Uncategorized

Cătălin Mariș, omul din cea mai apreciată fotografie de la Electric Castle 2015: ”Sportul mi-a salvat viața”

marisc

Cătălin Mariș la Electric Castle 2015.

Fotografie de Adrian Roșca.

În timpul concertului Prodigy, care a avut loc în ultima zi a festivalului Electric Castle, arhitectul Adrian Roșca a făcut o poză care a strâns peste 7000 de like-uri și peste 200 de share-uri. În ea, Cătălin Mariș, un tip de 30 de ani, cu tetraplegie (paralizie care afectează și mânile, și picioarele), este ridicat în aer de prietenii lui, cu tot cu scaunul cu rotile în care stă. Nu este prima oară când Cătălin are parte de un asemenea moment. În anul 2013, la prima ediție Electric Castle, prietenii lui au făcut același lucru pentru el: a fost ridicat în aer și purtat, astfel, prin mulțime.

”Încă mai curăț la cărucior”, râde Cătălin când își aduce aminte cât noroi a fost în primele două zile de festival, situație despre care unii s-au plâns pe rețelele sociale, iar alții au scris pe bloguri, cu amuzament. ”Așa de tare nu m-am murdărit niciodată”, spune el. ”În ultima zi mi-a plăcut cel mai mult pentru că am putut să mă deplasez singur între scene, nămolul fie se uscase, fie fusese acoperit”, povestește Cătălin, care se află în vacanță în România pentru două luni de zile. Deși s-a născut și a crescut în Vatra Dornei, județul Suceava, apoi a făcut Facultatea de Biologie și Geologie din Cluj Napoca, de cinci ani de zile, Cătălin locuiește în Cagliari, Italia. După accidentul de motor din anul 2010, acolo a găsit șansa la o nouă viață.

ACCIDENTUL

”Era luna iulie și mă simțeam fericit în acea dimineață în care, pentru prima dată în viața mea, m-am urcat pe motor. Stăteam în spatele prietenului meu care conducea. Cred că la o curbă, el a scăpat motorul din mâini și am căzut. Eu mi-am rupt coloana. Nu îmi mai amintesc prea multe din acea zi. M-am trezit apoi la spital, e prima amintire pe care o am după accident”, povestește Cătălin, care azi este în continuare prieten cu tipul cu care a fost în acel moment pe motor. ”Timp de doi ani de zile nu am vorbit cu el. Inconștient am dat vina pe el pentru ce mi s-a întâmplat. Dar acum vorbim ca înainte, știu că a fost un accident și, din punctul meu de vedere, nu s-a întâmplat nimic. Sper că așa simte și el.”

După operația de stabilizare a vertebrei accidentate, pe care a suferit-o la spitalul de neurochirurgie de la Iași, acolo unde a ajuns după accident, Cătălin a stat în spital încă două săptămâni. ”Apoi, cu trei zile înainte să fiu externat, mi-au spus că urmează să plec din spital. Am fost scos în fața spitalului pe o pătură și am ajuns acasă, la Vatra Dornei, în chinuri mari pentru că nu am primit ambulanță care să mă ducă acasă. Așa că am fost pus de ai mei într-o mașină și drumul a fost crunt. Chiar m-am gândit atunci: bun, mă scot în fața spitalului pe o pătură, și pe urmă, ce se întâmplă?”, mă întreabă, retoric, Cătălin. Ridic din umeri.

Acasă, mama lui l-a tratat cu leacuri băbești, care ”cred că mi-au făcut mai mult rău.” ”Deși aveam medic în Vatra Dornei, nu a venit niciodată să mă consulte acasă. Așa că mama se ducea la medic, îi spunea simptomele și, după ureche, acesta îi dădea pastilele pe care să le iau. Cam așa m-am tratat până am plecat în Italia.” Cătălin spune că la spitalul de neurochirurgie din Iași situația este la fel de rea ca în urmă cu cinci ani. ”Am fost recent acolo că a trebuit să iau niște acte și oameni care au leziuni la coloană vertebrală, stau, în continuare, câte doi în pat.”

ITALIA

”În Italia am ajuns aproape mort”, spune Cătălin. Datorită unei rude care locuiește acolo și care a găsit un centru de recuperare potrivit, Cătălin și mama lui au spus că asta e șansa lor. A stat opt luni în acest centru unde a învățat să redevină autonom și a văzut că un om poate avea o viață pe cont propriu după un astfel de accident în care nu își mai poate folosi membrele. ”Datorită condițiilor de acolo, pentru că se oferea atât de mult, am decis să rămân în Italia. Cu siguranță nu aș fi avut aceeași șansă de a fi cine sunt azi dacă aș fi rămas în România. În acel centru, toată lumea m-a ajutat, acolo mi-am luat și permisul de conducere și prima mea mașină, până am reușit să o cumpăr pe a mea, tot ei mi-au dat-o. În plus, clima este caldă și nu plouă aproape niciodată. La Vatra Dornei am prins și -27 de grade”, râde Cătălin.

În România spune că fără prietenii lui nu ar putea să facă nimic. Locuiește la etajul al doilea în blocul din Vatra Dornei și dacă vine acasă târziu, trebuie să își trezească din somn părinții care să vină să îl urce pe scări pentru că lift nu există. ”După accident, mi-a luat ceva timp să îmi accept noua condiție și limitele care mi se impun. Însă după ce mi-am dat seama că asta e situația mea și cu asta trebuie să lucrez acum, am învățat să mă descurc cu ceea ce am. Deși au fost multe luni în care nu am știut ce să fac și încotro s-o apuc, azi pot să spun că sunt foarte fericit. De fapt, nu cred că am fost vreodată mai fericit.”

SPORTUL

”Sportul mi-a salvat viața”, spune Cătălin care, până recent, a făcut parte din echipa națională de canotaj a Italiei. Pentru că nu are cetățenie italiană, el nu a putut să meargă mai departe la competiții. ”Am făcut mult sport, la nivel înalt și cu echipa națională de canotaj am câștigat tot ce se putea câștiga pe plan local. Nu cred că aș fi putut să fac asta în România, nici nu știu unde ar fi trebuit să mă duc și să întreb despre asta pentru cei care sunt în situația mea, tetraplegici care au o leziune cervicala ridicata, pentru că eu nu îmi pot folosi nici degetele de la mâini foarte bine.” Azi face cu precădere tenis de câmp și se dă cu bicicleta.

Cătălin își dorește să organizeze evenimente la Vatra Dornei în care să vorbească despre importanța sportului și felul în care poate să ajute pe oricine să aibă o viață mai bună. În sensul ăsta, chiar pregătește un astfel de moment pentru luna august și speră ca lucrurile să iasă ca la carte.

ELECTRIC CASTLE

”Mi-au plăcut Parov Stelar, Prodigy, Rudimental, Cat Empire și Netsky. La Prodigy, țin minte că dansam când unul dintre prieteni mi-a spus: bă, te ridicăm! Am zis OK și când am ajuns sus, a fost super fain că am simțit un val de energie. Nu știu cât am stat sus, poate că au fost câteva secunde, minute sau o oră, habar n-am, momentul a fost foarte intens. Mă bucur că timpul a fost suficient pentru ca cineva să mă imortalizeze în fotografie.”

Adrian Roșca este acel cineva care a scos aparatul foto la momentul potrivit și-a prins imaginea care a făcut înconjurul Internetului și a fost votată drept cea mai bună fotografie de la festivalul Electric Castle 2015.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s