Uncategorized

Criza refugiaților așa cum am văzut-o și am înțeles-o în vizita mea în Germania

La începutul lunii aprilie, când cinci bărci cu aproape 2000 de refugiați s-au scufundat în Marea Mediterană și 1200 de oameni au murit, s-a dat startul a ceea ce azi e cunoscut drept criza refugiaților. Milioane de oameni, majoritatea din Siria (Orientul Mijlociu), Afganistan (Asia Centrală și de Sud) și Eritrea (Africa), vin în Europa ca să scape de războaie sau de viața grea cu scopul de a o lua de la zero aici, în țări mai pașnice și mai bogate.

Syrian and Afghan refugees fall into the sea after their dinghy deflated some 100m away before reaching the Greek island of Lesbos, September 13, 2015. Of the record total of 432,761 refugees and migrants making the perilous journey across the Mediterranean to Europe so far this year, an estimated 309,000 people had arrived by sea in Greece, the International Organization for Migration (IMO) said on Friday. About half of those crossing the Mediterranean are Syrians fleeing civil war, according to the United Nations refugee agency. REUTERS/Alkis Konstantinidis TPX IMAGES OF THE DAY - RTSUQ8

13 Septembrie. Refugiați sirieni și afgani cad în apa din Marea Mediterană la 100 de metri de țărmul Insulei Lesbos din Grecia după ce barca în care se află se dezumflă. Din cei peste 400.000 de refugiați care au venit în Europa prin Marea Mediterană, un număr de aproximativ 310.000 și-au făcut intrarea prin Grecia, conform Organizației Internaționale a Migrației. Agenția pentru Refugiați a Națiunilor Unite spune că peste jumătate dintre ei sunt sirieni care fug de acasă din cauza războiului.

Sursă foto: REUTERS/Alkis Konstantinidis

La sfârșitul lunii septembrie am plecat la Munchen, în Germania, ca să văd cu ochii mei cum arată centrele pentru refugiați din prima țară în care cei care fug din cauza războiului și vieții grele ajung. Am făcut această călătorie pe cont propriu pentru că am fost curioasă să înțeleg mai bine ce se întâmplă acolo. Am ales Munchen pentru că este orașul prin care refugiații intră în Germania când vin cu trenul dinspre Austria. Germania e prima țară în care cei mai mulți dintre refugiați se bucură că ajung pentru că, pe scurt, viața e în sfârșit bună: grija statului german e reală, viitorul arată bine și banii sunt suficienți pentru un nou început.

20151002_155033

Gara din Munchen e locul în care refugiații ajung, pentru prima dată după luni întregi de călătorie anevoioasă, într-o țară în care simt că li se vrea binele. Refugiații arată ca niște oameni normali, ar putea fi pur și simplu persoane îmbrăcate mai sărăcăcios sau emigranți cum vezi deja în toate țările europene. Nimic din prezența lor fizică nu dă de gol povestea lor dramatică.

Am ajuns la Munchen fără niciun plan, m-am bazat pe prietenii mei de acolo și pe intuiție că, într-un fel sau altul, lucrurile se vor lega. În prima mea zi acolo, după ce mi-am lăsat bagajul la Simona, prietena mea, am mers cu ea la un centru pe care-l văzuse de mai multe ori din stradă, dar nu știa exact ce se întâmplă acolo. Astfel am ajuns la Ankunftszentrum Freimann, centrul de tranziție pentru refugiați din zona industrială de sud a orașului. În acest centru de tranziție, oamenii sunt primiți și înregistrați, șederea lor aici este scurtă, le sunt rezolvate problemele primare – sănătate, reunire cu familia unde e cazul, primesc haine și hrană,- iar apoi sunt trimiși în alte orașe din Germania, unde vor și locui pe perioadă nedeterminată.

20150930_144648

Intrarea în centrul de tranziției Freimann din sudul orașului Munchen. Nu este voie pentru jurnaliști să vorbească cu refugiații sau cu personalul în interiorul centrului și nici să facă fotografii.

