Uncategorized

Laurențiu Daniel Moga, povestea alergătorului desculț

Are 27 de ani și lucrează la o spălătorie auto din București. Laurențiu Daniel Moga spune că să speli 12 mașini pe zi este cel mai bun exercițiu de răbdare și control. De ce contează aceste lucruri? Pentru ca Laurențiu este ultramaratonist și zilele astea se pregătește pentru cursa de 100 de kilometri pe care o va face în numele copiilor din satul Valea Plopului, o zonă defavorizată din județul Prahova, unde oamenii au nevoie de tot ajutorul pe care-l pot primi. Obiectivul lui Laurențiu? Să strângă 500 de lei și, cu siguranță, si noi îl putem ajuta să facă asta. Tânărul nu este la primul lui maraton cu miza de a face viața mai bună unor oameni. El a mai alergat 42 de kilometri, desculț, pentru Hospice Casa Speranței. Am vorbit cu Laurențiu și-am aflat povestea unui alergător care crede că să fii în slujba altora e ceea ce face ca totul să merite.

laurentiu

Laurențiu, ultramaratonistul care aleargă desculț pentru cauza unor oameni care au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi.

Când a început pasiunea ta pentru alergat?

A fost o decizie de moment, aș spune. În anul 2011, la insistențele unui prieten, m-am înscris la un semimaraton internațional la București. Ne-am antrenat împreună și am participat. Timpul de atunci  a fost de 1 oră și 40 de minute, ceea ce, pentru o primă competiție, a fost ceva. Asta m-a facut să mă gândesc mai serios la alergat, dar nu în mod deosebit. Declicul a fost în anul următor, când am participat la un semimaraton și un maraton la București. Practic, atunci a survenit ”îndrăgostirea” de alergare. Alergatul mă liniștește, mă face să mă simt în lumea mea. Eu cu mine însumi, departe de lume. Mă simt fericit când alerg.

Cum ai învățat să alergi din ce în ce mai bine?

Alergând desculț. Așa am simțit pământul. A fost un fel de energie care vine de acolo. Astfel am participat la primul meu maraton, desculț, fără să am nicio problemă și având un timp bun pentru un amator. Apoi am învățat că sunt foarte importante și încălțămintea, și intervalele de alergat. Și că, mai ales, trebuie să alergi mereu. Cu cât alergi mai mult, cu atât te cunoști mai bine, cu atât îți învingi barierele minții. Pentru că mintea este, în fapt, singura barieră importantă când alergi pe distanțe lungi.

semimaraton gerar

Laurențiu la Semimaraton Gerar 2015

Tot mai mulți oameni aleargă în relație directă cu o cauză socială atunci când o fac în cadrul unei competiții. De ce e importantă o astfel de motivație?

Cred că pasiunea pentru alergat vine dintr-un prea plin. Și, uneori, ești atât de plin încât trebuie încă ceva pe lângă alergarea în sine. Nu poți alerga în mod egoist, doar pentru tine. În fapt, întotdeauna ai o motivație. Și ce poate fi mai bine decât să canalizezi această motivație spre ceva care va avea consecințe bune, care va avea impact în viața altor oameni?

Cum ai decis ca și tu să alergi în numele unei cauze?

Nu este prima dată când alerg pentru o cauză. Am alergat anul trecut la maratonul Bucureștiului, desculț, pentru Hospice Casa Speranței. Pentru că nici pentru mine viața nu a fost întotdeauna foarte darnică, sunt sensibil la nevoile celorlalți, la situațiile grele în care se află oamenii și vreau cumva să pot ajuta. Neavând posibilități materiale, pot ajuta făcând ceea ce pot: să alerg, iar cei care mă susțin, vor susține și cauza mea.

nike run

Laurențiu la Nike Saturday Run 2015.

credit foto: Radu Cristi

Ți-ai propus să alergi 100 de kilometri pentru cei 100 de copii din Valea Plopului. Ce înseamnă pregătirea pentru o astfel de cursă?

Pregătirea fizică are rolul de suport pentru pregătirea mentală, care este cea mai importantă. Fizic înseamnă anduranță, alergare în fiecare zi. Pregătirea mentală înseamnă să mă gândesc cu bucurie că voi alerga pentru acei copii și că îmi voi testa limitele din nou. Este prima dată când încerc un ultramaraton. Mental, abia aștept, fără teamă, dimpotrivă, cu nerăbdare de a da tot și de a trece peste bariere.

Cum te ajută cauza pentru care ai ales să alergi să ai un nivel de motivație ridicat?

Faptul că îți direcționezi motivația spre o cauză externă și care nu e egoistă, îți dă un nivel de determinare mult mai mare. Știi că ceea ce faci este recunoscut de societate ca având o valoare mult mai mare. Și că poți fi motivație la rândul tău pentru alții să facă măcar jumătate din ce fac eu. Sau să mă depășească.

Poți fi alături de Laurențiu și poți face o donație pentru cauza lui pe platforma Galantom.

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Laurențiu Daniel Moga, povestea alergătorului desculț

  1. Mugur zice:

    Felicitari pentru initiativa. Ti-ai facut un plan pentru cursa? As fi curios cum ai impartit traseul/alergarea/alimentatia/echipa de suport (daca exista)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s