Uncategorized

Doamna Mariana: “Să fac curat bine înseamnă să fac curat ca la mine acasă”

doamna mariana deschidere

În camera mea, doamna Mariana și tabloul cu singurul mesaj în care cred cu toată tăria: Greatness is earned.

Pe Mariana Costache, doamna Mariana, așa cum îi spun când vorbesc despre ea sau cu ea, am cunoscut-o datorită Adei, colega mea din apartamentul din Calea Victoriei unde am locuit până acum câteva luni. După mai multe încercări de a planifica curățenia casei de peste 100 metri pătrați astfel încât să ne ținem de treabă în mod constant, Ada, Mihai și cu mine am căzut de acord că cel mai bine e să chemăm pe cineva să facă curat responsabil pentru că, în esență, noi nu reușeam să ne coordonăm (când unul avea chef, n-avea celălalt și tot așa). Așa a intrat doamna Mariana în viața noastră. A venit în Calea Victoriei, iar acum o chem în noua mea casă din Calea Dorobanților pentru că mi-a plăcut ea și mi-a plăcut cum face treabă.

Doamna Mariana, azi în vârstă de 57 de ani, avea puțin peste 30 de ani și era casnică cu un copil în școala primară când o vecină din cartier a rugat-o să-i dea o mână de ajutor. Femeia abia născuse al doilea copil și nu mai avea timp pentru treburile casnice. ”Așa că m-am dus să îi fac eu curățenia pentru că știam ce înseamnă să ai un copil mic, nu-ți mai rămâne energie și timp pentru nimic. În plus, fiul meu și fiul ei cel mare erau colegi la aceeași școală”, povestește doamna Mariana.

Pentru că și-a făcut treaba foarte bine, vecina a început să o recomande și altor persoane care voiau o casă curată, haine splălate și călcate și ce mai avea fiecare nevoie să aranjeze prin gospodărie. ”De atunci au trecut peste 20 de ani și tot asta fac”, spune doamna Mariana în timp ce șterge geamurile din mansarda mea. De fiecare dată când vine la mine, a doua zi, inevitabil, plouă. De data asta, ploaia începe în timp ce este la mine. ”Ei, lasă, când se oprește, le mai șterg încă o dată”, râde ea. E mereu veselă, pusă pe povești dacă ești prin preajmă și face treabă cu sentimentul că abia aștepta să-ți calce pragul.

doamna mariana 1

Persoana pentru care a lucrat cel mai mult a fost o femeie mai în vârstă care dădea în cărți. ”Datorită ei s-a răspândit și mai mult vestea că fac curat. Oamenii care veneau la ea aflau despre mine și așa ajungeam, pe urmă, și la ei”, povestește doamna Mariana care spune că niciodată nu a fost dată afară de undeva, ci, când nu s-a mai dus într-un loc, a fost fie pentru că oamenii au murit, fie au plecat în străinătate. A lucrat în case de diplomați, deputați, oameni de afaceri, copii de bani gata.

”Îmi aduc aminte că, la un moment dat, am făcut curat în casa unui copil care avea părinți cu mulți bani. Aveau două case, una lângă alta. Părinții locuiau într-una, iar el în alta și mă duceam acolo, la cererea mamei, în fiecare zi. Stăteam până la 5 după-amiaza și-i spălam haine, călcam, ce era nevoie. Acolo am avut cel mai bun și constant salariu până când copilul a plecat în Elveția, la studii. Îmi aduc aminte că venea în fiecare noapte cu altă fată și din cauza asta mama voia să îi schimb lenjeria de pat în fiecare zi. Însă nu se putea pentru că erau zile în care el stătea numai în cameră cu fata cu care era, așa că reușeam să intru acolo cam o dată la trei zile, când el ieșea în oraș, la masă”, râde doamna Mariana.

doamna mariana 2

Chiar dacă știe aceste picanterii, ea spune că discreția e foarte importantă în meseria ei. ”Sunt un om serios, asta înseamnă să fii serios, să îți vezi de treaba ta, să nu te bagi în viața omului, fiecare are familia lui și pe tine nu te interesează ce e acolo, tu ai venit pentru curățenie și atât, asta trebuie să faci”, explică ea. ”Să fac curat bine înseamnă să fac curat ca la mine acasă, așa cum mă simt eu bine. Dacă uit sau omit să fac ceva, data viitoare nu se mai întâmplă, că pe urmă se vede cu ochiul liber.” Pentru că a lucrat cu tot felul de oameni, doamna Mariana a învățat că pe fiecare om trebuie să-l iei așa cum e, să te adaptezi, că tabieturile sunt diferite. ”Și am învățat multe de la cei la care am fost. Am văzut cum se îmbracă, cum vorbesc, cum au casa aranjată și, când am putut, am luat una, alta de la ei și am adaptat și la mine. Ai ce să înveți când lucrezi ce lucrez eu”, spune ea.

Sunt zile în care e obosită și recunoaște asta fără nicio problemă. ”E perfect normal să am stări de tot felul: oboseală, plictiseală, să fiu cu capul la altele. Însă caut mereu să îmi fac treaba și să fie omul mulțumit. Că dacă nu e mulțumit, nu mă mai cheamă, nu?”, întreabă, retoric, doamna Mariana.

Pe doamna Mariana o găsești dacă mă întrebi pe mine cum ajungi la ea. Eu o chem de peste un an de zile și știu că să găsești un om care face treabă bună nu e floare la ureche. Așa că îți întind o mână de ajutor și-ți recomand un om de nădejde.

Standard

10 gânduri despre „Doamna Mariana: “Să fac curat bine înseamnă să fac curat ca la mine acasă”

  1. cori zice:

    D-na Mariana e interesata sa lucreze si in alte parti (o data pe saptamana, zona Hala Traian). Daca da, imi trimti te rog un contact …am mare nevoie de ea:)

  2. Buna, as vrea sa pot discuta si eu cu doamna Mariana 🙂 Am nevoie de cineva de incredere pentru ajutor. Las adresa mea de mail, te rog, daca este posibil, sa gasim o cale de comunicare.
    Multumesc!

  3. Adriana zice:

    Buna, as avea si eu mare nevoie de cineva de incredere, daca ma poti pune in legatura cu ea te rog.

  4. Iulia zice:

    Saluuut! Mi-as dori-o si eu pe Dna Mariana la mine acasa? Cum pot face rost de nr de tel al dansei? Multumesc!

  5. Monica zice:

    Buna, am si eu mare nevoie de Dna. Mariana! 🙂 Imi poti furniza un nr. de telefon te rog! Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s