În acest centru am cunoscut-o pe Elisa Ertl, asistent social. Am intrat acolo și am spus cine sunt și ce doresc și lumea a fost foarte amabilă și am fost pusă imediat în legătură cu Elisa. Ea mi-a spus care sunt condițiile în care poate vorbi despre ce se întâmplă acolo așa că am căzut de acord să mă întorc peste două zile, într-o vineri, și să fac un interviu cu ea în urma căruia să înțeleg mai bine cum funcționează sistemul. Eliza Ertl are 24 de ani și a terminat Facultatea de Antropologie cu focus pe Orientul Mijlociu.

20151002_143132

Elisa Ertl în fața Ankunftszentrum Freimann din Munchen. Este doar unul dintre miile de lucrători sociali care lucrează cu refugiații. Munca lor este plătită de către guvern. Elisa lucrează pentru organizația Innere Mission Munchen, cea care asigură în Germania toți lucrătorii sociali în problema crizei refugiaților.

Bună, Elisa! Mulțumesc că ai fost de acord să vorbim. Cine ești tu?

Numele meu este Eliza Ertl, m-am născut și am crescut în Munchen și în ultimii patru ani am locuit în Viena, însă de curând m-am întors aici. Am absolvit Facultatea de Studii Antropologice cu focus pe Orientul Mijlociu. De când a început situația cu criza refugiaților, am revenit în Munchen și mi-am scris lucrarea de final de studii pe acest subiect. Apoi am făcut voluntariat pentru două organizații și, în urmă cu două luni, când am început să am nevoie de un job și de bani, am găsit de muncă aici, la Unsere Mission Menschlichkeit. Am fost norocoasă că s-a întâmplat asta!

Grozav! Și care este rolul tău aici, în centrul ăsta?

Principalele mele responsabilități aici sunt să îi ajut pe refugiați să completeze formularele de înregistrare pentru că mulți fie nu știu să scrie și să citească, fie nu știu și nu citesc în limba engleză și să aibă tot ceea ce le trebuie – de la pantofi, la haine și până la obiecte de igienă. Locul în care lucrez este susținut financiar de guvernul bavarez și aici facem de toate, de la primirea refugiaților, înregistrarea lor și până la reunirea lor cu familiile, acolo unde este cazul. Bineînțeles, ne preocupă bunăstarea lor fizică și mentală!

Acasă la mine se discută mult despre cum arată acești refugiați. Mulți spun că dacă sunt bine îmbrăcați, înseamnă că o duc bine, că nu e chiar așa rea situația. Cum arată un refugiat?

Refugiații arată ca orice om obișnuit din punct de vedere fizic! Unii dintre cei care ajung aici sunt fericiți că au scăpat de război și de drumul greu, alții plâng pentru că sunt obosiți și habar n-au unde se află. Aproape toți vor doar să facă un duș și să doarmă, sunt epuizați din cauza drumului lung, care uneori a durat și luni de zile și a modului rău în care au fost tratați de alții. Bineînțeles că printre cei care ajung aici sunt și oi negre, oameni care sunt neprietenoși, dar până și pe aceia îi înțeleg pentru că în lunile de zile în care au fost departe de casă, li s-au întâmplat tot felul de lucruri. Un lucru bun însă este că cei mai mulți dintre copii reușesc să rămână veseli, indiferent de drumul greu pe care l-au făcut și de întâmplările prin care au trecut. Când refugiații ajung aici, uneori, tot ceea ce au, sunt hainele de pe ei. Câteodată îi ducem la spital pentru că sunt bolnavi. Însă trauma psihologică e cea mai puternică, deși nu se vede cu ochiul liber. Când refugiații vin la noi, îi înregistrăm, apoi le dăm să mănânce, apoi îi investigăm medical pentru că adesea au păduchi sau diferite boli de piele.

De ce se grăbesc atât de mulți oameni să vină în Germania, ai idee? S-a scris că guvernul german va accepta 800.000 de refugiați. Crezi că e vreo legătură?

Da, cumva, la un moment dat, s-a vehiculat ideea că Germania va accepta maxim 800.000 de refugiați și că, după acest număr, nu va mai primi alții. Însă nu e adevărat pentru că nimeni n-a spus că ne vom opri acolo. Însă așa s-a înțeles astfel încât mulți afgani, de exemplu, s-au grăbit să ajungă aici de teamă să nu se închidă granițele. Sigur că Germania nu este la fel de mare ca alte țări și că vom continua să primim oameni însă din cauza acestei proaste înțelegeri a informației s-a luat decizia la nivelul Uniunii Europene ca și alte țări să ia un număr anume de refugiați, așa zisa cotă.

