arăt eu pasiunea pentru un sport pe care nu am putut să-l urmez”, explică ea.

we tour 4

Iarna aceasta a fost primul an în care We Tour a existat și-n lunile reci, la munte, la snowboard.

Mihai Bivol are 27 de ani și a început să se dea pe role pe când avea numai 7 ani. ”Aveam o pereche cu roți de plastic. Făceau atâta gălăgie că prietenii mei nu mă luau cu ei când mergeau în curtea unei case de pe lângă Cișmigiu”, râde el. Apoi, după ce și-a luat agresivele, a început să se dea la Academia Militară, Parcul Carol și Operă, punctele cheie pentru comunitate, înainte de existența skatepark-ului din Herăstrău. ”Când a apărut skatepark-ul, totul s-a schimbat, a avut loc o evoluție rapidă și spectaculoasă a sporturilor extreme”, își amintește Mihai acele zile. Sorin Ciocârlan are 34 de ani și e decanul de vârstă al grupului. Povestea lui în lumea sporturilor extreme a început în anul 1998. ”Aveam un prieten foarte bun, din Brașov, care era biciclist și care venise în București. Avea de vânzare o pereche de role Oxygen și așa a început totul”, spune Sorin, care la vârsta de 26 de ani a suferit însă un accident la genunchi și a fost nevoit să o lase mai moale. A rămas însă alături de prietenii lui dintr-un motiv simplu. ”Cu ei rămân tânăr, eu încerc să îmi păstrez tinerețea cât de mult se poate. Ei sunt frații mei, nu am alții în afară de ei”.

we tour 2

De la skate, la breakdance, orice înseamnă sport extrem devine parte din We Tour.

În această iarnă, cei patru au organizat primul We Tour la munte, cu snowboard-urile. Planul era să meargă 40 oameni, însă numărul mare de cereri, 70, i-a determinat să mai închirieze un autocar. Ei cred că pasiunea e cea care i-a adus unde sunt azi. Nu e niciun secret: au lucrat cu plăcere pentru un proiect în care au crezut și-au reușit să devină locomotivă pentru comunitatea practicanților de sporturi extreme. Datorită lor, oamenii călătoresc peste tot, își fac prieteni și devin , fără să-și dea seama, reprezentanți ai unui stil de viață căruia i se dedică 100%. Obiectivele lor sunt clare: să atragă cât mai mulți rideri profesioniști de pe toate continentele, să extindă turul și să facă din România o Mecca a sporturilor extreme, să promoveze un stil de viață activ și sănătos, să le ofere tinerilor rideri talentați posibilitatea de a călători prin țară alături de profesioniști, să atragă atenția asupra nevoii de reabilitare a skatepark-urilor, să promoveze punctele de interes turistic din România.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s