Uncategorized

[Ce vreau de la instructorul meu de fitness?] Raluca Popa: „Un instructor de fitness trebuie să te învețe, în primul rând, să lucrezi corect”

Raluca Popa coordonează departamentul de social media în IBM Worlwide și se ocupă de proiectele globale de comunicare online ale companiei. Anul trecut, în aprilie, ea a mers pentru prima dată într-o sală de sport. Astăzi se antrenează de cel puțin două ori pe săptămână și spune că sportul și alimentația sănătoasă i-au schimbat viața. Am vorbit cu Raluca despre rolul pe care îl are pentru ea un instructor de fitness și care sunt cei pe care îi apreciează.

raluca popa 1

Raluca Popa are 35 de ani și anul trecut a călcat pentru prima dată într-o sală de sport.

Care este pentru tine rolul unui instructor de fitness?

Îl văd ca pe călăuză care îmi ghidează traseul către atingerea obiectivelor. Ca pe un șerpaș când mă încumet pe Everest. E important cum mă pregătește pe mine, o novice, pe traseul ăsta. Pentru el e simplu, a mai fost acolo, fiecare oră pe care o ține e un drum pe care îl face cu ochii închiși. Pentru mine, fiecare oră e o provocare și vreau ca instructorul meu să mă poată ține pe drum când sunt tentată să abandonez.

Când a fost prima dată când ți-ai dat seama că ai nevoie de îndrumarea unui instructor de fitness în antrenamentele tale ?

Atinsesem un prag psihologic atât din punct de vedere al greutății, cât și al sedentarismului. Am apucat să spun ”Așa nu se mai poate” de prea multe ori înainte ca vorbele astea să se transforme în “€œTe aștept de luni să facem treabă împreună” ale lui Valentin Vasile. Eram în ședința de cântărire la intrarea în programul Limitless și așa a început, practic, aventura și transformarea mea. De atunci, am urcat un “€œEverest” de 16 kilograme pierdute, dintre care el m-a ghidat pentru primele 11.

Care a fost primul instructor de fitness care te-a motivat să dai randament în sala de sport și cum îți aduci aminte de acel moment în care ți-ai spus: ”da, așa trebuie să fie un instructor?”

Tot la Limitless trebuie să mă întorc ca să îți răspund la întrebarea asta. Cu bune și rele, în sala lor de sport mi-am găsit motivația să pun bazele vieții de azi. N-am plecat de acolo perfect remodelată, mai am mult de lucrat și acum, dar Valentin și Răzvan mi-au redat echilibrul și încrederea în mine. Chiar dacă de multe ori ieșeam ca un rac fiert din sală și nu toate exercițiile fuseseră executate corect, stima de sine era intactă și asta mă motiva enorm să mă întorc.

Ca idee, mi-aș dori ca mai mulți instructori să înțeleagă importanța motivației pozitive. Mulți ceartă, atrag atenția, creează energie prin alt ton. O apreciere, un zâmbet sau un “Aœi lucrat foarte bine azi!” pot să facă diferența când omul se decide să se întoarcă sau nu la ora ta.

Care sunt instructorii de fitness pe care îi admiri și ce admiri la fiecare?

Valentin Vasile, Cori Grămescu, Valentin Bosioc sunt trei instructori cu care am lucrat personal și care mi-au arătat că se implică 100% în oră, m-au motivat și mi-au arătat cum să ajung o “eu” mai puternică. O apreciez în special pe Cori, mi se pare că transmite o atmosferă deosebită la ore. E o combinație inedită de energie, umor spumos, conștiinciozitate – toate legate printr-un zen de luptătoare care și-a câștigat deja cele mai aprige bătălii.

Cu informațiile pe care le ai azi, ce ai recomanda oamenilor care merg pentru prima dată la sală să urmărească atunci când își aleg un instructor de fitness?

Să aplice aceleași criterii ca atunci când își caută jumătatea – adică să încerce să identifice o chimie între ei și instructor. Reușita e mult mai aproape dacă reușesc să se conecteze la acest șerpaș de la care caută, la kilometrul zero, claritatea drumului pe Everest. Să se facă înțeleși mai ales când vorbesc de obiectivele lor, dar și de sensibilități sau preferințe, pentru că ora de sport nu trebuie să fie militărie sau instrucție absurdă. Să întrebe mult, să ceară să i se explice cu ce îl ajută un exercițiu, de ce trebuie să îl facă într-un anumit fel. Curiozitatea asta va forma și alimenta constant o bază de cunoștințe puternică.

raluca popa 2

Raluca crede că este importantă chimia dintre un client și un instructor de fitness pentru că această relație poate reprezenta o sursă puternică de motivație pentru cel dintâi.

Cum comentezi afirmația: un instructor mă ajută să îmi antrenez și corpul, și mintea?

Un antrenament intens, pe parcursul căruia nu te gândești la nimic din lucrurile care îți provoacă anxietate în restul zilei, poate fi cea mai bună supapă de ventilare a stresului. N-ai idee de câte ori am simțit asta, dar am și auzit-o la alții care caută același lucru: butonul de Pauză care să îi dea minții o clipă de respiro, cât timp corpul muncește. Iar dacă antrenamentele se completează armonios cu alimentația, șansele la echilibru emoțional cresc vertiginos și în afara sălii de sport.

Care sunt cele mai importante învățăminte cu care un om trebuie să rămână după ce lucrează la sală cu un instructor?

Trebuie să înțeleagă că, deși “€œșerpașul” îl ghidează expert în urcarea pe Everest, în vârf trebuie să ajungă singur. Paralela asta poate părea forțată, dar pune-te în pielea cuiva sedentar, care nu știe cum anume să se înhame la treaba asta cu sportul.

În plan concret, un instructor trebuie să te învețe, în primul rând, să lucrezi corect, să înțelegi tipurile diferite de activitate fizică și cum te ajută fiecare, să îți dezvolți rezistența provocându-te întotdeauna să muncești un pic mai mult.

„Ce vreau de la instructorul meu de fitness?” este o serie de interviuri cu oameni care merg sau au mers într-o sală de sport și care pot să evalueze așteptările pe care le au de la un instructor de fitness. Într-o piață în care sportul, ca industrie, se dezvoltă din ce în ce mai mult, iar meseria de instructor de fitness este una din ce în ce mai dorită, explorarea acestei industrii sub cât mai multe aspecte este un demers prin care încerc să aflu ce își dorește un client de la instructorul său de fitness și ce apreciază acesta când este într-o sală de sport.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „[Ce vreau de la instructorul meu de fitness?] Raluca Popa: „Un instructor de fitness trebuie să te învețe, în primul rând, să lucrezi corect”

  1. Pingback: Intervievata de Andreea Vasile | raluxa blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s