Mulți vor să ajungă în nord, în Belgia, Finlanda sau Suedia. Cineva le spune că acolo e bine. Însă din cauza Legii Dublin, când un refugiat se înregistrează într-o țară, trebuie să rămână acolo, însă unii nu vor să rămână acolo.

Recent am avut o situație dificilă în care o refugiată a trebuit să fie dusă în Italia pentru că acolo a fost înregistrată și, în plus, acolo era și soțul ei. Însă ea nu voia asta. Însă aceasta e procedura. În plus, dacă obiectivul tău e să scapi de război, atunci faptul că ești într-un loc sigur este, pentru început, suficient. Căci, pe urmă, peste câtva timp, ei se pot muta unde doresc, însă în primă fază, din cauza contextului și procedurilor, e mai dificil ca lucrurile să stea cum vrea fiecare în parte.

20151002_143106

Elisa lucrează în centru de la sfârșitul lunii august și muncește în două ture, de zi și de noapte. Când am vorbit eu cu ea era în turele de zi, termina munca la ora 16.00.

De ce vor să ajungă în țările astea enumerate de tine?

Își doresc să ajungă în aceste țări datorită banilor. Aici primesc în primele săptămâni în jur de 20 de euro, apoi, în lunile următoare, cam 400 de euro pe lună. Statul e cel care le plătește chiria, facturile, asigurarea de sănătate și ce mai este nevoie. Aleg să vină aici sau să meargă în țări asemănătoare din cauza propagandei care le spune că în aceste țări e foarte bine.

Și cum va arăta viitorul din punctul ăsta de vedere, are Germania banii să susțină toată povestea asta?

Nu știm cum va arăta viitorul pentru că nu am avut niciodată așa de mulți refugiați, dintr-o dată. În unele părți din Germania au avut loc revolte în care admiratori ai mișcărilor de dreapta sau neo naziștii au dat foc taberelor de refugiați fără să facă însă victime. Însă aici, în Munchen, zonă considerată conservatoare și tradiționalistă, nu s-a întâmplat așa ceva până acum.

Există vreun pericol din punctul ăsta de vedere?

Sper ca niciun refugiat să nu atace vreun neamț sau invers pentru că e suficient ca așa ceva să învârtă bulgărele spre o criză și mai mare. Așa ceva s-ar putea întâmpla în orice moment, oamenii, prin natura lor, sunt agresivi și astfel de evenimente nu pot fi anticipate. Oamenii ca tine și ca mine poate că ar înțelege cum stau de fapt lucrurile dacă așa ceva s-ar întâmpla, însă alți oameni văd lucrurile diferit, deci nu se poate spune cum ar înțelege ei dacă s-ar întâmpla așa ceva.

Refugiații vin aici că aparent e viața bună. Dar ce cer ei când sunt efectiv aici?

Primul lucru pe care oamenii care ajung aici îl fac este să ne întrebe de unde își pot lua o cartelă SIM ca să-și poată suna familia. Însă unii dintre ei nu au pe cine suna pentru că nu mai au pe nimeni, toate rudele și toți prietenii lor sunt morți. Am plâns foarte mult de când lucrez aici!

Cei mai mulți dintre refugiați întreabă dacă pot să lucreze, dacă pot să studieze, deci mulți chiar vor să facă ceva, nu sunt aici numai pentru bani sau, cel puțin, sper asta că altfel ar fi rău.

Ești nemțoaică! Îi ajuți pe refugiați din vinovăție pentru ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial și pata neagră de pe istoria Germaniei, Holocaustul?

Vinovăția din al Doilea Război Mondial? Aud despre asta des însă nu este adevărat, eu nu simt vinovăția asta. Mă mai întreabă americanii dacă cineva din familia mea e nazist sau dacă sunt naziști în Germania. E ceva ce s-a întâmplat acum 50-60 de ani și n-am nicio intenție să fiu nazistă. Germanii din jurul meu îi acceptă cu adevărat pe refugiați, nu este o fațadă din punctul ăsta de vedere.

