Uncategorized

Amy

amy 2

I don’t think I’m such an amazing person who needs to be written about.

Am fost printre cei care, în sala de cinema, am încercat să-mi ascund lacrimile în timp ce trupul lui Amy Winehouse era scos din casă, acoperit pe-o targă, și băgat în ambulanța aia privată. Am plâns așa cum plângi pentru un prieten, de fapt, Amy putea la fel de bine să-i conțină în ea, ca simbol, pe toți oamenii pe care-i iubești pentru că sunt ei așa cum sunt. Iar pe fata asta cu atât mai mult: celebră și plină de bani, își dădea în continuare ochii peste cap și făcea fețe-fețe când cineva îi punea vreo întrebare stupidă. Faima? O lăsa rece și, așa cum spune și-n final, dacă ar fi putut să schimbe vocea pe posibilitatea de-a merge din nou pe stradă fără să fie recunoscută, ar fi făcut-o.Am văzut ”Amy” în cadrul festivalului cu filme de la Cannes, dar ăsta a fost în afara concursului. Un documentar cu înregistrări personale peste care au fost puse voci ale personajelor: mama, tata, prietenii, soțul Blake, managerul, promoterul, bodyguard-ul și toată lumea care-a cunosut-o. Prietenii care o știau din copilărie și care-au așteptat să-și revină odată ce-a început să se drogheze cu cocaină, heroină și crack (povestea drogurilor a început după ce a devenit cunoscută, cu ajutorul lui Blake, soțul ei, un idiot, dacă veți vedea documentarul, veți înțelege de ce, aproape că ți se pare incredibil că un om cu sensibilitatea și awarness-ul sufletesc al lui Amy s-ar putea îndrăgosti de un bou, but, well, shit happens …) și până la bodyguard-ul pe care l-a avut în ultima perioadă a vieții ei (un soi de înger păzitor, tată, protector și confident), povestea e un fel de mărturie a urcării și decăderii personale a lui Amy.

Din punct de vedere muzical, o confirmă cu toții, a fost dintotdeauna un talent. Un talent înnăscut, care-a iubit muzica jazz, care-a spus poveștile ei cu ajutorul versurilor, care, așa cum spunea cu gura ei, și-a dorit să plece dintr-o casă cu un tată care i-a abandonat și-o mamă slabă de înger și să locuiască cu prietena ei cea mai bună, să stea toată ziua pe canapea, să fumeze iarbă și să scrie versuri.

Un suflet bântuit ca-n marile drame în care orice ai face sau orice ar face personajul, autosabotajul și dorința morții face ca ea să devină, în cele din urmă, realitate? Tot ce se poate.

amy 3

De ce să vezi documentarul ”Amy” dacă n-ai făcut-o deja?

Înțelegi cine e Amy Winehouse.

Vezi unde a crescut, de cine a fost înconjurată și cât de puternică era pasiunea ei pentru muzică. Amy era o tipă haioasă, cu mult umor, energică, o fată care putea cuceri pe oricine datorită carismei, dar și unor aptitudini practice de genul că putea să bage pe oricine sub masă la băutură sau știa să ruleze un joint. Un suflet bătrân într-un corp tânăr când venea vorba de muzică și de versurile pe care le scria la 18 ani.

Se trata pentru depresie de la 16 ani.

Spune că muzica e cea care-i alina durerea. Că nu știe mulți oameni care puteau, ca ea, să cânte o oră la chitară când se simțea rău și-apoi, ca prin minune, să fie mai bine. Lua pastile despre care spune că o făceau să se simtă moale și în reluare pe parcursul unei zile. Documentarul e presărat cu remarci ale ei despre pastile antidepresie, fapt care arată că nu era străină de asta.

Mânca muzica jazz pe pâine.

Fie că sunt enumerați de ea sau de alții, Amy iubea muzica jazz și avea referințe despre interpreți și albume pe care le împărtășea și cu alții din domeniu. Interpreții de jazz erau idolii ei și spunea că datorită lor a învățat să cânte cum cântă.

Dragostea e oarbă.

Amy e unul dintre cazurile în care vezi prin povestea altuia ce înseamnă să te îndrăgostești de cel mai prost din curtea școlii. Blake, un tip la fel de tulburat ca ea și-n plus cu un fel de-a fi care, inevitabil, duce pe oricine mai slab de înger la sapă de lemn. Amy s-a apucat de droguri sub atenta lui supraveghere. Mirajul lui îmi e încă neclar, dar din legătura asta dubioasă a luat naștere albumul ”Back to Black” datorită căruia a cunoscut Amy succesul.

Presa e de rahat.

Când a început să-i meargă tot mai rău, Amy a fost efectiv hăituită de presa britanică oriunde mergea. Și cel mai adesea mergea în pub-uri de unde ieșea varză. Scenele în care e fotografiată în stări deplorabile sau miștourile care se fac de ea în emisiuni altfel respectabile, mi-au întors stomacul pe dos. Sper că toți care au avut ceva nașpa de spus atunci despre ea să fi văzut documentarul și să le fi stat inima în gât. Știu, știu, glumeau, ăla era show-ul, dar când vezi în paralel chicotelile idioate și imaginile cu un om distrus, râsul ăla prostesc îți cam îngheață pe buze.

Și tatăl, soțul și managerul sunt de rahat.

Taică-su e un cretin care după ce-a lipsit toată copilăria din viața ei, a apărut dintr-o dată în scenă că fiică-sa era celebră și poate ieșeau ceva bani din asta. Au ieșit. Managerul ei, la fel, sub umbrela lui ”avem contract, trebuie să-l onorăm” e unul dintre responsabilii morali care-au cărat-o p-asta la concerte în orașe unde totul a fost un fiasco: Amy era beată moartă, nu știa unde se află și, mai ales, n-avea niciun chef să mai cânte melodii de pe albumul ”Back to Black”. I se luase! Despre Blake, soțul ei, am scris și mai sus, dar reiau: UN BOU!

Restul de concluzii le trageți singuri, pe scurt, Amy a fost o fată minunată, cu o voce minunată, cu un fel romantic de-a fi și, cumva, bolnăvicioasă la inimă și cu un mare ghinion de-a se afla, la un moment dat în viața ei, înconjurată de o armată de tâmpiți care-au grăbit finalul, poate iminent, poate nu.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s