Singura presiune pe care o simțim e economică pentru că nu suntem un stat sărac ca altele din Europa care nu pot plăti nici măcar pentru propriii cetățeni, deci înțeleg de ce e mai ușor pentru Germania să-și asume rolul de lider în această poveste.

20151002_143147

Elisa spune că Germania se comportă ca un lider în problema crizei refugiaților pentru că are capacitatea economică și administrativă să facă asta.

Au bani refugiații care ajung aici sau sunt săraci lipiți pământului?

Refugiaților le e permis să aducă în centre doar 750 de euro. Unii aveau în buzunare doar 5 cenți, alții 10.000 de euro. Însă sumele mari sunt reținute la intrare, sub semnătură, astfel încât proprietarii acestor bani primesc mai întâi sume lunare din ce-au adus cu ei și abia apoi primesc din partea statului german. Oamenii care nu au nimic trebuie să fie pe picior de egalitate cu cei care au ceva, de aceea cei care au, cheltuie ce au și abia apoi primesc ajutor financiar de la noi.

Deci, cu bani sau fără, refugiații au nevoie de ajutor …

Refugiații au nevoie de ajutor! Tatăl meu este dintre cei care cred că refugiații ar trebui să se ducă în alte părți, dar unde? Unde să te duci când ești o femeie singură cu doi copii și nu vorbești limba? Ai nevoie de ajutor, de ajutorul nostru, al voluntarilor, ai nevoie să faci duș, ai nevoie de haine curate, ai nevoie de un doctor. Câteodată oamenii care vin aici îmi spun că au haine de schimb, dar le zic: umblați cu ele de patru luni de zile și miros rău! Acești oameni trebuie să aibă parte de demnitate, e inuman să gândești despre ei că ar trebui să se mulțumească cu orice primesc!

Mai e o discuție care nu se mai termină, că majoritatea sunt bărbați și, deci, printre ei sunt teroriștii. Ce părere ai?

Așa e! Cei mai mulți dintre cei care vin sunt bărbați cu vârsta între 20 și 30 de ani, dar și familii cu mulți copii, mame care călătoresc singure cu mulți copii sau tați care sunt în aceeași situație, singuri cu copii. Vin aici și mulți copii care sunt pe cont propriu, mai ales din Africa, copii de 10, 11, 12 ani. Cel mai tânăr pe care l-am cunoscut aici avea 10 ani, era din Eritrea și părinții lui au plătit 20.000 de euro pentru călătoria lui din Africa în Europa. Nu știa deloc engleză și habar n-am, nici până în ziua de azi, cum a ajuns aici. Era foarte simpatic și prietenos! Copiii ca el sunt integrați în sistemul social de protecție german, statul german este cel care are grijă de ei până devin majori.

20150930_154037

Copiii și tinerii singuri care ajung în Europa fără familie sunt preluați de Die Lichterkette, un centru în care locuiesc aproximativ 1400 de persoane și care se află tot în sudul orașului Munchen, în apropiere de locul în care am vorbit cu Elisa.

E vreun caz care te-a impresionat de când ești aici?

Îmi amintesc unul dintre cazurile care m-au impresionat! O mamă cu 3 fete care și-a pierdut soțul în Arabia Saudită, unde a fost ucis. În Siria, fratele și părinții ei erau, de asemenea, morți. Nu mai erau decât ele patru. Cei mai mulți dintre refugiați nici nu vor să vorbească despre ce li s-a întâmplat acasă sau pe drumul spre Germania în ultima jumătate de an. Au fost tratați rău și-i înțeleg că nu vor să își mai amintească sau să vorbească despre asta!

Presa își face treaba?

Mass-media nu vine aici să pună întrebări! La începutul lui septembrie, când au venit mulți refugiați la gara centrală, a fost toată presa din Europa acolo și am primit telefoane de peste tot în legătură cu acest val de refugiați. În centre, presa nu are voie pentru că refugiații sunt protejați. Însă, în general, oamenii donează bani și ce mai e nevoie, dar nu-și pun întrebări despre ce se întâmplă în locurile astea. Uite, de exemplu, mulți dintre oamenii care-și fac cumpărăturile la hypermarket-ul de peste drum nu cred că știu ce loc e ăsta unde ne aflăm acum.

Ceea ce e ciudat că presa e foarte liberă aici, iar oamenilor le place să fie informați. După al Doilea Război Mondial și tot ce s-a întâmplat atunci în Germania, oamenii vor să știe mereu ce se întâmplă, vor să fie ținuți la curent. Trebuie, pur și simplu, să știm ce se întâmplă în ograda noastră!

De ce Germania e prima țară în care refugiații se bucură să fie după luni de zile pe drum?

Sunt tabere de refugiați în care există milioane de oameni în Turcia și în Liban. O femeie cu doi copii, pe care am cunoscut-o aici, a stat într-o tabără de refugiați din Turcia cu peste 5 milioane de oameni, mai mulți decât are orașul Munchen (undeva la 2 milioane), a plecat de acolo pentru că altfel spune că ar fi murit. Condițiile erau inumane!

Cine sunt oamenii fără de care centrele de refugiați ar fi un haos total?

Cei mai importanți oameni din taberele de refugiați sunt în acest moment translatorii. Fără ei nu am putea să comunicăm cu refugiații. În plus, indiferent de naționalitatea celor care-i ajută pe acești refugiați, mereu e nevoie de oameni din propria lor țară pentru că apartenența e importantă. Un băiat din Somalia care a ajuns la noi a început să plângă și m-a întrebat dacă în centrul ăsta nu mai e cineva din țara lui. I-am spus că e și s-a bucurat pentru că, după mult timp pe drum, a simțit că nu e singur. Nu mai văzuse pe cineva din Somalia de luni de zile și îi era dor de ”acasă”.

În final, mai e ceva ce ai vrea să spui despre refugiați, ceva ce lumea s-ar putea să nu știe?

Da! Că nu toți refugiații sunt musulmani, procentul e jumi, juma. Musulmani și creștini în egală măsură.

20151002_143309

Elisa în spatele porților închise din centrul de tranziție unde lucrează cu refugiații.

Ce-am înțeles în urma acestei vizite pe care am făcut-o timp de 6 zile în Germania este că țara asta își ia în serios rolul de lider, oamenii care sunt implicați direct în poveste știu foarte clar ce au de făcut și se poartă ca atare, sistemul este pus la punct și logica lucrurilor este impecabilă. Cu toate că se ocupă cât pot de bine de situațiile imediate și urgente, nimeni nu știe cum se va termina povestea asta, dacă refugiații vor putea fi integrați complet, dacă totul se va realiza pașnic și fără conflcite ori dacă, dimpotriva, natura umană, așa cum anticipa și Elisa, își va spune cuvântul și deci inevitabilele violențe își vor face simțite prezența. Cetățenii germani au opinii împărțite, de la cei care-s de acord să împartă tot ce au cu cei aflați la nevoie și până la cei care se-ntreabă cât timp munca lor va fi suport pentru existența altora. Îngrijorările, acolo unde există, sunt aceleași ca și la noi: teroriști, atentate, clash cultural. În realitate, majoritatea celor care au viziunea prăpăstioasă asupra lucrurilor nu se vor fi întâlnit niciodată față-n față cu vreun refugiat și, ca mulți alții, citesc opinii îndoielnice de pe internet sau de aiurea ori sistemul lor de valori este predispus către credința că străinul rău va strica tot.

20151002_155115

Refugiați în gara din Munchen laolaltă cu oameni obișnuiți pentru care viața curge ca de obicei: familie, job, prieteni.

Până una, alta, dacă refugiații vor ajunge conform cotei unice stabilite de UE și-n România, țara asta nu cred că e pregătită să primească pe acești oameni, fie ei și numai 6000, un număr infim, ca și inexistent. Totuși, ca de obicei, bunăvoința oamenilor de rând cred că poate să acopere neputința și brambureala din sistem și, deci, cred că dacă fiecare dintre noi poate să întindă o mână de ajutor, la nevoie, totul poate fi mai bine!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s